libertatea

Etichete

alegere, autonomie, înrobire, conștiință, credit, demiurgism, iad, lanț, libertate, mașină, modernitate, păcăleală, robie, verigă

Libertatea de conștiință și de alegere este cea mai mare iluzie și păcăleală a omului modern.

Orice alegere este o verigă în lanțul cu care înșine ne înlănțuim.

Orice alegere ne limitează libertatea, promițând să ne lărgescă orizontul de libertate. Deja-vu. Șarpele, cineva?

Odată ce am ales liber credit ipotecar la BCR suntem sclavi 30 de ani. 30 de ani trebuie să avem job și salar și sănătate să plătim creditul. 30 de ani de jug lunar și zilnic pe umeri.

Odată ce am ales liber să ne cumpărăm mașină, care ne oferă libertate, ne-am făcut sclavi mașinii. TREBUIE să plătim prețul ei de piață, adică să dăm rodul muncii noastre. TREBUI să plătim RCA. TREBUIE să îi punem motorină. TREBUIE să o reparăm când se strică. TREBUIE să o spălăm când e murdară. TREBUIE să decidem concediul și drumurile știind că avem mașină. TREBUI să fim atenți la drum, neputând, de exemplu, să citim o carte, cum am face pe tren. TREBUIE să parcăm unde e permis. TREBUIE să ne plătim amenzile. Și câte și mai câte TREBUIE.

Prin orice alegere noi ne alegem următorul stăpân.

ORICE alegere este o înrobire.

Alegerea liberă și libertatea nelimitată sunt cele mai mari păcăleli ale omului modern.

Cu cât alege mai mult cu spatele la Dumnezeu, cu atât își lungește lanțul robiilor.

Libertatea este o marotă. Autonomia este iad. Alegerea este înrobire.

Există o singură libertate. Libertatea de a alege ceea ce trebuie să alegem, ceea ce știm că trebuie să alegem, căci ni s-a pus înainte ce trebuie să alegem, și ni se pune în fiecare zi.

Demiurigismul este luciferism.

Singura libertate este robia fiului. A singurului născut din tatăl.

logica postului și a confortului

Etichete

Adam, autonomie, cădere, demiurgism, eden, Eva, fructul oprit, Luceafăr, mândrie, post, rai

Logica postului este dobândirea capacității infrânării.

Capacitatea infrânării nu poate fi posedată odată „avută” ci se dobândește continuu, ca mana.

Logica postului nu este manipularea lui Dumnezeu.

Postul ar putea permite intrarea în rezonanță cu cel ce a postit 40 de zile.

Este absurdă condamnarea consumismului de către cel ce nu vrea să intre în logica înfrânării.

Înfrânarea înseamnă renunțare, iar ultima renunțare este renunțarea la autonomie.

Logica postului este logica neautonomiei, este dorirea inversării căderii.

Căderea a însemnat un nepost de la fructul oprit.

Și fructul oprit a fost îngăduit în grădină dar nu a fost de folos decât ca o constantă amintire lui Adam și Eva că sunt ființe contingente, create, dependente, sub ascultare, sub autoritate.

Apucarea fructului oprit este apucarea autorității în propriile mâini, este definirea și inventarea demiurgică de sine însuși în răspăr cu Creatorul.

Apucarea fructului este dorința și înfăptuirea ieșirii de sub autoritate. Să fim proprii noștri dumnezei. Iată că am reușit. Am creat atâtea. Am creat o lume de care depindem pentru supraviețuire. Am creat o lume și ne-am înlănțuit în ea în timp ce pentru Adam și Eva singurul loc interzis era tânjirea ideatică și faptică după fructul oprit.

Am creat modernitatea și am numit-o confort. Confortul de a avea diabet de la atâtea îndulciri. Obezitate de la fast-food și cola. Scolioză de la stat pe canapea. Alergii de la fumul mașinilor ce ne oferă libertate. Carii de la ciocolată și bomboane. Cancere de la violentarea naturii cu îngrășământ chimic, arome identic naturale, coloranți artificiali, potențioatori de aromă. Aromele lăste de Dumnezeu nu ne mai satisfac. Sunt prea slabe. Vrem senzații tari. Le avem. Le avem pe toate. Am primit ce am cerut. Am primit tot ce am cerut. Am primit toată libertatea și tot confortul și toată capacitatea de reinventare a noastră înșine în orice am dori, suntem capabili chiar să ne schimbăm sexul sau să decidem că nu avem un sex definit și definitiv.

Am primit tot ce am dorit. Când ne vom sătura de acestă ospăț nelegiuit? Când ne va fi deajuns? Ce plăți va trebui să mai primim în noi înșine, în trupul nostru înșine, pentru nelegiurile și rătăcirile noastre, pentru a ne fi lehamite de autonomie și demiurgism?

Am inventat modernitatea și confortul. Nu, nu le-am inventat. Au fost descoperite de Luceafăr și apoi descoperirea a fost facilitată și lui Adam și Eva. Noi doar le-am continuat dorința. Ne-am îmbrăcat în toate scutecele confortului și iluziile libertății. Am inventat avioane când am uitat de îngeri. Ne-am inventat pe noi demiurgi direct proporțional cu uitarea că există Creator.

Iată-ne în postmodernitate, fiecare cu adevărul lui, fiecare cu autonomia lui de a studia Scriptura, în Biblia mea scrie, nu-i așa, iată-ne ajunși. Iată-ne incapabili să mergem mai departe. Nu mai putem vedea dincolo de calea largă pe care am ajuns. Nu mai sunt salvatori. Am epuizat toți mântuitorii falși uitând deliberat de Mântuitorul.

Nu e adevărat că nu putem ști ce se poate dincolo de postmodernitate. Se poate, dar nu ne place ce vedem.

Fie

moarte, distrugere, asfixiere, atomizare, fracturare, divorț, mândrie, demiurgism, luciferism, cinism, manipulare, lăcomie, ultimă autonomie când ne suntem de ajuns doar noi nouă înșine, adică iad,

fie

calea îngustă.

Dar aceste opțiuni au fost înainte noastră încă din Eden!

De ce am ales calea largă, eu, Vasile Tomoiagă? Pentru că mi-a plăcut promisiunea șarpelui. Voi fi ca Dumnezeu. Eu, Vasile, eu, fiul țăranului, mi-am spus, voi fi mai deștept decât țăranul, că eu sunt orășean și modern și cumpăr cartofii prăjiți de la Mec și pui cu rețetă secretă din Kentucky.

Acum îmi este lehamite. Bleah.

‘mâi pomule sănătos, eu mă-ntorc mai pă din sus