Demolarea Bisericii Baptiste Maghiare de pe Bulevardul 21 decembrie 1989, fost Armata Roşie

Etichete

Biserica Baptistă Maghiară, Casa Verde, citate, demolare, Denisa Bodeanu, Ioan Alexandru Dan, persecuţie, Piaţa Verde

Denisa Bodeanu: În Cluj au existat cazuri de demolare a bisericilor?
Ioan Alexandru Dan: Da! Biserica Baptistă Maghiară a fost demolată din teritoriul ei de pe strada Armata Roşie, acum se numeşte Bulevardul 21 Decembrie, vizavi de fabrica „Someşul”. Este acuma „Piaţa Verde” acolo. A fost demolată piatră cu piatră şi daţi afară ungurii baptişti. Şi baptiştii maghiari au fost aduşi aicea în Mănăştur, să se închine împreună cu noi. Unii se închinau de la 9 la 12, veneau ungurii de la 1 la 3, şi românii, după masă, de la 4 la 6.

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 144

Casa Verde, pe locaţia fostei Biserici Baptiste Maghiare

Actuala clădire a Bisericii Baptiste Maghiare de pe str. Gorunului 21

Citatul de duminică seara: „problemele” Malidiei Faur în scoala generală în perioada comunistă

Etichete

citate, comunism, Denisa Bodeanu, Evanghelizare, Malidia Faur Mihalţa

Denisa Bodeanu: Ce probleme aţi avut dvs. la şcoală?
Malidia Faur: Crescând în biserica baptistă, mi-a plăcut foarte mult tot ce se făcea acolo şi pricepeam. Deci, nu mergeam că mă obliga mama… Aşa de mult îmi plăcea că vroiam să devin predicator. Nimeni nu mi-a spus nici să mă botez, nici că trebuie să merg să mă rog, nici să citesc din Biblie. N-am avut părinţi din ăia care să zică: Pune mâna pe Biblie! Roagă-te! Nu, pentru că ei erau aşa, foarte largi… N-aveam televizor, aveam doar radio, dar nu era o problemă pentru mine, că îmi plăcea foarte mult să învăţ… Îmi plăcea foarte mult matematica, îmi plăcea Biblia s-o studiez… Atunci nu prea erau cărţi de doctrină baptistă, de nici un fel nu erau, practic, nici cărţi ortodoxe nu prea erau ca să studiezi. Mergeam la anticariat şi găseam ceva cărţi ortodoxe sau catolice, aşa, puse mai în altă parte şi, cunoscând vânzătorul de acolo, duceam cărţi bune, romane, şi îmi dădeau cărţi din alealalte. Studiam foarte mult religia, mă interesa să ştiu ce cred, îmi plăcea Biblia, vroiam s-o cunosc şi la şcoală eram foarte bătăioasă în religia mea. Dacă îmi spuneau: Duminică veniţi la muncă patriotică… sau, ştiu eu ce ne tot chema acolo, eu mă ridicam: Eu nu pot să vin că mă duc la biserică. Aşa în plen. La care toată lumea trebuia, mai ales învăţătoarea, să ia atitudinea: Dacă nu vii îţi scad nota la purtare! Nici o problemă, că nu mi-o puteţi scădea dvs. atât de tare încât să nu mai merg eu la biserică. Mi-a scăzut într-a cincea până într-a opta, tot nouă am avut la purtare. Învăţam bine, în rest aveam medii de 9 şi 10, media anuală 9.52, cu media la purtare scăzută la 9. Am fost făcută pionier într-a doua, nu în prima serie, nici în a doua, ci în ultima, din cauza religiei. Când colegii îmi spuneau: Hai să-ţi spun cum a fost la un film sau ceva să-mi povestească… Zic: Bine, ascult, da’ după aia vă povestesc eu cum a fost duminică la biserică, cine a predicat şi ce s-a întâmplat. Eram foarte bună la matematică şi colegii îmi ziceau: Îmi arăţi la matematică? Da, îţi arăt dacă data viitoare îmi spui un verset pe de rost din Biblie. Şi aveau Biblii, bunicii aveau, aduceau Biblia acasă, citeau şi ziceam: Vezi, un verset scurt să-mi spui. Şi până găseau versetul ăla scurt trebuiau să citească mult… ca să găsească un verset scurt. Şi asta făceam, fără ca ei să ştie, şi un pic de cultură religioasă la colegii mei… Şi câte probleme, atâtea versete trebuia’ să-mi zică din Biblie. Cu locul unde scrie, capitolul, versetul, tot…
Denisa Bodeanu: Şi se conformau?
Malidia Faur: Da! Păi, altfel nu le arătam, era clar. Mi se părea cinstit târgul. Într-a VIII-a erau aşa de îndoctrinaţi cei din clasă de la mine… ştiau întotdeauna cine o predicat, ce s-o predicat, tot, tot, tot… Aveam putere de convingere şi mă impuneam în clasă. Şi când a venit profa să ne înveţe despre perioada darwinismului, că omul este din maimuţă, toată lumea a început să râdă! Că nu-i adevărata, doară Dumnezeu l-o creat pe om. La care profesoara s-a uitat la mine, zice: Malidia, ieşi afară! Ştiind că eu am fost vinovată, eă numai eu eram pocăită în clasă.

