postmodernitate

Etichete

Adam, fructul oprit, Pomul Cunoștinței, postmodernitate

Postmodernitatea este epoca omului gol ce smulge frenetic-consumist ultimele fructe din Pomul Cunoștinței, pătruns de groaza completei lucidități catafatice în fața imposibilității atingerii dumnezeirii.

Nu mai poate fi imaginat nimic după ospățul hipermodern, căci fructele sunt pe terminate.

mândrie = autonomie

Etichete

Adam, autonomie, Cristos, Eva, Fecioara Maria, mândrie

Doar în autonomie e posibilă semețirea mândră a omului ce-și dorește auto-determinarea luciferică și adamică.

Doar în mândrie șe naște dorința de autonomie: mă voi ridica dincolo de orice autoritate și voi decine eu însumi să-mi fiu mie însumi autoritate.

Autonomia este doar o perdea semantică care revelează același vechi păcat primordial: mândria, respingerea și substituirea autorității, adică înscăunarea proprie persoane pe tronul deciderii binelui și răului, al adevărului și al erorii.

Autonomia este totuna cu detronarea lui Dumnezeu.

Întelectul e dat omului nu ca să decidă adevărul, nici ca să-l cunoască explicitând și epuizând rațional ceea ce este dincolo de rațiune și ființă, ci pentru ca să-i fie cârjă în bâjbâirea după primirea adevărului.

Dacă Adam și Eva au hotărât adevărul pentru ei înșiși, Cristos și Fecioara au primit de la Tatăl voia în deplină supunere și ascultare.

„nu fac nimic de la Mine însumi”, „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis”
„Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”

cacealmaua autonomiei

Etichete

Adam, autonomie, blestem, bărbat, cruce, Eva, șarpe, femeie, jug, libertate, suferinta

Autonomia este privarea auto-impusă de libertatea de a nu alege răul.

Autonomia libertății de a alege și a face răul este robia imposibilității de a nu alege răul.

Omul devine liber doar renunțând la autonomie, iar renunțarea omului la autonomie se poate înfăptui doar asumând, în omul întreg nu doar ca și consimțământ intelectual, jugul și crucea asemenea Fiului Omului și împreună cu Fiul Omului.

Cristos a purtat crucea pentru noi, pentru ca și noi să învățăm a ne asuma purtarea crucii pe care noi înșine ne-am plămădit-o, iar nu pentru a fugi de propria cruce.

Să încetăm a ne pune problema suferinței, și să ne punem mai degrabă problema afrontului refuzării crucii pe care fiecare ne-am finisat-o cu mare migală autonomă.

Fiecare dintre noi ne-am plămădit o cruce a cărei măsură este măsura autonomiei față de Creator și față de ceea ce Creatorul a impus ca și cruce omului.

Iar crucea femeii este înmulțirea necazurilor, mai ales în vremea sarcinii, nașterea de prunci în durere, și să fie atrasă către bărbatul ei care o va stăpâni.

Iar crucea bărbatului este procurarea cu osteneală și în sudoare a hranei din pământul ostil ce dă pe lângă grâu, măslin și viță, spini și pălămidă. Iar osteneala este pentru toate zilele vieții sale, nu doar până la pensie.

Iar la capătul ostenelii îl așteaptă odihna în țărână (nu incinerarea cu simbolism anihilaționist ateu) până la învierea a ceea ce se odihnește în țărână, adică acest trup.

Nădejdea este crucea impusă șarpelui: sămânța femeii îi va zdrobi capul.

semiotica bărbii

Etichete

absurd, Adam, anarhie, întâmplare, barbă, bărbat, bărbăție, Dumnezeu, Eva, haotic, mântuire, suflet, trup

Există un motiv pentru care Dumnezeu a dat lui Adam barbă iar Evei nu i-a dat.

Există un motiv pentru care Adam a început să se bărbierească.

Dacă n-ar exista un motiv teologic, dumnezeiesc pentru care Dumnezeu a dat barbă lui Adam iar Evei nu i-a dat ar însemna că Dumnezeu face lucrurile la întâmplare. Ar însemna că Dumnezeu face lucrurile absurd, haotic, anarhic.

Dacă Dumnezeu a dat lui Adam barbă în chip absurd, poate Dumnezeu a dat și alte mădulare specifice bărbatului în chip absurd. Dacă bărbatului i s-a dat, de exemplu, bărbăția, tot în chip absurd, înseamnă că, la fel ca și cu barba, bărbatul este liber să își redefinească bărbăția la fel cum își redefinește barba. Iar bărbatul, și femeia, au înțeles maleabilitatea identității absurde, redefinibile, lipsite de sacru, căci, nu-i așa, și creștinismul predică mântuirea sufletului și învierea extincția trupului, atunci schimbarea de sex este doar o chestiune de tehnologie. Am avut ideea, avem tehnologia, avem și înfăptuirea. Lana Wachowski.

Trupul nu se mântuie. Doar sufletul. Trupul este al nostru să facem ce vrem cu el. Amin!

iluzia impunerii adevărului și a binelui

Etichete

Adam, adevăr, alegere, bine, erezie, Geneva, impunere, minciună, partidă, poftă, rău, schismă

Niciodată, nimeni nu poate să convingă de nimic.

