Doar în autonomie e posibilă semețirea mândră a omului ce-și dorește auto-determinarea luciferică și adamică.
Doar în mândrie șe naște dorința de autonomie: mă voi ridica dincolo de orice autoritate și voi decine eu însumi să-mi fiu mie însumi autoritate.
Autonomia este doar o perdea semantică care revelează același vechi păcat primordial: mândria, respingerea și substituirea autorității, adică înscăunarea proprie persoane pe tronul deciderii binelui și răului, al adevărului și al erorii.
Autonomia este totuna cu detronarea lui Dumnezeu.
Întelectul e dat omului nu ca să decidă adevărul, nici ca să-l cunoască explicitând și epuizând rațional ceea ce este dincolo de rațiune și ființă, ci pentru ca să-i fie cârjă în bâjbâirea după primirea adevărului.
Dacă Adam și Eva au hotărât adevărul pentru ei înșiși, Cristos și Fecioara au primit de la Tatăl voia în deplină supunere și ascultare.
„nu fac nimic de la Mine însumi”, „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis”
„Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”