mândrie = autonomie

Etichete

Adam, autonomie, Cristos, Eva, Fecioara Maria, mândrie

Doar în autonomie e posibilă semețirea mândră a omului ce-și dorește auto-determinarea luciferică și adamică.

Doar în mândrie șe naște dorința de autonomie: mă voi ridica dincolo de orice autoritate și voi decine eu însumi să-mi fiu mie însumi autoritate.

Autonomia este doar o perdea semantică care revelează același vechi păcat primordial: mândria, respingerea și substituirea autorității, adică înscăunarea proprie persoane pe tronul deciderii binelui și răului, al adevărului și al erorii.

Autonomia este totuna cu detronarea lui Dumnezeu.

Întelectul e dat omului nu ca să decidă adevărul, nici ca să-l cunoască explicitând și epuizând rațional ceea ce este dincolo de rațiune și ființă, ci pentru ca să-i fie cârjă în bâjbâirea după primirea adevărului.

Dacă Adam și Eva au hotărât adevărul pentru ei înșiși, Cristos și Fecioara au primit de la Tatăl voia în deplină supunere și ascultare.

„nu fac nimic de la Mine însumi”, „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis”
„Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”

Reclame

cacealmaua autonomiei

Etichete

Adam, autonomie, blestem, bărbat, cruce, Eva, șarpe, femeie, jug, libertate, suferinta

Autonomia este privarea auto-impusă de libertatea de a nu alege răul.

Autonomia libertății de a alege și a face răul este robia imposibilității de a nu alege răul.

Omul devine liber doar renunțând la autonomie, iar renunțarea omului la autonomie se poate înfăptui doar asumând, în omul întreg nu doar ca și consimțământ intelectual, jugul și crucea asemenea Fiului Omului și împreună cu Fiul Omului.

Cristos a purtat crucea pentru noi, pentru ca și noi să învățăm a ne asuma purtarea crucii pe care noi înșine ne-am plămădit-o, iar nu pentru a fugi de propria cruce.

Să încetăm a ne pune problema suferinței, și să ne punem mai degrabă problema afrontului refuzării crucii pe care fiecare ne-am finisat-o cu mare migală autonomă.

Fiecare dintre noi ne-am plămădit o cruce a cărei măsură este măsura autonomiei față de Creator și față de ceea ce Creatorul a impus ca și cruce omului.

Iar crucea femeii este înmulțirea necazurilor, mai ales în vremea sarcinii, nașterea de prunci în durere, și să fie atrasă către bărbatul ei care o va stăpâni.

Iar crucea bărbatului este procurarea cu osteneală și în sudoare a hranei din pământul ostil ce dă pe lângă grâu, măslin și viță, spini și pălămidă. Iar osteneala este pentru toate zilele vieții sale, nu doar până la pensie.

Iar la capătul ostenelii îl așteaptă odihna în țărână (nu incinerarea cu simbolism anihilaționist ateu) până la învierea a ceea ce se odihnește în țărână, adică acest trup.

Nădejdea este crucea impusă șarpelui: sămânța femeii îi va zdrobi capul.

competența sufletului

Etichete

autonomie, hristologie, maximalism, minimalism, umanism

Corolarul necesar al minimalismului hristologic și eclesiologic este maximalismul umanist autonom.

libertatea

Etichete

alegere, autonomie, înrobire, conștiință, credit, demiurgism, iad, lanț, libertate, mașină, modernitate, păcăleală, robie, verigă

Libertatea de conștiință și de alegere este cea mai mare iluzie și păcăleală a omului modern.

Orice alegere este o verigă în lanțul cu care înșine ne înlănțuim.

Orice alegere ne limitează libertatea, promițând să ne lărgescă orizontul de libertate. Deja-vu. Șarpele, cineva?

Odată ce am ales liber credit ipotecar la BCR suntem sclavi 30 de ani. 30 de ani trebuie să avem job și salar și sănătate să plătim creditul. 30 de ani de jug lunar și zilnic pe umeri.

Odată ce am ales liber să ne cumpărăm mașină, care ne oferă libertate, ne-am făcut sclavi mașinii. TREBUIE să plătim prețul ei de piață, adică să dăm rodul muncii noastre. TREBUI să plătim RCA. TREBUIE să îi punem motorină. TREBUIE să o reparăm când se strică. TREBUIE să o spălăm când e murdară. TREBUIE să decidem concediul și drumurile știind că avem mașină. TREBUI să fim atenți la drum, neputând, de exemplu, să citim o carte, cum am face pe tren. TREBUIE să parcăm unde e permis. TREBUIE să ne plătim amenzile. Și câte și mai câte TREBUIE.

