Etichete

, ,

În 15 mai 2009 se aniversează 25 de ani de la moartea autorului, evanghelistului, filosofului şi apologetului creşin Francis Schaeffer. În luna ianuarie am citit o recenzie făcutp de Doug Groothuis, profesor de filosofie la Seminarul Denver, şi am cerut permisiunea să o traduc. Permisiunea am obţinut-o mai repede decât am reuşit să fac traducerea, dar aniversarea a 25 de ani de la moartea lui Francis Schaeffer au fost un bun imbold să duc la capăt ce am dorit. Recenzia poate fi citită în original (limba engleză) pe site-ul Seminarului Denver.

Barry Hankins, Francis Schaeffer şi modelarea Americii Evanghelice. Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2009, copertă de hârtie (carte broşată), 272 pagini, cu index.

Colin Duriez, Francis Schaeffer: o viaţă autentică, Wheaton, IL: Crossway Books, 2008, copertă tare, 240 pagini, cu index.

O recenzie de prof. Doug Groothuis
Traducere (cu acceptul autorului): Marinela şi Vasile Tomoiagă

Book: Francis Schaeffer and the Shaping of Evangelical AmericaSemnificaţia istorică a evenimentelor care au loc recent este rareori înţeleasă în prezent, sau chiar după mai mulţi ani sau decenii. (De fapt, istoricii au încă dezbateri cu privire la înţelesul şi însemnătatea Renaşterii, Reformei, Iluminismului, şi aşa mai departe). Un scriitor biblic poate capta semnificaţia finală a unui eveniment şi să îl pună în acelaşi timp într-un context cosmic şi teologic cu valoare perenă, dat de inspiraţia divină. Dar istoricul neinspirat este, desigur, situat diferit şi periclitat de păcatele omisiunii, comiterii (eng: comission), precum şi de interpretarea greşită. Chiar şi cele mai bune înţelegeri ulterioare ale istoricilor specialişti sunt mai mici de 20/20, fiind oarecum temporare şi deschise spre revizuire.

Book: Francis Schaeffer: An Authentic LifeFrancis A. Schaeffer, evanghelist, apologet, pastor, autor şi critic social, a murit la vârsta de 72 de ani în 1984, după o luptă lungă şi eroică cu cancerul. În aproximativ ultimii douăzeci de ani din viaţa sa, Schaeffer a atins notorietate ca cel care a ştiut cum să vorbească adevărul creştin celor care experimentau revoluţia contraculturii. Deşi prima sa carte, Dumnezeu care există (1968), nu a fost publicată până când el avea peste 50 de ani, Schaeffer şi inestimabila lui soţie Edith (scriitoare şi ea), au iniţiat o comunitate creştină în Alpii Elveţieni în 1955 numită L’Abri (Adăpostul), care a devenit un centru pentru ospitalitatea creştină, conversaţie, apologetică şi evanghelism în lumea modernă. Turneele pentru prelegeri în jurul Europei şi al Statelor Unite, cum ar fi cel de la Colegiul Wheaton, deasemenea au devenit foarte cunoscute şi respectate. În 1960, revista Time l-a numit un „misionar al intelectualilor.” Schaeffer a scris peste douăzeci de cărţi de apologetică, teologie şi etică. Cele mai multe dintre acestea au fost elaborate din transcrierile prelegerilor sau au fost ajutate de o considerabilă asistenţă editorială. Punctele forte ale lui Schaeffer erau discuţiile şi prelegerile, nu crearea manuscriselors academice. De fapt, în ceea ce priveşte statusul său de intelectual creştin, Schaeffer nu a deţinut sau câştigat un doctorat şi nu a deţinut niciodată un post academic cu normă întreagă, cu toate că a predat periodic în calitate de adjunct la Seminarul Covenant.

La scurt timp după moartea sa, au fost publicate două colecţii de eseuri despre munca şi viaţa lui Schaeffer. Reflecţii asupra lui Francis Schaeffer, editat de Ronald Rugsegger (Zondervan, 1986) a fost cea mai academică şi corectă critică a apologeticii, istoriei şi judecăţilor intelectuale generale ale lui Schaeffer. (Acest volum conţine cea mai bună evaluare a metodei apologetice a lui Schaeffer, scrisă de profesorul Seminarului din Denver, Gordon R. Lewis. Pentru o recentă evaluare, de lungimea unei cărţi, a apologeticii lui Schaeffer, a se vedea Bruce Follis, Adevărul cu Dragoste [Crossway, 2006].) Cealaltă colecţie de eseuri, Francis A. Schaeffer: Portrete ale omului şi operei sale, editată de Lane T. Dennis (Crossway), care a apărut în acelaşi an, a fost mai puţin academică şi mai mult elogioasă. Totuşi, ambele volume au împărtăşit dezavantajele de a fi publicate la doar doi ani de la plecarea acasă a lui Schaeffer. Dar acum, un sfert de secol după decesul lui Schaeffer, apar două noi biografii care încearcă interpretarea semnificaţiei lui Francis Schaeffer şi a lucrării sale. Anterior, singura biografie a lui Schaeffer – în afară de masivul volum al lui Edith Schaeffer Goblenul (eng: Tapestry) (1981), care a abordat vieţile amândorura – a fost un efort bine intenţionat, dar totuşi sărăcăcios, scris de omul care a fost pastorul lui Schaeffer în ultimii lui ani din viaţă: Francis Schaeffer: Omul şi Mesajul său (Tyndale, 1985) de Louis Parkhurst.

