Etichete

, , , , ,

„Sunt aceste “simboale” doar “simbolice”? Sau esecul lor se explica tocmai prin valoarea simbolica atribuita lor de crestinii insisi, crestini care au incetat sa le priceapa adevarata lor natura? Si oare n-au incetat ei sa priceapa aceasta natura tocmai pentru ca, intr-o anume perioada (ne-ar lua prea mult timp sa dezvoltam acest lucru aici) crestinii au ajuns sa creda ca “religia” nu are de a nimic cu timpul, ca este, de fapt, o salvare din timp? Inainte de a dobandi dreptul de a ne descotorosi de vechile “simboluri” trebuie sa intelege ca adevarata tragedie a crestinismului nu este “compromisul” lui cu lumea si cu “materialismul” aflat in crestere, ci, dimpotriva, “spiritualizarea” si transformarea lui intr-o “religie”. Si, asa cum stim, religie a ajuns sa insemne o lume a spiritualitatii pure, o concentrare a atentiei asupra chestiunilor referitoare la “suflet”. Crestinii au fost tentati sa respinga cu totul timpul si sa-l inlocuiasca cu misticismul si cautarile “spirituale”, sa traiasca, in calitatea lor de crestini, in afara timpului, si astfel, sa scape de frustrarile pe care le implica; sa insiste in a considera ca timpul nu are un inteles real, din punctul de vedere al Imparatiei, care este “dincolo de timp”. Si, in cele din urma, au reusit. Ei au golit timpul de sens, umplandu-l de “simboluri” crestine. Iar astazi ei insisi nu stiu ce sa faca cu aceste simboluri. Pentru ca este imposibil sa-L “readucem pe Hristos in sarbatoarea Craciunului” daca nu intelegem ca El a rascumparat – adica a umplut de sens – timpul insusi.”

Alexander Schmemann, Pentru Viata Lumii, Basilica, 2012, p. 59-60