Etichete

, ,

Am dat puțin din coate ca să ajung la un loc mai cu vedere spre scena Auditoriului Maximum. Andrei Pleșu era pe scaun notându-și una alta, uneori ascultând cu atenție cuvintele de intruducere și discursurile celor care l-au precedat. A vorbit mult, și interesant, înregistrarea putând fi ascultată pe youtube, așa că nu doresc să rememorez decât două intervenții ale domnului Pleșu prilejuite de diferite întrebări din sală. Și să le condimentez cu gândurile mele.

Creștinismul ca ideologie

În timp ce scria cartea “Parabolele lui Isus” a realizat că învățătura rabinului din primul secol nu poate fi transformată într-o ideologie. Nu poți să faci din cuvintele lui Isus un -ism, deși, iată, avem un creștinism. Sau creștinisme. Istoria și prezentul ne arată totuși că mulți s-au apucat să scaleze cuvintele lui Isus într-un sistem, să le bage într-un calapod, să le golească de imprevizibil, să minimalizeze interpretările periculoase, să evite derapajele permise de “text”, să sece izvorul ce nu vrea să fie secat. Așa am ajuns să avem diferite -isme in cadrul creștin-ismului. Pentru că plasticitatea înscrisă în parabole este absolut enervantă pentru om. Omul vrea previzibil, clar, pe o singură parte, o regulă universală pentru oricine și pentru toți. Logica lui Isus însă invită la situaționalitate. La umanitate, în final. Căci nu e Gheorghe cum e Vasile. Nici Ileana cum e Floarea. Cuvintele lui Isus deschid orizonturi, nu închid orizonturi. Te invită la introspecție nu la decrete. Te obligă să fii prost nu atotștiutor. Te forțează să-ți contorsionezi mintea să cauți explicația corectă politic și etic la pilda ispravnicului necredincios. Te invită să înveți din șiretenia șarpelui. Dar nu înainte de a te invita să fii blând ca porumbelul.

O scrisoare pierdută fără actul III

Pleșu evocă la un moment dat enervarea lui Caragiale care află că piesa sa “O scrisoare pierdută” urma să fie jucată altfel decât intenționase el. Detaliile îmi scapă. A fost hotărât să dea în judecată acel teatru, sau pe directorul lui, din cauza “sacrilegiului” comis. Dumnezeu e nițel mai conciliant în această privință. “Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.” În generozitatea Lui, Dumnezeu a anticipat că noi vom strica pe ici pe colo unele din cele mai mici porunci lăsate de El. Că vom face un -ism din ce nu era -ism. O fi știut El ceva despre psihologia umană. Dar în loc să-i amenințe cu focul iadului pe stricători iată că doar le scurtează puțin din înălțime. Poate ca să le compenseze statura avută pe pământ, cine știe. Există multe expresii in Scriptură ale căror farmec noi le stricăm prin echivalență dinamică și alte ingeniozități. Pentru că adevărul așa cum a fost lăsat ni se pare prea de tot. “Cel care mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică”. Nu putea și El să aibă o exprimare mai acceptabilă? Invită oamenii la canibalism? De spunea azi aceasta l-am fi dus la Psihiatrie și sedat puțin. Lui Luther nu i-a plăcut Iacov. Altuia nu-i place împărțirea la dreapta și la stânga pe baza faptelor. Altul nu predică niciodată despre pogorârea în iad că nu pricepe ce a putut face Isus pe acolo. Fiecare vrea Biblia lui. La fel ca regizorul acela care s-a gândit să pună în scenă O Scrisoare Pierdută fără Actul III. Aș tăia versetul ăsta, capitolul 6 mi se pare prea de tot, cuvintele astea le-aș reformula să nu fie așa dure, pe femeia curvă aș fi beștelit-o înainte să-i spun “Nici eu nu te osândesc”, lui Petru nu i-aș fi spus “Înapoia mea Satano” (auzi, tocmai lui Petru …). Și până la urmă în ce fel mântuie botezul, căci doar Cristos mântuie?

Până la urmă a-L primi pe Isus nu e o treabă tocmai ușoară. 4 legi. Rugăciunea păcătosului. 15 capitole ale catehismului. Isus nu e previzibil, pentru că nici omul nu e previzibil. Nici viața nu e previzibilă. Viața, ca și noi, ca si Isus, vrea să fie vie. Iar Isus a venit să aducă viață. Din belșug. Iar noi o gustăm cu pipeta.