D.: Vasile, eu sunt de acord cu privire la importanța trupului. Ce înțeleg eu diferit decât tine e valoarea incinerării. Nu cred că incinerarea e un act de dispreț la adesea trupului, de fapt în anumite culturi era o mare onoare ca să îți fie trupul ars după ce ai murit. Trupurile regilor erau arse. Dacă am înțeles bine argumentul tău, ce vrei tu să spui e că incineratul este greșit pentru că nu îi dă importanța cuvenită trupului. Am înțeles corect?

Vasile: Ceea ce spui e adevărat.

În unele culturi, pentru că ei credeau că arderea este mai cinstită decât înhumarea, ardeau trupul, nu-l înhumau. Înhumarea ar fi însemnat pentru ei o profanare. De asta îl ardeau.

Acuma, din câte ştim noi, din ce pricepem din Scriptură şi istorie, creştinii, şi înainte de ei, evreii, mergând în urmă până cel puţin la Patriarhi (Avraam, Isaac, Iacov), au valorizat la modul serios trupul. Pentru că în mentalitatea lor ceva le spunea că e important. Că nu se cuvine să fie înhumat oricum. Nu l-au lăsat pe uliţe să-l sfașie câinii, deşi dacă din întâmplare, cineva din familia lor ar fi fost sfastiat de câini ar fi murit nu era grav, căci ar fi fost un accident, o întâmplare, dar ei înşişi, din proprie voinţă nu ar fi lăsat testament o aşa moarte. Iacov, Moise, Cristos, şi or mai fi.

Nu contează că unii au fost pusi în peşteră şi alții în pământ. Ce contează e că au avut grijă de trup, că nu l-au ciopârțit, nu l-au lăsat pe pământ să se descompună la vedere din propria lor iniţiativă. Eu l-au pus în peşteră, sau în pământ, pentru ca „lumea morţilor” să aibă grijă de cei morţi, sau adormiți, nu ei. Că acolo în peșteră sau jos în pământ trupul oricum se descompune nu e important. Importat e că ei, prin gestul simbolic pe care îl făceau arătau că credeau într-o realitate. Acea realitate le dicta gesturile simbolice. Şi aveau destule gesturi simbolice.

Tu dacă vrei să fii cunoscut ca om de afaceri nu mergi la întâlnire în blugi rupţi, chiar dacă cel cu care faci afaceri te ştie de 10 ani. Pentru că vrei să arăţi ceva, mergi la costum. Dacă în altă cultură afacerile s-ar face în blugi, mergi în blugi. Dar prin haine tu eşti consecvent cu ceea ce crezi cu mintea. La fel e valabil cu orice gest.

Toate gesturile poartă semnificaţii, nimic nu e lipsit de semnificaţie pe această lume (şi nici pe „cealaltă” – care în concepţia creştină se întrepătrunde cu asta, dar nu se suprapune). De asta în cadrul creştinismului să fii indiferent faţă de trupul tău după moarte denotă că nu îţi pasă de el. Chiar dacă Dumnezeu poate, nu e treaba ta sau a mea ce poate El. Eu trebuie să arăt cu tot ce pot prin gesturile mele simbolice ceea ce cred cu mintea. De asta trebuie să fiu înmormântat cu grijă, pentru ca cei care vin la înmormântarea mea, de exemplu, şi poate nu sunt toți creştini, să se întrebe „oare de ce Vasile e înmormântat cu aşa mare grijă?”. Iar altul răspunde „pentru că el crede în învierea trupului”. „Aha, face sens”. Chiar dacă nu e de acord cu mine, el va zice că face sens că eu să fiu înhumat „cum se cuvine”.