Etichete

, , , ,

Denisa Bodeanu: Ce probleme aţi avut dvs. la şcoală?
Malidia Faur: Crescând în biserica baptistă, mi-a plăcut foarte mult tot ce se făcea acolo şi pricepeam. Deci, nu mergeam că mă obliga mama… Aşa de mult îmi plăcea că vroiam să devin predicator. Nimeni nu mi-a spus nici să mă botez, nici că trebuie să merg să mă rog, nici să citesc din Biblie. N-am avut părinţi din ăia care să zică: Pune mâna pe Biblie! Roagă-te! Nu, pentru că ei erau aşa, foarte largi… N-aveam televizor, aveam doar radio, dar nu era o problemă pentru mine, că îmi plăcea foarte mult să învăţ… Îmi plăcea foarte mult matematica, îmi plăcea Biblia s-o studiez… Atunci nu prea erau cărţi de doctrină baptistă, de nici un fel nu erau, practic, nici cărţi ortodoxe nu prea erau ca să studiezi. Mergeam la anticariat şi găseam ceva cărţi ortodoxe sau catolice, aşa, puse mai în altă parte şi, cunoscând vânzătorul de acolo, duceam cărţi bune, romane, şi îmi dădeau cărţi din alealalte. Studiam foarte mult religia, mă interesa să ştiu ce cred, îmi plăcea Biblia, vroiam s-o cunosc şi la şcoală eram foarte bătăioasă în religia mea. Dacă îmi spuneau: Duminică veniţi la muncă patriotică… sau, ştiu eu ce ne tot chema acolo, eu mă ridicam: Eu nu pot să vin că mă duc la biserică. Aşa în plen. La care toată lumea trebuia, mai ales învăţătoarea, să ia atitudinea: Dacă nu vii îţi scad nota la purtare! Nici o problemă, că nu mi-o puteţi scădea dvs. atât de tare încât să nu mai merg eu la biserică. Mi-a scăzut într-a cincea până într-a opta, tot nouă am avut la purtare. Învăţam bine, în rest aveam medii de 9 şi 10, media anuală 9.52, cu media la purtare scăzută la 9. Am fost făcută pionier într-a doua, nu în prima serie, nici în a doua, ci în ultima, din cauza religiei. Când colegii îmi spuneau: Hai să-ţi spun cum a fost la un film sau ceva să-mi povestească… Zic: Bine, ascult, da’ după aia vă povestesc eu cum a fost duminică la biserică, cine a predicat şi ce s-a întâmplat. Eram foarte bună la matematică şi colegii îmi ziceau: Îmi arăţi la matematică? Da, îţi arăt dacă data viitoare îmi spui un verset pe de rost din Biblie. Şi aveau Biblii, bunicii aveau, aduceau Biblia acasă, citeau şi ziceam: Vezi, un verset scurt să-mi spui. Şi până găseau versetul ăla scurt trebuiau să citească mult… ca să găsească un verset scurt. Şi asta făceam, fără ca ei să ştie, şi un pic de cultură religioasă la colegii mei… Şi câte probleme, atâtea versete trebuia’ să-mi zică din Biblie. Cu locul unde scrie, capitolul, versetul, tot…
Denisa Bodeanu: Şi se conformau?
Malidia Faur: Da! Păi, altfel nu le arătam, era clar. Mi se părea cinstit târgul. Într-a VIII-a erau aşa de îndoctrinaţi cei din clasă de la mine… ştiau întotdeauna cine o predicat, ce s-o predicat, tot, tot, tot… Aveam putere de convingere şi mă impuneam în clasă. Şi când a venit profa să ne înveţe despre perioada darwinismului, că omul este din maimuţă, toată lumea a început să râdă! Că nu-i adevărata, doară Dumnezeu l-o creat pe om. La care profesoara s-a uitat la mine, zice: Malidia, ieşi afară! Ştiind că eu am fost vinovată, eă numai eu eram pocăită în clasă.

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 155-156

Malidia Faur povesteşte şi despre cum un profesor de matematică a devenit interesat de credinţă în urma discuţiilor şi cărţilor pe care i le aducea, fiind mutat din acest motiv la Oradea, despre cum la cercul de ateism s-a ajuns să se studieze Biblia, şi alte isprăvi povestite cu haz. Am râs cu poftă citindu-le, protagonista dându-le un aer de poveste în genul Amintirilor lui Creangă.

Anunțuri