Etichete

, , , , , , , , , ,

Autonomia este privarea auto-impusă de libertatea de a nu alege răul.

Autonomia libertății de a alege și a face răul este robia imposibilității de a nu alege răul.

Omul devine liber doar renunțând la autonomie, iar renunțarea omului la autonomie se poate înfăptui doar asumând, în omul întreg nu doar ca și consimțământ intelectual, jugul și crucea asemenea Fiului Omului și împreună cu Fiul Omului.

Cristos a purtat crucea pentru noi, pentru ca și noi să învățăm a ne asuma purtarea crucii pe care noi înșine ne-am plămădit-o, iar nu pentru a fugi de propria cruce.

Să încetăm a ne pune problema suferinței, și să ne punem mai degrabă problema afrontului refuzării crucii pe care fiecare ne-am finisat-o cu mare migală autonomă.

Fiecare dintre noi ne-am plămădit o cruce a cărei măsură este măsura autonomiei față de Creator și față de ceea ce Creatorul a impus ca și cruce omului.

Iar crucea femeii este înmulțirea necazurilor, mai ales în vremea sarcinii, nașterea de prunci în durere, și să fie atrasă către bărbatul ei care o va stăpâni.

Iar crucea bărbatului este procurarea cu osteneală și în sudoare a hranei din pământul ostil ce dă pe lângă grâu, măslin și viță, spini și pălămidă. Iar osteneala este pentru toate zilele vieții sale, nu doar până la pensie.

Iar la capătul ostenelii îl așteaptă odihna în țărână (nu incinerarea cu simbolism anihilaționist ateu) până la învierea a ceea ce se odihnește în țărână, adică acest trup.

Nădejdea este crucea impusă șarpelui: sămânța femeii îi va zdrobi capul.

Anunțuri