Ana are patru ani. Ana simte ritmul în picioarele ei și uneori se strâmbă în fața oglinzii ridicând când un picioruș, când celălalt. Ana merge la grădiniță. La grădiniță se fac dansuri: moderne, clasice și tradiționale. Colegii Anei, sau, mai bine zis, părinții colegilor Anei, aleg din cele trei tipuri ceva potrivit pentru copilul lor.
Ana nu alege. De fapt, părinții ei nu aleg. Ea nu trebuie să danseze. Ea este o fetiță cuminte care nu trebuie să se amestece cu lucrurile lumești. Ea trebui să învețe bine, să asculte de părinți, să învețe cântecele pentru școala duminicală, dar nu trebuie să iubească lumea, și dansurile. Dansurile sunt între un bărbat și o femeie, și de la o vârstă între bărbat și femeie poate să apară atracția, și dansul favorizează tot felul de gânduri nesfinte. Da, unele dansuri mai mult decât altele, dar mai bine să nu riște. Ei sunt părinți grijulii care își iubesc fetița și pe Dumnezeu. Și îi doresc tot ce e mai bine, și, mai ales, să îl iubească pe Domnul Isus. Și Domnul Isus nu iubește dansul.
Ana merge în continuare la grădiniță. La sfârșit de semestru copii care au făcut dansuri se urcă pe scenă și arată părinților și celor prezenți mișcările pe care le-au învățat. Ana stă lângă scenă. Ana se uită la colegii ei și se gândește în mintea ei că ceea ce fac copii nu este pe placul Domnului. Căci Domnul Isus nu iubește dansul, așa i-a spus mămica. Și tăticul n-a zis nimic. Și așa zice și buni, deci trebuie să fie adevărat, ei știu mai bine.
Ana crește mare. Și se căsătorește. La nunta ei nu dansează căci dansul nu e ceva sfânt. La nunta ei toți stau la masă, nimeni nu se ridică decât pentru a merge la toaletă, sau a discuta unii cu alții, cei ce se mai cunosc. O, dar ce risipă de mâncare, două feluri de carne la friptură, și atâtea bucate îndesate într-un interval de doar 6 ore. Da, așa e lumea acuma, așa fac toți.
Ana nu dansează cu soțul ei. La biserica lor chiar a fost un caz și s-a luat decizia că soții nu e bine să danseze în public. Dar ei oricum nu au luat lecții de dans, și nici nu le place, deci nu dansează nici in privat, deși au o casă spațioasă. Soțul Anaei e microbist, îi place să stea mai mult pe canapea și să privească campionatele de fotbal din țară, din Italia și din Spania. Și cel din Germania. Nu a invitat-o la dans niciodată. Oare cum ar fi să danseze cu soțul ei un vals?
Ana devine uneori tristă fără explicație când vede copii bucuroși, fugind, râzând, prinzându-se în horă, sărind în nisip.
Ana are un frate. Ghiță. Ghiță nu face sport, și a luat puțin în greutate. Iar colesteroul e cam ridicat, așa i-au spus la ultimele analize. Când a fost copil mic, lui Ghiță i s-a spus că sportul e lumesc. Că Domnul Isus nu iubește sportul. Domnul Isus iubește un duh zdrobit. Ghiță e puțin trist uneori. Citește, când își aduce aminte, din Biblie. Astăzi a ajuns la versetul care spune: “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” Cum o fi aia viață din belșug, se întreabă Ghiță? Nu sunt deajuns de spiritual, se acuză el. Dacă aș fi îndeajuns de spiritual, aș avea și eu viață din belșug. Lângă Ghiță e o masă, iar pe masă e o sticlă de doi litri de Cola. Ghiță își toarnă un pahar de Cola și se uită pe geam cu privirea pierdută. Câțiva copii aleargă și chiuiesc de bucurie.
Vasile 