Asigurarea de viață poate fi o negare explicită a providenței lui Dumnezeu.
Ar putea să nu fie o negare explicită a providenței lui Dumnezeu dacă omul crede cu adevărat că viața lui nu e în mâna lui dar dorește totuși să lase familiei o centură de siguranță în cazul „neprevăzut” al decesului neașteptat.
(Ce putem prevede noi de fapt cu adevărat? Ziua de mâine? Ziua de azi? Secunda următorare? De ce eveniment viitor putem fi cu adevărat și cu totul siguri? Eu cred că doar de moarte și de providență. Iar cine nu e sigur de providență rămâne cu certitudinea morții.)
Vasile 
Moartea și taxele sunt singurele certitudini în lumea noastră, nu?
Eu cred că o asigurare de viață ESTE o negare explicită a providenței lui Dumnezeu numai atunci când ea este propovăduită ca metodă de a face față incertitudinilor viitorului. Altfel, ea poate fi privită ca un instrument pur omenesc de gestionare a finanțelor, asemenea depozitelor … chiar un mijloc de a recunoaște că există domenii ale vieții pe care nu le putem controla, ci doar putem minimiza (?) anumite pagube atunci când valurile ne ating de moarte …
Mă gândesc că şi Asigurările sunt în providenţa lui Dumnezeu, numai că El se râde de cei care cred că se pot asigura împotriva destinului, ca bogatul ce i-a rodit țarina, fără caute să fie asiguraţi întâi în catastifele cereşti, pe cât ține de ei.
Sa vezi cand e sa iti faci asigurare, sa platesti „n” ani, iar apoi sa te trezesti cu o suma mult mai mica decat ai platit pentru ca ai intrerupt contractul de asigurare inainte de termen, din ratiuni financiare… Una din afacerile proaste pe care le-am facut…
Pingback: Noi propunem, voi citiţi…dacă doriţi (6) | Aradul Evanghelic