Tot ce alegem este pe cine să credem, cine să fie călăuza până la următoarea alegere. Nu ne putem alege pe noi înșine ca și călăuze. Aceasta este o mare iluzie. Tot ce putem alege este ai cui robi să fim. Exercitarea liberului arbitru este întinderea grumazului fie spre jugul lui Cristos fie spre cel al ui Belial. Nu există altă libertate. Libertatea nelimitată, libertatea la purtător, libertatea în același timp în afara lui Cristos și a lui Belial este o mare păcăleală. Orice alegere este o adâncire în robie. Orice algere cu spatele la Cristos este o adâncire în erezie. Erezie înseamnă alegere. Schismă. Partidă. Cu cât continuăm șirul alegerilor, al ereziilor ce stau cu spatele la adevăratul Cristos, Dumnezeu Om Întrupat, cu atât ne afundăm mai tare în erezie. Cu atât este mai greu de ieșit din erezie. Sfârșitul ereziei este renunțarea la alegere. Sfârșitul alegerii este renunțarea la autonomie. Sfârșitul autonomiei este robia în jugul lui Cristos. Jugul lui Cristos este bun.

Nimeni nu poate să impună nimănui nimic. Dumnezeu nu a impus lui Adam adevărul. Șarpele nu a impus Evei minciuna. Eva a fost atrasă de pofta ei însăși. Pofta de alegere. Pofta de autonomie. Pofta de erezie. La fel și Adam. Dumnezeu nu a impus lui Lucifer adevărul. Lucifer s-a semețit singur. A dorit autonomie, una mai sus de tronul lui Dumnezeu. Isus Cristos Dumnezeu Om Întrupat nu se impune nimănui. Arătarea pe drumul Damascului l-a găsit pe Pavel la vremea potrivită primirii adevărului. Nu toți au văzut și au auzit ce a văzut și a auzit Pavel. Nu toți sunt chemați în același mod. Nu toți sunt aleși.

Totuși, fiecare hotărăște să nu primească adevărul. Să nu primească adevărul întreg. Fiecare este momit de pofta lui însuși. Fiecare păcătuiește. Fiecare vrea să aleagă pentru el. Fiecare bărbat a fost și este Adam, fiecare femeie a fost și este Eva. Fiecare bărbat a abdicat și abdică de la a fi ceea ce i-a fost dat să fie, și fiecare femeie a abdicat și abdică de la a fi ceea ce i-a fost dat să fie. Nu. Nu fiecare. Este un bărbat care nu a abdicat. Și se spune că și o femeie a ajuns la statura la care trebuia să rămână Eva.

Adevărul și înțelepciunea strigă la răspântiile drumurilor. Adevărul este mărturisit în Carte. Cristos s-a înălțat la cer. Cei care citesc cuvintele apostolului nu se pot disculpa. Nu pot da vina pe hermeneutică. Pe text. Textul e clar. E clar pentru cei ce nu mai vor să aleagă, să eretizeze, să se autonomizeze în cartea lor scrie.

Niciodată, nimeni nu poate să convingă de nimic. Dacă credem ceva, nu credem pentru elocvența retorului, ci din pricina poftei noastre înșine după acea învățătură. Chiar și când ni se toarnă o minciună, o credem pentru că dorim, pentru că ne pare adevărată, pentru că promite ceva ce noi dorim în secret. Suntem manipulați și ne lăsăm manipulați. Și apoi devenim cinici și eventual manipulăm la rândul nostru. Iar dacă credem adevăr este pentru că ne deschidem către adevăr. Adevărul nu ar putea intra în noi dacă noi nu l-am dori. Adevărul nu manipulează. Adevărul este blând și aspru. Este răbdător și necruțător. Adevărul smerește, dar adevărul poate aduce mândrie. Mândria cunoașterii adevărului poate fi mai rea decât mândria credinței într-o minciună.

Adevărul nu poate fi impus, el poate fi doar primit. Nu putem fi convinși de ceva ce nu suntem dispuși mai dinainte să primim. Nimeni nu poate să ne convingă prin constrângere de nimic, dar noi ne putem lăsa convinși, fie de adevăr, fie de minciună. Acesta este liberul arbitru. Să arbitreze între robia adevărui și robia minciunii. Între libertatea robiei jugului lui Cristos și robia pretins eliberatoare a demiurgismului luciferic. Aceasta fost alegerea pusă înaintea lui Adam și Eva, și aceasta este alegerea care se pune înainte fiecărui adam și a fiecărei eve.

logica postului și a confortului

Etichete

Adam, autonomie, cădere, demiurgism, eden, Eva, fructul oprit, Luceafăr, mândrie, post, rai

Logica postului este dobândirea capacității infrânării.

Capacitatea infrânării nu poate fi posedată odată „avută” ci se dobândește continuu, ca mana.

Logica postului nu este manipularea lui Dumnezeu.

Postul ar putea permite intrarea în rezonanță cu cel ce a postit 40 de zile.

