Etichete
Delia Ghergel de la Biserica Baptistă Betel scrie:
„Deocamdată ne pregătim citind şi învăţând despre budism, despre cultura tibetanilor şi despre controversele actuale privind administraţia Tibetului.
…
Evanghelizarea [budiștilor] nu se face în mod direct şi nici brusc, este un proces de lungă durată. Trebuie să încerci să te împrieteneşti cu respectivul budist, fără a-i impune imediat punctul tău de vedere. Cel mai greu lucru în practică este faptul că creştinul trebuie să fie matur, să trăiască ceea ce spune altfel se descalifică în faţa budistului, care-şi trăieşte credinţa. Răbdarea, deschiderea fără rezerve sau prejudecăţi, dragostea sunt cele mai importante ingrediente ale reuşitei unei eventuale convertiri.”
A se citi de 3x.
Dar oare nu așa ar trebui să facem cu toți oamenii? Deseori m-am întrebat de ce când e vorba de evanghelizarea unor grupuri îndepărtate misionarii le studiază cultura, obiceiurile, și încearcă să se apropie de ei prietenos, mizând pe mărturia unei credințe mature, trăită șapte zile pe săptămână, dar când e vorba de evanghelizarea ortodocșilor nepracticanți le scoatem ochii cu icoane, moaște, sfinți, tradiție, și tindem uneori spre o atitudine superioară.
Răbdare, deschidere, dragoste – cele mai importante ingrediente. Oare n-ar fi înțelept să folosim aceste ingrediente zilnic și în propria cultură românească, nu doar când plecăm în misiune în China, India etc?
Și nici o mică doză de „citire şi învăţare” despre ortodoxie nu ne-ar strica. Să nu credem că știm ce este ortodoxia doar pentru că ne-am născut într-o țară ortodoxă. Nici măcar faptul că mulți convertiți evanghelici vin din medii ortodoxe nu garantează că cunoaștem ortodoxia: dacă ar fi fost bine catehizați în credința lor probabil nu s-ar mai fi convertit.
Iată ce sfaturi dă Yakov Krotov, un credincios ortodox rus, misionarilor protestanți într-un eseu numit „Este posibil să mărturisești fără să faci prozelitism?”:
„Am fost convins în modul cel mai serios din experiența și munca mea creștină că cu cât misionarul condamnă mai puțin cu atât mai sănătoase vor fi roadele sale spirituale. Nu sunt sigur dacă asta e adevărat pentru toate religiile, dar în creștinism această lege spirituală pare a curge din natura lui Cristos însuși și a vieții Lui…
Am formulat cinci principii care mă ajută în eforturile mele de a nu face prozelitism, și totuși să port mărturie creștină. Acesta sunt:
- pune doar întrebări cinstite
- răspunde doar întrebărilor cinstite
- înțelege că lupta noastră este împotriva duhurilor rele, nu împotriva confesiunilor religioase
- înțelege că dragostea înseamnă oferirea informației
- să-ți pese mai mult de indivizi decât de organizații
Punând întrebări sincere, poți întreba „Ști că ești păcătos?” Aceasta e o întrebare amabilă. O întrebare precum „Ști că catolicii [sau ortodocșii] sunt dușmanii lui Cristos?” este o întrebare rea pentru că arată rea voință împotriva catolicilor. Altă întrebare rea este „Ști că icoanele sunt idoli?”… Iată un secret dacă savurezi să condamni secole de închinare la icoane. Vrei să condamni icoanele ca exemplu periculos de închinare la icoane? Condamnă spiritul închinării la idoli fără să menționezi icoanele deloc.”
Eseul este parte a cărții Christianity in Russia and Post-communist Europe de Sharon Linzey.
Vasile 
@ „mulți convertiți evanghelici provin din medii ortodoxe … dar dacă ar fi fost bine catehizați în credința lor probabil nu s-ar mai fi convertit”
Cu tot respectul, dar nimic mai fals.
Ca fost ortodox care nu numai că am cunoscut foarte bine şi în profunzime ortodoxia, şi care tocmai de aceeaam renunţat la ea în urma studierii atente şi perseverenta a Scripturii, îi asigur pe cei care s-ar grăbi să dea dreptate afirmaţiei de mai sus că tocmai „credinţa lor”, despre care face menţiune mai sus, se găseşte într-un conflict real cu Sfintele Scripturi.
Evident, nu în toate privinţele, dar în destule aspecte esenţiale.
Recomand, deci, neoprotestanţilor să verifice cu Scriptura în mână dogmele şi ortodocşilor.
Şi, evident, şi pe ale lor înşile. E loc de progres. Reforma nu s-a terminat încă!
@Mardoheu
Ca regula generala, daca ortodocsii ar fi bine catehizati, inclusiv cu raspunsuri la obiectiile protestantilor, cei mai multi nu cred ca s-ar mai de-converti de la ortodoxie la protestantism. Nu spun ca nu exista exceptii. Dar ca regula generala, cred ca am dreptate.
@ „…ca regula generala, cred ca am dreptate.”
Dacă ai avea dreptate, ai fi tu însuţi ortodox!
Ai fi părăsit neoprotestanetismul şi ai fi trecut în „biserica cea adevărată”.
De ce nu ai făcut-o?
Ori nu eşti bine catehizat într-ale ortodocşilor;
Ori nu ai dreptate în afirmaţia de mai sus.