Prin orice alegere noi ne alegem următorul stăpân.

ORICE alegere este o înrobire.

Alegerea liberă și libertatea nelimitată sunt cele mai mari păcăleli ale omului modern.

Cu cât alege mai mult cu spatele la Dumnezeu, cu atât își lungește lanțul robiilor.

Libertatea este o marotă. Autonomia este iad. Alegerea este înrobire.

Există o singură libertate. Libertatea de a alege ceea ce trebuie să alegem, ceea ce știm că trebuie să alegem, căci ni s-a pus înainte ce trebuie să alegem, și ni se pune în fiecare zi.

Demiurigismul este luciferism.

Singura libertate este robia fiului. A singurului născut din tatăl.

liber arbitru

Etichete

alegere, autonomie, împărtășire, erezie, Hristos, ruptură, schismă, sectă, Sfânta Treime, viata

În autonomie fiecare om aude ceea ce vrea să audă, citește ceea ce vrea să citească, vede ceea ce vrea să vadă, crede ceea ce vrea să creadă și face ceea ce vrea să facă, oricine orice oricum i-ar spune. Chiar și Scriptura. Chiar și Dumnezeu. Chiar și Șarpele cel vechi.

În autonomie omul își trăiește ispita demiurgismului și a independenței față de orice autoritate, fie oameni, fie îngeri, fie Dumnezeu.

Mântuirea se primește prin renunțare la autonomie.

Autonomia este luciferică, și este soră geamănă cu mândria, și este prima ruptură, prima schismă, prima erezie, prima sectă, prima alegere din ordinea lui Dumnezeu.

Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.

A alege acolo unde Dumnezeu a îngăduit posibilitatea alegerii dar a poruncit să nu aleg, iată erezia, iată autonomia, iată tentația demiurgică, iată schismele și partidele.

Posibilitatea alegerii este precondiție pentru libertate și iubire, dar alegerea propriuzisă este precondiție pentru moarte. Murind vei muri. Moartea și iadul, aici și acum. Sau, prin renunțarea la autonomie, viața și împărția, aici și acum.

---

hairesis: choice, opinion
Original Word: αἵρεσις, εως, ἡ
Part of Speech: Noun, Feminine
Transliteration: hairesis
Phonetic Spelling: (hah’-ee-res-is)
Short Definition: a self-chosen opinion, a sect
Definition: a self-chosen opinion, a religious or philosophical sect, discord or contention.

(source)

---

Suprema renunțare ideatică și faptică la autonomie este împărtășirea cu adevăratul Cristos. Prin împărtășirea cu adevăratul Cristos, care este Dumnezeu adevărat și Om adevărat cu Trup înviat de slavă și de carne și oase adevărat, omul afirmă explicit incapacitatea sa cronică de a se mântui pe sine însuși. Prin împărtășirea cu adevăratul Cristos omul afirmă că nu are viață în sine însuși și că are nevoie de pâinea și apa vieții pentru a primi și astfel a avea viață în sine însuși.

Împărtășirea cu adevăratul Cristos este suprema smerenie și renunțare la autonomie. Iar împărtășirea cu adevăratul Cristos este împărtășirea cu Sfânta Treime, este primirea vieții și participarea în viața îmbelșugată a Sfintei Treimi.

logica postului și a confortului

Etichete

Adam, autonomie, cădere, demiurgism, eden, Eva, fructul oprit, Luceafăr, mândrie, post, rai

Logica postului este dobândirea capacității infrânării.

Capacitatea infrânării nu poate fi posedată odată „avută” ci se dobândește continuu, ca mana.

Logica postului nu este manipularea lui Dumnezeu.

Postul ar putea permite intrarea în rezonanță cu cel ce a postit 40 de zile.

Este absurdă condamnarea consumismului de către cel ce nu vrea să intre în logica înfrânării.

Înfrânarea înseamnă renunțare, iar ultima renunțare este renunțarea la autonomie.

Logica postului este logica neautonomiei, este dorirea inversării căderii.

Căderea a însemnat un nepost de la fructul oprit.

Și fructul oprit a fost îngăduit în grădină dar nu a fost de folos decât ca o constantă amintire lui Adam și Eva că sunt ființe contingente, create, dependente, sub ascultare, sub autoritate.

