Etichete

, , , ,

„Tendinţa enormei literaturi exegetice privind parabolele evanghelice este – cu unele, puţine, excepţii – aceea de a extrage din lectura textelor o doctrină coerentă, un sistem de reguli morale, anunţuri profetice şi sentinţe înţelepte, care, laolaltă, ar alcătui substanţa unei „filozofii“ creştine, susceptibile a se fixa într-o ideologie. Puţini iau notă (Paul Ricoeur de pildă) de subtila şi semnificativa „incoerenţă“ doctrinară a parabolelor luate în ansamblu. Ele încurajează, mai curînd, flexibilitatea hermeneutică, libertatea lecturii, efortul de adaptare a gîndirii la bogăţia infinită a cazurilor şi circumstanţelor individuale. Există parabole care pun accentul pe faptă şi altele care recomandă contemplativitatea. Unele stimulează radicalitatea comportamentală, altele discreţia, unele propun cuminţenia, altele riscul, unele inocenţa copilărească, altele maturitatea discernămîntului. „Modelele“ sugerate sînt recoltate, de regulă, din afara categoriei curente a „exemplarului“. Pe scurt, nimic nu e previzibil în parabole. „Filozofia“ lor e, credem, prima mare tentativă europeană de a submina ideologicul, de a demonta consecvenţele superficiale şi militantismul simplificator. O tentativă pe care Biserica instituţională nu pare să o fi asumat întru totul. ”

text & foto: dilemaveche.ro

Anunțuri