A reuşi să rezişti până la sfârşitul lunii nu depinde de cât câştigăm, ci de cât cheltuim. (p. 9)

Cum să o scot la capăt până la sfârşitul lunii?
de Dr. Andres Panasiuk

Sfaturi practice despre economisirea şi administrarea banilor, eliminarea datoriilor, planificarea pe termen lung şi prosperitate

Crown Financial, fondată în 1976, este o organizaţie educaţională non-profit dedicată promovării în întreagă lume a cunoştinţelor în domeniul financiar. Crown a instruit şi echipat peste 50 de milioane de oameni, în peste 40 de naţiuni, prin intermediul mesajului transformator de vieţi al trăirii în credincioşie, pe baza principiilor financiare ale lui Dumnezeu în toate aspectele vieţii.

Crown beneficiază de sprijinul unui număr de aproximativ 250 de angajaţi şi peste 10000 de voluntari deosebit de dedicaţi, care ajută la răspândirea şi menţinerea vie în întreaga lume a mesajului privitor la producerea şi administrarea banilor în vederea împlinirii scopurilor lui Dumnezeu.

Pe lângă munca de ani de zile ca administrator al departamentului de limbă spaniolă din reţeaua radio Moody Broadcasting Network – una dintre cele mai mari reţele radio din ţară – Dr. Andres Panasiuk a slujit timp de zece ani ca lider de comunitate într-una dintre cele mai violente zone nu doar din Chicago, ci de pe întreg teritoriul Statelor Unite. A lucrat ca preşedinte al consiliului Posturilor Naţionale Religioase Radio/TV de limbă Spaniolă şi al Comitetului Consultativ Latin al American Bible Society (ABS). Este consultant în cadrul consiliului ABS şi este implicat ca membru al consiliului în organizaţiile Junior Achievement şi Naţional Religious Broadcasters. Andres a obţinut un doctorat onorific în divinitate de la Emmanuel Bible College and Seminary, India. Locuieşte împreună cu soţia sa, Rochelle, aproape de Atlanta, Georgia, Statele Unite, şi au două fiice şi un fiu.

http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=22126

Anunțuri