Biografiile revizuite aici sunt ambele profund academice, bine scrise, şi nu sunt nici lucrări de laudă exagerată; cu toate acestea, Francis Schaeffer: o viaţă autentică de Colin Duriez, este de departe cea mai apreciată lucrare dintre cele două. Duriez este un scriitor şi biograf liber-profesionist, şi mai important, a fost un student al Misiunii elveţiene L’Abri a lui Schaeffer. Duriez are o înţelegere fermă a considerabilului volum de cărţi a lui Schaeffer, dar există mult mai mult cu privire la Schaeffer decât cărţile sale, care au fost, din unele puncte de vedere, un gând ulterior care a venit după mai mulţi ani de misiune în Statele Unite şi Europa. Duriez utilizează bine interviurile vaste cu membrii familiei lui Schaeffer şi asociaţii săi, cum ar fi Os Guinness şi studenţii lui Schaeffer. Duriez spune că a fost „ghidat de peste 180.000 de cuvinte de istorie orală cu privire la Francis Schaeffer” (10). Edith Schaeffer, care acum are în jur de 95 de ani, nu a fost, scrie Duriez, „suficient de sănătoasă încât să-mi dea ceva mai mult decât un zâmbet cald şi un salut” (13).

Această profundă resursă de istorie orală ajută la completarea biografiei lui Schaeffer în moduri existenţiale semnificative care nu pot fi găsite în volumul mai academic şi arid a lui Barry Hankins, Francis Schaeffer şi Modelarea Evanghelismului American. Hankins este profesor de istorie la Universitatea Baylor, care a scris anterior despre Evanghelismul American. Hankins dă mai multă exegeză cărţilor lui Schaeffer, precum şi mai multe detalii cu privire la controversele academice asupra ideilor lui Schaeffer, în special cele din ultimii săi ani. Cu toate acestea, Duriez pătrunde în unele acuzaţii făcute împotriva înţelegerii istoriei filosofiei de către Schaeffer şi atrage în asta un aliat interesant: C.S. Lewis.

Schaeffer în mod celebru i-a atribuit lui Aquinas deschiderea uşii spre raţionamentul uman autonom prin distincţia făcută de Aquinas între natură şi har.

Natura este ceea ce poate fi cunoscută prin intermediul raţiunii umane lipsite de ajutor şi harul oferă cunoştinţe/cunoaştere de la o sursă supranaturală, Biblia. Schaeffer a argumentat (deşi foarte scurt), că modalitatea lui Aquinas de a explica aceste două surse de cunoaştere a pregătit terenul pentru ca natura să „înghită harul” – anume, raţionamentul uman autonom s-ar ridica împotriva revelatiei biblice şi ne-ar termina prin secularizarea perspectivei vestice asupra lumii. Duriez constată că C.S. Lewis, un membru al consiliului de la Oxford şi un învăţat cu rang mai mare decât Schaeffer, a făcut aceaaşi observaţie în Alegoria Drgostei (172-73). Deşi nici Duriez nici Hankins nu menţionează, controversatul teologul catolic, Hans Kung a făcut aceeaşi observaţie despre Aquinas în cartea sa, Existenţa lui Dumnezeu, în 1980.

Ambele cărţi oferă o bogată descriere a întregii varietăţi a vieţii şi învăţăturilor lui Schaeffer. Schaeffer s-a născut într-o familie modestă, de clasă muncitoare, de neintelectuali, în Germantown, Pennsylvania. El şi-a surprins parinţii devenind un creştin serios şi frecventând facultatea şi seminarul. După slujba de pastor în America, s-a aventurat în Europa pentru a examina starea bisericilor după devastarea urmată celui de-al doilea război mondial. În cele din urmă s-a stabilit în Elveţia, unde casa lui a devenit un centru pentru evanghelizare şi ospitalitate. Din această misiune au apărut în cele din urmă cărţile lui Schaeffer şi în ultimul deceniu al vieţii sale, neaşteptata şi foarte mult nedorita celebritate ca un războinic cultural al Noii Drepte Creştine la sfârşitul anilor ‘70 şi începutul anilor ‘80.