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 155-156

Malidia Faur povesteşte şi despre cum un profesor de matematică a devenit interesat de credinţă în urma discuţiilor şi cărţilor pe care i le aducea, fiind mutat din acest motiv la Oradea, despre cum la cercul de ateism s-a ajuns să se studieze Biblia, şi alte isprăvi povestite cu haz. Am râs cu poftă citindu-le, protagonista dându-le un aer de poveste în genul Amintirilor lui Creangă.

Citatul de duminică seara: Ce înseamnă cuvântul „pocăit”?

Etichete

citate, comunism, Denisa Bodeanu, Dragomir Bojan, neoprotestant, pocăinţă, pocăit

Denisa Bodeanu: Ce înseamnă cuvântul „pocăit”?
Dragomir Bojan: E un cuvânt creat în spaţiul românesc. În Biblie nu există cuvântul pocăit. Scrie „să vă pocăiţi” ca verb. Dar ca adjectiv nu l-am întâlnit niciodată… Cuvântul ăsta s-a creat, practic, în spaţiul nostru românesc şi desemnează un om care s-a întors la Dumnezeu, un om care s-a căit de viaţă, lui i-a părut rău. Şi s-a căit mult că „pocăianie” vine din limba slavonă. În greacă este metanoia, schimbarea minţii, însă în slavonă e cuvântul „pocăianie”. Deci mă căiesc mult. Îmi pare rău, îmi pare foarte rău de viaţa mea… şi nu numa că-mi pare rău că dacă-mi pare rău numa’ cad în depresie. Îmi pare rău şi doresc să mi-o schimb, să am altă viaţă. Asta este pocăinţa. Sigur, cuvântul ăsta a luat naştere în special în bisericile mici de la ţară: Ăla-i pocăit!. Ca să se distingă de dreptul credincios care era ortodox. Ş-acuma în foarte multe biserici de ţară foarte multe oameni ezită să ridice mâna sus când se hotărăsc să-l urmeze pe Dumnezeu. De ce? Pentru că preotu-i spune: Dacă cineva trece la sectanţi, la rătăciţi, atunci blesteme vor fi peste casa lui. Atuncea el ca să nu se ştie stă în bancă.  Am văzut multe cazuri din astea. Dar, treptat, creştinii baptişti n-au mai avut astfel de complexe. Eu, de exemplu, m-am întors la Dumnezeu în ’65, dar 10 ani n-am lucrat nimic pentru că aveam un soi de complex: Cum să mă duc eu la biserică sau cum să zic eu ceva, că n-am pregătire, mă încurc, o să spun ceea ce nu trebe. Şi, după vreo 10 ani am fost într-o biserică de ţară şi, la un moment dat, cel care conducea zice: Este între noi cineva care a venit la oraş şi îl rugăm să ne spună câteva cuvinte. Ş-atuncea am fost pus practic în situaţia de a lua cuvântul. Şi-am luat Biblia şi am citit un verset şi am comentat puţin pe margine versetului. A fost un moment în care Dumnezeu parcă m-a cercetat şi a zis: Mă, totuşi, dacă ai ajuns la cunoaşterea adevărului, de ce nu spui şi altora şi de ce nu faci ceva pentru cauza împărăţiei lui Dumnezeu. Ş-atunci am început ş-am lucrat în familii, deşi era riscant… Că ne adunam cam 15-20 seara, într-o casă aicea în Mănăştur, la o doamnă Potra. Făceam un studiu biblic şi ne rugam. Şi, sigur, putea să vine Securitatea să ne întrebe ce căutăm acolo, ce complot punem la cale sau treburi din astea. Pă urmă am început să lucrez cu copii în biserică, pă urmă am lucrat cu tineretul… pă urmă cu adulţii, şi aşa nu m-am lăsat de a lucra ceva. Şi în fiecare zi când mă trezesc zic: Uite Dumnezeu mi-a mai dat astăzi o zi. Să fac şi astăzi ceva!