Domnule, m-am referit la ortodocsi bine catehizati, nu la evanghelici catehizati in ale ortodoxiei. Sunt si aceia (ortodocsi bine catehizati) cativa.
E ușor să ai impresia că ai răspunsuri biblice împotriva ortodoxiei, atunci când nu cunoști ortodoxia. Problema cea mai mare într-o discuție dintre un ortodox și un neoprotestant este „folclorul” pe care îl știe fiecare despre celălalt. Da, sunt deosebiri în teologie între ortodocși și neoprotestanți, dar oare între neoprotestanți nu sunt? Și asta nu e rău, atâta vreme cât există acel „esențial al creștinismului”, de care spunea C.S.Lewis, și pe care îl împărtășim cu toții. Și ăsta nu cred că e universalism, e pur și simplu ideea că oameni născuți din nou există în toate cultele creștine. Nu poți să arunci la coșul de gunoi al istoriei secole de creștinism, doar pentru că forma ta de creștinism e oarecum diferită, ca nuanță.
Da, știu, există diferențe în antropologie, care apoi se răsfrâng în doctrina despre păcat, apoi în doctrina despre mântuire și în doctrina despre biserică. Pentru mine este important ca doctrina despre Cristos să rămână în esență aceeași.
Eu cred că postarea a subliniat un punct sensibil, care lipsește aproape cu desăvârșire: cunoașterea celuilalt, cel de aproape, adicălea aproapele, și care pretinde răbdare, deschidere (cunoaștere) și dragoste.
Cand am citit eseul lui Yakov Krotov mi-am dorit ca sa il traduc in intregime, dar pentru asta ar trebui sa cer permisiune.
Ne-ar prinde bine sa vedem cum percepe un ortodox practicant misiunea, evangelizare si prozelitismul neoprotestant, ca sa invatam sa nu-i iritam pe majoritari, cel putin in anumite aspecte mai importante (caci deloc e imposibil).
@ cum percepe un ortodox practicant misiunea, evangelizare si prozelitismul neoprotestant
Ca pe o modalitate perversă de a rupe mieluşeii din Biserica Cea Adevărată (unica).
@ ca sa invatam sa nu-i iritam pe majoritari,
NU ai cum să nu îi iriţi. Eşti un sectant, deci un schismatic, adică un eretic, te-ai rupt din „Biserica Mamă, Cea adevărată”, deci nu ai cum să nu inspiri scârbă, dispreţ, repulsie, ură…
Iriţi prin simplul motiv că nu eşti ortodox. Mai rău: eşti un sectant.
p.s. propun să staţi de vorbă cu un ortodox autentic (nu cu unul care se zice ortodox, dar nu e sigur dacă crede în Dumnezeu) – veţi primi răspunsul.
p.p.s. dacă până acum vă implicaţi în evanghelizare în mediu ortodox, aţi avut deja răspunsurile; nu ar fi fost nevoie să le căutaţi în cartea unui străin, fie el american sau ce o fi…
Cunosc ortodocsi de toate felurile. Tatal meu e ortodox practicant. Eu am crescut in Biserica Ortodoxa, pana la 20 de ani. Am intalnit ortodocsi practicanti binevoitori, dar si aspri.
Yakov Krotov dupa nume nu pare american, nu? In postare scrie „un credincios ortodox rus”.
Daca vreti sa dialogati va invit sa faceti un efort de relationare si de comunicare.
Tata ce spune de convertirea fiului, de plecarea lui din ortodoxie? E mulţumit?
Pe teme teologice puteţi relaţiona bine? Dar pe marginea Scripturii?
Întreb pentru că dacă ortodocşii au, de pildă (dau un exemplu banal), dreptate şi Euharistia presupune transsubstanţierea, atunci evenghelicul nu găseşte deloc un astfel de temei în Biblie.
Sau, un alt exemplu banal: ca ortodox mă rog la „preasfânta, curata, preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră şi de Dumnezeu Născătoarea”… să mă miluiască, „să îmi deschidă Uşa Milostivirii” (adică să mijlocească înaintea lui Hristos pentru mine) şi „cu rugăciunile ei să mă mântuiesc”. Ce puncte comune de dialog pot găsi ortodoxul de mine şi evanghelicul de celălat, pe marginea unor astfel de subiecte? Căci dacă tu îmi aduci Scriptura ca şi contraargument că „există doar un singur mijlocitor între Dumnezeu şi om” şi că „numai Unuia singur i se cuvine a adresa rugăciunile noastre”, eu îţi voi replica că „te rătăceşti” fiindcă „te-ai rupt de Sfânta Biserică Ortodoxă şi, deci, de Sfânta Tradiţie” şi, nu doar că eşti un sectant şi un eretic, dar nu poţi pricepe adevărul al cărei stâlp este Biserica Ortodoxă şi „nu te poţi mântui în afara ei”.
Tu ce îmi răspunzi? Sau, ce răspunzi, ortodoxului practicant, care are habar de teologia lui?
cum adica evanghelizarea budistilor?
cum indrazniti sa impuneti unor oameni ce sa creada?
ce tupeu.
Stimata domnisoara,
Sa marturisesti cuiva convignerile personale nu este impunere.
Vad ca aveti blog, unde probabil scrieri uneori si despre ce convingeri aveti, oricare ar fi alea. Ar fi absurd sa va acuz ca impuneti ceva cuiva, nu?
Fiecare om ce traieste intre oameni isi exprima la un moment dat convingerile altora.
Va rog sa fiti mai relaxata si mai rationala.