Apucarea fructului oprit este apucarea autorității în propriile mâini, este definirea și inventarea demiurgică de sine însuși în răspăr cu Creatorul.

Apucarea fructului este dorința și înfăptuirea ieșirii de sub autoritate. Să fim proprii noștri dumnezei. Iată că am reușit. Am creat atâtea. Am creat o lume de care depindem pentru supraviețuire. Am creat o lume și ne-am înlănțuit în ea în timp ce pentru Adam și Eva singurul loc interzis era tânjirea ideatică și faptică după fructul oprit.

Am creat modernitatea și am numit-o confort. Confortul de a avea diabet de la atâtea îndulciri. Obezitate de la fast-food și cola. Scolioză de la stat pe canapea. Alergii de la fumul mașinilor ce ne oferă libertate. Carii de la ciocolată și bomboane. Cancere de la violentarea naturii cu îngrășământ chimic, arome identic naturale, coloranți artificiali, potențioatori de aromă. Aromele lăste de Dumnezeu nu ne mai satisfac. Sunt prea slabe. Vrem senzații tari. Le avem. Le avem pe toate. Am primit ce am cerut. Am primit tot ce am cerut. Am primit toată libertatea și tot confortul și toată capacitatea de reinventare a noastră înșine în orice am dori, suntem capabili chiar să ne schimbăm sexul sau să decidem că nu avem un sex definit și definitiv.

Am primit tot ce am dorit. Când ne vom sătura de acestă ospăț nelegiuit? Când ne va fi deajuns? Ce plăți va trebui să mai primim în noi înșine, în trupul nostru înșine, pentru nelegiurile și rătăcirile noastre, pentru a ne fi lehamite de autonomie și demiurgism?

Am inventat modernitatea și confortul. Nu, nu le-am inventat. Au fost descoperite de Luceafăr și apoi descoperirea a fost facilitată și lui Adam și Eva. Noi doar le-am continuat dorința. Ne-am îmbrăcat în toate scutecele confortului și iluziile libertății. Am inventat avioane când am uitat de îngeri. Ne-am inventat pe noi demiurgi direct proporțional cu uitarea că există Creator.

Iată-ne în postmodernitate, fiecare cu adevărul lui, fiecare cu autonomia lui de a studia Scriptura, în Biblia mea scrie, nu-i așa, iată-ne ajunși. Iată-ne incapabili să mergem mai departe. Nu mai putem vedea dincolo de calea largă pe care am ajuns. Nu mai sunt salvatori. Am epuizat toți mântuitorii falși uitând deliberat de Mântuitorul.

Nu e adevărat că nu putem ști ce se poate dincolo de postmodernitate. Se poate, dar nu ne place ce vedem.

Fie

moarte, distrugere, asfixiere, atomizare, fracturare, divorț, mândrie, demiurgism, luciferism, cinism, manipulare, lăcomie, ultimă autonomie când ne suntem de ajuns doar noi nouă înșine, adică iad,

fie

calea îngustă.

Dar aceste opțiuni au fost înainte noastră încă din Eden!

De ce am ales calea largă, eu, Vasile Tomoiagă? Pentru că mi-a plăcut promisiunea șarpelui. Voi fi ca Dumnezeu. Eu, Vasile, eu, fiul țăranului, mi-am spus, voi fi mai deștept decât țăranul, că eu sunt orășean și modern și cumpăr cartofii prăjiți de la Mec și pui cu rețetă secretă din Kentucky.

Acum îmi este lehamite. Bleah.

‘mâi pomule sănătos, eu mă-ntorc mai pă din sus

tragedia veacului

Etichete

autonomie, înfrânare, cola, credinta, divort, faptă, nebunie, om, tragedie, trup, vin

este ideea eretică a autonomiei

orice libertate în afara robiei hristice este o închisoare

orice gând de mărire se dovedește a fi un gând de cădere

orice îngâmfare este o îndumnezeire pe dos, pe apucate, smulsă, nu primită

omul recent a crezut că poate să gândească orice. și că trebuie să gândească orice. și că mintea poate hoinări fără trup. că poate exista gând fără faptă. că poate exista credință fără faptă.

omul modern a crezut că se poate divorța pe sine însuși, că poate crede cu mintea dar nu și cu trupul. că trupul poate trândăvi pe când mintea lui se roagă, sau gândeste lucruri minunate. că putem experimenta marele canion de pe canapeaua din sufragerie.

