Etichete

, , ,

Dezumanizarea a început odată cu consumismul Edenic, dar a fost resetată la Potop, apoi frânată puternic prin Întruparea Cuvântului. În ultimii 30-40 de ani doar s-a accelerat puternic procesul dezumanizării. Ne grăbim, suntem la ultimele fructe din Pomul Cunoștinței. Suntem nerăbdători să murim murind, mai accelerat decât până astăzi.

“Aici [in localitatea Mera, Cluj, și în Transilvania] am găsit omenia.

Occidentul de azi e reprezentantul unui proces de cel puțin 30-40 de ani de dezumanizare a societății, sub influența neo-liberalismului.

Când omul e redus la o funcție de producere și consum, rămâne din el ceea ce vedem azi în Occident: un roboțel isteț, foarte eficient în urmărirea propriului interes. Un aparat destul de bine pus la punct și absolut gol din punct de vedere spiritual. Psihologic, fără nicio legătură emotivă adevărată cu vreo comunitate familială, națională, regională sau lingvistică. O variantă a omenirii cu care eu nu mă mai identific deloc.

Eu mă simt mult mai comfortabil emoțional, liniștit, acasă, într-o societate de români sau unguri din Transilvania, decât printre studenți, pedagogi, salariați, sau orice altă categorie socială de la Paris, Strasbourg sau Berlin. “

(Raoul Weiss: Civilizații Europei de azi sunt ţăranii români)

Anunțuri