Este absurdă condamnarea consumismului de către cel ce nu vrea să intre în logica înfrânării.

Înfrânarea înseamnă renunțare, iar ultima renunțare este renunțarea la autonomie.

Logica postului este logica neautonomiei, este dorirea inversării căderii.

Căderea a însemnat un nepost de la fructul oprit.

Și fructul oprit a fost îngăduit în grădină dar nu a fost de folos decât ca o constantă amintire lui Adam și Eva că sunt ființe contingente, create, dependente, sub ascultare, sub autoritate.

Apucarea fructului oprit este apucarea autorității în propriile mâini, este definirea și inventarea demiurgică de sine însuși în răspăr cu Creatorul.

Apucarea fructului este dorința și înfăptuirea ieșirii de sub autoritate. Să fim proprii noștri dumnezei. Iată că am reușit. Am creat atâtea. Am creat o lume de care depindem pentru supraviețuire. Am creat o lume și ne-am înlănțuit în ea în timp ce pentru Adam și Eva singurul loc interzis era tânjirea ideatică și faptică după fructul oprit.

Am creat modernitatea și am numit-o confort. Confortul de a avea diabet de la atâtea îndulciri. Obezitate de la fast-food și cola. Scolioză de la stat pe canapea. Alergii de la fumul mașinilor ce ne oferă libertate. Carii de la ciocolată și bomboane. Cancere de la violentarea naturii cu îngrășământ chimic, arome identic naturale, coloranți artificiali, potențioatori de aromă. Aromele lăste de Dumnezeu nu ne mai satisfac. Sunt prea slabe. Vrem senzații tari. Le avem. Le avem pe toate. Am primit ce am cerut. Am primit tot ce am cerut. Am primit toată libertatea și tot confortul și toată capacitatea de reinventare a noastră înșine în orice am dori, suntem capabili chiar să ne schimbăm sexul sau să decidem că nu avem un sex definit și definitiv.

Am primit tot ce am dorit. Când ne vom sătura de acestă ospăț nelegiuit? Când ne va fi deajuns? Ce plăți va trebui să mai primim în noi înșine, în trupul nostru înșine, pentru nelegiurile și rătăcirile noastre, pentru a ne fi lehamite de autonomie și demiurgism?

Am inventat modernitatea și confortul. Nu, nu le-am inventat. Au fost descoperite de Luceafăr și apoi descoperirea a fost facilitată și lui Adam și Eva. Noi doar le-am continuat dorința. Ne-am îmbrăcat în toate scutecele confortului și iluziile libertății. Am inventat avioane când am uitat de îngeri. Ne-am inventat pe noi demiurgi direct proporțional cu uitarea că există Creator.

Iată-ne în postmodernitate, fiecare cu adevărul lui, fiecare cu autonomia lui de a studia Scriptura, în Biblia mea scrie, nu-i așa, iată-ne ajunși. Iată-ne incapabili să mergem mai departe. Nu mai putem vedea dincolo de calea largă pe care am ajuns. Nu mai sunt salvatori. Am epuizat toți mântuitorii falși uitând deliberat de Mântuitorul.

Nu e adevărat că nu putem ști ce se poate dincolo de postmodernitate. Se poate, dar nu ne place ce vedem.

Fie

moarte, distrugere, asfixiere, atomizare, fracturare, divorț, mândrie, demiurgism, luciferism, cinism, manipulare, lăcomie, ultimă autonomie când ne suntem de ajuns doar noi nouă înșine, adică iad,

fie

calea îngustă.

Dar aceste opțiuni au fost înainte noastră încă din Eden!

De ce am ales calea largă, eu, Vasile Tomoiagă? Pentru că mi-a plăcut promisiunea șarpelui. Voi fi ca Dumnezeu. Eu, Vasile, eu, fiul țăranului, mi-am spus, voi fi mai deștept decât țăranul, că eu sunt orășean și modern și cumpăr cartofii prăjiți de la Mec și pui cu rețetă secretă din Kentucky.

Acum îmi este lehamite. Bleah.

‘mâi pomule sănătos, eu mă-ntorc mai pă din sus

intuiție

Etichete

Adam, barbă, Eva, fruct

Pe când Eva savura fructul plăcut la privire și de dorit a deschide mintea cuiva lui Adam încă nu îi crescuse barba.

modernitatea

Etichete

Adam, autonomie, Eva, fruct oprit, modernitate

Dumnezeu a creat o lume desăvârşită (pentru învechiţii care mai cred literar mituri semitice).

Asta înseamnă că singurele probleme pe care le rezolvă modernitatea sunt fie (1) cele generate de modernitatea Evei ce întinde mâna singură (la sugestia unui sfătuitor misterios și sofist) să guste fructul plăcut la privire și de dorit a deschide minea, dar nebinecuvântat spre a fi mâncat, respectiv modernitatea Adamului ce s-a lăsat condus de femeie, și a primit de bunavoie din mâna ei condamnarea, fie (2) falsele probleme de genul am nevoie de o maşină mai mare.

Ce-i lipsea lui Adam și Evei în Eden înainte de salata de fruct buclucaș?