Etichete

, , , , ,

Pocăinţa care-ţi schimbă cu adevărat inima şi relaţia cu Dumnezeu începe când recunoşti că păcatul tău principal, care stă la baza celorlalte păcate, este proiectul tău de a te mântui singur. […] Atât în faptele noastre rele cât şi în cele bune noi căutăm să ne fim proprii Mântuitori şi Domni.  Avem încrederi şi „dumnezei” alternativi, chiar dacă nu îi numim astfel. Încercăm să ne demonstrăm nouă înşine prin bunătatea morală, prin realizări, familie sau carieră. Chiar şi implicarea disciplinată în biserică şi religie ar putea deveni un motiv pentru pocăinţă când înţelegem că şi acestea au fost un mod de a ni-L îndatora pe Dumnezeu şi pe alţii.

Pocăinţa, atunci, este mărturisirea acelor lucruri, în afara lui Dumnezeu însuşi, pe care te-ai bazat pentru speranţă, semnificaţie şi siguranţă. Asta înseamnă că trebuie să ne pocăim nu doar de lucrurile rele pe care le-am făcut (cum ar fi înşelarea sau minciuna) ci şi de motivaţia care a stat în spatele lucrurile bune.

The Reason for God (Raţiunea credinţei în Dumnezeu) de Timothy Keller PhD, pastor al Redeemer Presbyterian Church în New York City.