Consumismul ca erezie

Etichete

împărtășanie, calcedonian, consumism, docetism, erezie, euharistie, hristologie, maniheism, mântuire

Doctrina seculară a consumismului este corolarul doctrinei religioase a nemântuirii trupului.

Doctrina eretică a nemântuirii trupului este corolarul natural al cristologiei docetiste.

Cristologia docetistă lucrează taina fărădelegii.

Cel ce nu mărturisește că Cristos vine în trup este Antihristul.

Doctrina eretică docetică este antihristică.

Ereticii docetici nu mărturisesc explicit doctrina nemântuirii trupului. Dar afirmă pe Cristos doar ca Duh, Fiul lui Dumnezeu, fără să-L mărturisească cu gura ce bun este Domnul euharistic, care este și Fiu al Mariei și al lui Iosif, Fiu al omului, cu trup înviat de carne și oase. Iar cei ce afirmă un Cristos docetic sunt condamnați să afirme mântuirea sufletului fără să sufle o vorbă despre mântuirea acestui trup. Creștinului docetic nu i se predică explicit nemântuirea trupului, dar i se predică până la suprasaturație un Cristos docetic, sau monofizit, și la pachet cu Cristosul docetic i se predică mântuirea sufletului. Creștinul va trage el însuși concluziile de rigoare, mai mult sau mai puțin tari, în funcție de cât de bereeni sunt, în funcție de lungimea continuității eretice, și, desigur, în funcție de mila lui Dumnezeu. Concluzia implicită și nespusă cu voce tare este nemântuirea acestui trup. Mântuirea este doar a sufletului. Pentru că trebuie să fim consecvenți.

Cei ce nu se împărtășesc cu cinstit trupul și preasfânt sângele lui Cristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, cu trup înviat de slavă, de carne și oase, sunt condamnați să macereze neeuharistic, consumist și insațiabil lumea aceasta. Macerarea acestei lumi și consumismul insațiabil reprezintă gestul protopărinților noștri din Eden: întinderea mâinii să ne ne luăm ceea ce nu a fost binecuvântat pentru a fi luat. Exista și atunci și există și acum un pom al vieții. Dar toți, fără excepție, preferăm pomul cunoștinței binelui și răului. Până când Hristosul se face cunoscut la frângerea pâinii. Și atunci se deschid ochii.

Și eu sunt pui de dac

Etichete

consumism, dans, Eu mi-s Doamne pui de dac, gospel, mântuire, suflet, Sunny Trâncă, trup

Sunny Trâncă și tinerii din sala aceea au două intuiții corecte.

Întâi, în timp ce unii pocăiți nu mai pot de dezamagirea țării nasoale și a religiei retrograde în care i-a pierdut Dumnezeu pe români și așteaptă izbăvirea în visul american al consumismului și al evangheliei fast-gospel, Sunny îndrăznește să sugereze că Dumnezeu poate fi lăudat și de urmașii dacilor în fosta Dacie în stil tradițional maramureșan.

Al doilea, unii predică „mântuirea sufletului” ca și cum la cădere a căzut doar sufletul și întruparea lui Dumnezeu nu a reușit să aducă izbăvire tocmai trupului. În această logică a mântuirii jumătății spirituale din omul întreg, trupul nu are parte și nevoie de închinăciune, până acolo că îngenuncherea pentru rugăciune e considerată o fosilă ortodoxă și oricum superfluă. Tinerii din sala aceea intuiesc că dacă se mântuie omul întreg atunci la închinare participă omul întreg trupsuflet.