Logica postului este dobândirea capacității infrânării.
Capacitatea infrânării nu poate fi posedată odată „avută” ci se dobândește continuu, ca mana.
Logica postului nu este manipularea lui Dumnezeu.
Postul ar putea permite intrarea în rezonanță cu cel ce a postit 40 de zile.
Este absurdă condamnarea consumismului de către cel ce nu vrea să intre în logica înfrânării.
Înfrânarea înseamnă renunțare, iar ultima renunțare este renunțarea la autonomie.
Logica postului este logica neautonomiei, este dorirea inversării căderii.
Căderea a însemnat un nepost de la fructul oprit.
Și fructul oprit a fost îngăduit în grădină dar nu a fost de folos decât ca o constantă amintire lui Adam și Eva că sunt ființe contingente, create, dependente, sub ascultare, sub autoritate.
Apucarea fructului oprit este apucarea autorității în propriile mâini, este definirea și inventarea demiurgică de sine însuși în răspăr cu Creatorul.
Apucarea fructului este dorința și înfăptuirea ieșirii de sub autoritate. Să fim proprii noștri dumnezei. Iată că am reușit. Am creat atâtea. Am creat o lume de care depindem pentru supraviețuire. Am creat o lume și ne-am înlănțuit în ea în timp ce pentru Adam și Eva singurul loc interzis era tânjirea ideatică și faptică după fructul oprit.
Am creat modernitatea și am numit-o confort. Confortul de a avea diabet de la atâtea îndulciri. Obezitate de la fast-food și cola. Scolioză de la stat pe canapea. Alergii de la fumul mașinilor ce ne oferă libertate. Carii de la ciocolată și bomboane. Cancere de la violentarea naturii cu îngrășământ chimic, arome identic naturale, coloranți artificiali, potențioatori de aromă. Aromele lăste de Dumnezeu nu ne mai satisfac. Sunt prea slabe. Vrem senzații tari. Le avem. Le avem pe toate. Am primit ce am cerut. Am primit tot ce am cerut. Am primit toată libertatea și tot confortul și toată capacitatea de reinventare a noastră înșine în orice am dori, suntem capabili chiar să ne schimbăm sexul sau să decidem că nu avem un sex definit și definitiv.
Am primit tot ce am dorit. Când ne vom sătura de acestă ospăț nelegiuit? Când ne va fi deajuns? Ce plăți va trebui să mai primim în noi înșine, în trupul nostru înșine, pentru nelegiurile și rătăcirile noastre, pentru a ne fi lehamite de autonomie și demiurgism?
Am inventat modernitatea și confortul. Nu, nu le-am inventat. Au fost descoperite de Luceafăr și apoi descoperirea a fost facilitată și lui Adam și Eva. Noi doar le-am continuat dorința. Ne-am îmbrăcat în toate scutecele confortului și iluziile libertății. Am inventat avioane când am uitat de îngeri. Ne-am inventat pe noi demiurgi direct proporțional cu uitarea că există Creator.
Iată-ne în postmodernitate, fiecare cu adevărul lui, fiecare cu autonomia lui de a studia Scriptura, în Biblia mea scrie, nu-i așa, iată-ne ajunși. Iată-ne incapabili să mergem mai departe. Nu mai putem vedea dincolo de calea largă pe care am ajuns. Nu mai sunt salvatori. Am epuizat toți mântuitorii falși uitând deliberat de Mântuitorul.
Nu e adevărat că nu putem ști ce se poate dincolo de postmodernitate. Se poate, dar nu ne place ce vedem.
Fie
moarte, distrugere, asfixiere, atomizare, fracturare, divorț, mândrie, demiurgism, luciferism, cinism, manipulare, lăcomie, ultimă autonomie când ne suntem de ajuns doar noi nouă înșine, adică iad,
fie
calea îngustă.
Dar aceste opțiuni au fost înainte noastră încă din Eden!
De ce am ales calea largă, eu, Vasile Tomoiagă? Pentru că mi-a plăcut promisiunea șarpelui. Voi fi ca Dumnezeu. Eu, Vasile, eu, fiul țăranului, mi-am spus, voi fi mai deștept decât țăranul, că eu sunt orășean și modern și cumpăr cartofii prăjiți de la Mec și pui cu rețetă secretă din Kentucky.
Acum îmi este lehamite. Bleah.
‘mâi pomule sănătos, eu mă-ntorc mai pă din sus
46.776306
23.604290
Apreciază:
Apreciere Încarc...