În timp ce Duriez şi Hankins nu erau de acord cu privire la anumite caracteristici ale vieţii lui Schaeffer şi ale valorii lui ca gânditor, totuşi a existat o continuitate a vieţii lui Schaeffer. După cum James Sire a scris în introducerea celei de-a treizecea ediţii aniversare a cărţii Dumneze care există (1998), Schaeffer a manifestat trei mari pasiuni: oamenii, adevărul şi Biblia. Deşi la începutul anilor ’50 a părăsit izolaţionismul cultural şi lupta neîncetată de la începutul zilelor fundamentaliste, chiar înainte de a porni L’Abri, Schaeffer n-a sacrificat ceea ce a crezut a fi esenţialul ortodoxiei biblice pentru popularitate sau pentru orice altceva. Cu toate acestea, el nu a tratat oamenii ca pe nişte obiecte de care să protejeze adevărul. Misiunea sa pastorală timpurie precum şi activitatea sa la L’Abri, chiar şi în ultima sa etapă ca un fel de luminător (eng: luminarry) creştin au fost marcate de o profundă îngrijorare pentru fiinţele umane, care (în timp ce el nu a încetat niciodată să pună accentul) au fost create „după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.” În ultimii săi ani, prin cartea sa şi filmele seriale, Ce anume s-a întâmplat cu rasa umană? (co-scris cu C. Everett Koop, care a urmat să devină chirurg general sub presedintele Ronald Reagan), el a deschis calea pentru ca evanghelicii să se alăture şi să susţină mişcarea pro-viaţă. Având în vedere teologia lui Schaeffer asupra persoanei (creată divin, căzută, şi cu nevoia de răscumpărare a lui Cristos), a luat întrebările lor intelectuale, arta lor, precum şi viaţa lor fără Dumnezeu într-un mod foarte serios. Schaeffer a fost de asemenea un om al Bibliei (şi al Reformei) până la sfârşit. El nu a fost interesat în apologetică academică în sine, dar a vrut ca sufletele Să-l cunoască pe Dumnezeul revelat în Sfânta Scriptură. El a învăţat şi predicat constant din Biblie şi a scris cărţi de comentarii a Scripturii (cum ar fi Geneza în spaţiu şi timp şi Iosua şi fluxul istoriei biblice).

Schaeffer, a avut, bineînţeles, defectele lui. Hankins oferă destul de multe detalii despre dezbaterile lui cu istorici academici cum ar fi Mark Noll sau George Mardsen despre istoria vestului sau a Americii. Acestea argumente aveau în vedere pretenţii făcute mai ales în cartea lui Schaeffer Un manifest creştin (bazată în mare parte pe cercetarea făcută de avocatul John W. Whitehead) care pretindea că creştinismul a jucat un rol decisiv în formarea tipului de guvern civil al Statelor Unite ale Americii. Din cercetarea făcută de Hankins (bazat în mare măsură pe scrisorile dintre Schaeffer şi istoricii academici), Schaeffer a făcut unele afirmaţii tendenţioase în special cu privire la influenţa politică pe care gânditorul britanic Samuel Rutherford a avut-o asupra fondatorilor Americii – mai mult în scopuri politice decât în în interesul erudiţiei riguroase.

Cu toate acestea, mă alătur lui Duriez înt-un punct crucial. Hankins susţine că abordarea apologetică a lui Schaeffer este în mare măsură învechită: „Cel puţin pentru unii, acentul lui Schaeffer pe raţionarea căii unuia spre adevăr nu mai rezonează la fel de bine azi, într-o eră postmodernă când oamenii sunt mai puţin încrezători în eficacitatea raţiunii umane” (xiii). Hankins revine la această temă de mai multe ori şi pare a fi una dintre cele „unele”. Dar această afirmaţie este neconvingătoare. În primul rând, Schaeffer a anticipat o mare parte din gândirea postmodernă – de exemplu, prin criticarea lui Foucault în 1971, şi a realizat faptul că mulţi oameni din anii şaizeci au făcut deja Evadarea din raţional (titlul celei de-a doua cărţi.) Apologetica lui a fost atât de mult una pentru importanţa raţiunii cât putea fi o apologetică rezonabilă. Mai mult, Schaeffer nu a fost niciodată un raţionalist arid care să-şi descarce sistemul apologetic pe necredincioşii naivi (ceva care s-ar putea spune despre unii adepţi ai apologeţilor reformaţi Gordon Clark şi Cornelius van Til). Scrisul lui Schaeffer a considerat oamenii ca fiinţe culturale şi individuale, nu intelecte fără trup; de aici, accentul lui pe pictură, muzică, arhitectură şi literatură ca forme ce revelează condiţia indivizilor şi culturilor necreştine. Mai mult, Schaeffer a fost renumit pentru abilitatea lui de a face Creştinismul pertinent în conversaţiile de la om la om sau grupuri mici, ceea ce implica multă creativitate. Schaeffer nu a fost un simplu automat logic. Schaeffer a crezut în necesitatea raţiunii pentru o perspectivă coerentă, convingătoare şi care poate fi trăită, dar el nu a afirma suficienţa raţiunii. Noi, oamenii finişi şi failibili, avem nevoie de revelaţia propoziţională a lui Dumnezeu în Scriptură să a ne înţelege (eng: make sense) pe noi, lumea şi Dumnezeu.