degeaba punem polițiști faptelor oamenilor dacă încurajăm dărâmarea tuturor perimetrelor sanității mintale

la început Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea sa, și nu l-a creat un duh viu, ci un trup din țărâna ce venea tot din voința FIAT a lui Dumnezeu. și Dumnezeu a suflat suflare de viață în nările țărânii modelate cu măiestrie divină, și doar atunci omul s-a făcut om întreg, s-a făcut un suflet viu, suflet ce era țărână și suflare de viață. și omul era foarte bun. și trupul era foarte bun.

dar cei ce trebuiau să primenească și să îngrijească aceste adevăruri s-au crezut înțelepți și au înnebunit, și au primit în trupul lor înșiși plata nelegiuirii lor

poartă în trupul lor înșiși divorțul dintre suflet, minte și trup

iar divorțul e așa de mare că unii îl curmă prin luarea propriei vieți, sau prin nebunie

dar nebunia aceea doar devine completă, căci ea deja lucrează, dar nu este încă dezlănțuită

tragedia veacului este ideea eretică că putem. putem gândi, putem fi liberi, noi prin noi înșine. dar trupul refuză, el ne ține ca o închisoare și ne obligă să gustăm zi de zi realitatea pe care mintea ar dori să o refuze

se spune că pe om îl poți cunoaște după ceea ce citește, ceea ce mănâncă, ceea ce privește, ceea ce iubește, după prieteni, dușmani, și după câte și mai câte oglinzi.

dar suprema oglindă, icoană, a omului, este omul însuși, adică trupul său.

arată-ți trupul și te vei arăta pe tine însuți, în toată goliciunea sau plinătatea sufletului, a minții și a inimii

toată realitatea este iconică, chiar și realitatea cosmică. Hristos e Soarele. Îngerii sunt stelele. ce o fi cu Luna? dar planetele? cometele?

trupul omului este iconic pentru sine însuși

un venetic poate vizita o gospodărie fără ca gospodarul să fie acasă, și din tot ce va vedea va putea spune cât de gospodar este gospodarul. dacă se pricepe.

este scris că bărbatul trebuie să-și iubească nevasta ca pe propriul trup. și dacă un om nu poate îngriji de casa lui, de sine însuși, de femeia lui, de copii lui, nu poate îngriji nici de biserica lui Dumnezeu

cum își poate iubi nevasta cel care nu își iubește trupul? cum își stăpânește nevasta și își ține copii sub ascultare cel care nu se poate ține pe sine însuși în trupul său sub ascultare și înfrânare?

cum am ajuns să disociem toate aceste evidențe?

trupul acesta este templul Duhului Sfânt. chiar este? chiar este pe bune? cum vom îngriji noi templul Duhului Sfânt? ce coloranți îi vom da să bea? cu ce potențiatori de aromă vom bombarda papilele gustative? cu ce alimente hiperprocesate și crescute artificial și mecanic vom hrăni templul Duhului Sfânt?

moarte vinului, că ne poate îmbăta, dar fii binecuvântată Cola. moarte vinului și alcoolului din princina neînfrânării mele, dar lăsați să vină la mine cremeșul, slănina, micii, fără număr, și sucuri. acidulate, aromate, îndulcite, cu rețete secrete și bine păzite.

moarte vinului, dar să vină la mine KFC, McDonalds, și orice alt fast food

ce dacă vinul înveselește pe Dumnezeu? unde scrie asta? undeva …

noi știm mai bine. noi suntem moderni. noi cunoaștem, noi suntem mai deștepți decât părinții noștri. noi știm care versete să le credem și pe care să le suspendăm. noi știm mai bine. nu. nu noi. eu

EU
EU
EU

modernitatea

Etichete

Adam, autonomie, Eva, fruct oprit, modernitate

Dumnezeu a creat o lume desăvârşită (pentru învechiţii care mai cred literar mituri semitice).

Asta înseamnă că singurele probleme pe care le rezolvă modernitatea sunt fie (1) cele generate de modernitatea Evei ce întinde mâna singură (la sugestia unui sfătuitor misterios și sofist) să guste fructul plăcut la privire și de dorit a deschide minea, dar nebinecuvântat spre a fi mâncat, respectiv modernitatea Adamului ce s-a lăsat condus de femeie, și a primit de bunavoie din mâna ei condamnarea, fie (2) falsele probleme de genul am nevoie de o maşină mai mare.

Ce-i lipsea lui Adam și Evei în Eden înainte de salata de fruct buclucaș?