Etichete

, , , , ,

Pentru mine arta se aseamănă cu scara lui Iacob. Un capăt al ei se afundă în mocirla realului imediat, obiectual şi supus capriciilor hazardului, iar celălalt se pierde în înălţimile transcendenţei, mai exact, ale divinităţii. Pe şleau: condiţia autentică a omului nu este nici pe departe aceea de animal, oricât de raţional, a cărui fiinţare se limitează la ceea ce doar ochii fizici pot percepe. Actuala noastră existenţă pe pământ nu este decât un ocol nefericit, doar un exil pe care am reuşit să ni-l trasăm singuri. Purtăm în noi, fiecare, o sămânţă de Dumnezeire, care ne cheamă şi ne îndeamnă să ne reamintim cine suntem cu adevărat. Iar arta reprezintă un mod de realizare a acestei „anamneze”. Zic „un” mod pentru că nu aceasta este calea regală, ci aceea a sfinţilor. Noi, ceilalţi, „trăim şi noi cum putem înăuntru”, vorba lui Iona al lui Marin Sorescu. Cinic şi călduţ compromis.

Prin urmare, asemeni celorlalte arte, şi fotografia posedă aceleaşi date de plecare. Ce are ea în plus e că lucrează cu cea mai rafinată materie primă – sau această materie primă lucrează cu ea. Dacă literatura, de exemplu, caută, prin cuvinte, Cuvântul, fotografia revelează lumina din Lumină.

Andrei-Claudiu Baciu, R 500, Photo Magazine, octombrie 2008 (Citatul de mai sus nu este inclus in versiunea online, ci doar în revista tipărită).

Anunțuri