În timp ce Schaeffer a recunoscut că el nu a fost un filozof academic şi chiar a scris într-o scrisoare către Duriez că cartea lui subţire El e acolo şi nu tace va fi probabil ultima sa carte filozofică (174) intuiţia apologetică de bază a lui Schaeffer se menţine destul de bine şi astăzi, chiar dacă trebuie să ne îmbunătăţim metoda lui şi să abordăm idei pe care el nu le-a abordat. Permiteţi-mi să menţionez două idei de bază pe care eu (ca un filosof profesionist, spre deosebire de Schaeffer) le găsesc profunde şi de ajutor.

În primul rând, Schaeffer a învăţat că perspectivele asupra lumii trebuie comparate pe baza unor criterii obiective. Asta înseamnă că nu trebuie să să-şi presupună axiomatic ca şi corectă perspectiva sa fără să o testeze raţional. Fiecare perspectivă asupra lumii trebuie să treacă trei teste necesare şi în comun suficiente. În primul rând, trebuie să fie în concordanţă internă. Asta înseamnă că credinţele sale definitorii trebuie să fie în coerenţă una cu alta. În al doilea rând, trebuie să corespundă faptelor realităţii; trebuie să fie „adevărată pentru ceea este”, cum ar spune Schaeffer. O perspectivă asupra lumii trebuie să se potrivească cu faptele istorice şi ale ştiinţei. (Asta arată că Schaeffer ţinea la definirea adevărului ca şi corespondeţă, nu la teoria adevărului ca şi coerenţă internă, aşa cum pretinde Hankins [91]). În al treilea rând, o perspectivă asupra lumii trebuie să poată fi trăită ca să fie credibilă. Asta înseamnă că trebuie să treacă testul existenţial de a se potrivi faptelor lumii interne. De exemplu, orice perspectivă care neagă realitatea obiectivă a răului (cum ar fi relativismul secular sau monismul estic) nu poate fi trăită consistent, de vreme ce noi ştim că violul, moartea şi rasismul sunt greşite. Aceste trei criterii apologetice pot fi nuanţate şi rafinate, dar formează coloane vertebrală a oricărei metode apologetice solide. Aceste adevăruri sunt departe de a fi învechite!

În al doilea rând, Schaeffer a accentual în mod repetat că Dumnezeul creştinismului este o fiinţă „infinită şi personală”, şi că oamenii nu sunt maşini nici mici dumnezei, ci creaţi după chipul acestui Dumnezeu infinit-personal. Cu alte cuvinte, pentru creştinism, personalitatea este cea mai adâncă şi cea mai profundă categorie ontologică a realităţii, nu timpul impersonal, spaţiul, legile, întâmplarea, materia sau unele idei de dumnezeu impersonal la are aderă religiile estice. Apologetica lui Schaeffer fructifică înţelegerea lui personală unică a realităţii deţinută de creştinism. Persoanele, deşi căzute, au valoare şi semnificaţie eternă în acestă schemă – la fel şi comunităţile, de vreme ce Dumnezeu însuşi este Trinitate: o relaţie de persoane divine ce coexistă într-o singură esenţă a Dumnezeirii din eternitate.

Mi-e teamă că generaţia mai tânără de evangelici nu ştiu suficient de multe despre viaţa şi realizările remarcabile ale lui Francis Schaefer; în locul de asta ei optează pentru pentru mişcarea bisericilor emergente, la modă, dar sterile intelectual – care pretind a fi „autentice”. ( „Autentice” adesea înseamnă puţin mai mult decât emoţional, neconvenţional, şi obsesiv autobiografic.) Mulţi evangelici mai în vârstă au uitat multe din lecţiile importante din viaţa şi învăţătura sa, de asemenea. Citirea aceste două noi biografii pot ajuta la remedierea aceastei probleme. Dar şi mai bine, putem citi sau reciti cărţile lui Schaeffer sau să privim cele două serii de filme (în zece părţi, Cum ar trebui deci să trim? şi în cinci părţi Oare ce s-a întâmplat cu rasa umană?, care sunt ambele disponibile pe DVD). Într-adevăr, Schaeffer a trăit cu adevărat o viaţă „autentică” – o viaţă de evlavie, adevăr, şi curaj – demnă de atenţia noastră şi de mulţumire către Dumnezeu.

Anunțuri