Dacă darurile ar putea fi refuzate aș refuza și eu premiul Asociației Thymos, onoarea de a fi declarat “Blogul Anului 2012”. Îmi scotocesc mintea să înțeleg care a fost activitatea mea publică pe internet cu acest blog încât să merite acest premiu și nu găsesc nimic. Dimpotrivă, anul 2012 a fost unul destul de arid și dificil, fără un efort consistent de a participa și recenza evenimente, fără eseuri, cugetări sau dileme, fără fotografii, în sfârșit, fără să fac ceva ieșit din comun. Ori poate tocmai constanța aceasta încăpățânată asezonată cu o minimă diversitate a subiectelor să fi contat? Ori este ca un fel de premiu pentru întreaga carieră tocmai în perioada în care autorul avea gândul să închidă taraba? Sau poate au contat anumite lucruri mărunte, vreun bănuț mic aruncat la un moment dat în vreo cutie a milei? Nu știu. Și poate că nici nu doresc să știu. Uneori, farmecul vieții, și a lui Dumnezeu, stă în lucrurile ascunse. În lucrurile mici. În lucrurile care nu strigă “sunt un lucru mare”.

Dar deajuns despre premiant. Cine este premiatorul? Un tip ciudat cu barbă și ochi pătrunzători și calzi? Un rotund cu nostalgia pătratului eshatologic? Un pierde vară care se apleacă să fotografieze o floare lângă drum? Un tată ce își duce copilul în circuit? Un Noe al internetului, căutând neobosit munți pentru ancorare și măslini cu frunză verde? Un boanerghes așteptându-și toiagul în schimbul săbiei? Un om cât o instituție și visuri cât un copil? Un Ilie care crede că încă n-au murit toți corbii?

Poate, și poate și mai mult decât atât. Căci cine cunoaște inima omului afară de duhul omului și de Duhul lui Dumnezeu? Iar Duhul suflă unde vrea și nu-l putem închide intre ziduri, în etichete și în catastifuri. Fiindcă sunt fameni născuți, făcuți de alții, și care se fac ei înșiși pentru Împărăție. Iar pentru Împărăția ce este și va să fie nimic nu este prea mult.