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 106

Citatul de duminică seara: exmatriculări ale studenţilor neoprotestanţi clujeni în perioada comunistă

Etichete

baptişti, citate, Denisa Bodeanu, exmatriculare, neoprotestanti, persecuţie

Apogeul persecuţiilor îndreptate împotriva studenţilor baptişti în intervalul 1948-1964 s-a înregistrat însă în 1959 când, la Universitatea din Cluj a fost organizată o mare întrunire cu studenţii şi profesorii Universităţii, în cadrul căreia au fost exmatriculaţi mai mulţi studenţi neoprotestanţi, mulţi dintre aceştia baptişti, pe motiv că sunt mistici şi, implicit, periculoşi pentru societatea socialistă. „La 1 martie 1959, a fost o şedinţă în Casa Universitarilor, pe tot centrul universitar Cluj. Atunci viitoarea mea soţie a fost exmatriculată din ultimul an de la Filologie în prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a rectorului Constantin Daicoviciu. Şi Daicoviciu a spus atunci: Tovarăşul prim-secretar, iată o trădătoare de neam, o spioană americană, să fie dată afară. Şi actuala mea soţie, şi o altă studentă au fost scoase afară cu exclamaţii injurioase”. [1]

Episodul ne este relatat, mai detaliat, şi de către doamna Lidia Ţugulan (născută Cadar), una dintre studentele exmatriculate cu această ocazie. „Nu ştiam ce se va întâmpla acolo (la întrunire – n.n.) dar atmosfera era ca la un mare congres. Holurile erau ticsite de activişti şi securişti, maşini oficiale erau peste tot, înghesuială… În prezidiu erau multe oficialităţi, între care rectorul universităţii, Constantin Daicoviciu, şi Nicolae Ceauşescu pe atunci, secretar, probabil, în C.C. al P.C.R. După un discurs introductiv, plin de condamnări în numele ideologiei comuniste, prima chemată să-şi spună de la tribună poziţia, am fost eu, studenta Cadar Lidia, din anul IV Română. Nu-mi amintesc în detaliu tot ce am spus dar, în esenţă, temele au fost următoarele: sunt copil de văduvă de război şi în anii trăiţi n-am avut alt sprijin decât pe Dumnezeu şi pe mama care m-a învăţat fiica de El; am citit şi am studiat mai mult ca alţi colegi, dar teoria materialist-evoluţionistă nu m-a putut şi nu mă poate convinge; cred că locul meu este în biserică şi nu accept ca cineva să intre cu brutalitate în sufletul meu şi în credinţa mea. Se pare că i-am înfuriat tare. Profesorii şi studenţii au fost provocaţi să-mi pună întrebări din sală. Un student a fost provocat să ceară exmatricularea mea pentru ca propunerea să vină din public. Dumnezeu a făcut ca acel student să-mi fie consătean şi prieten şi a refuzat. Menţionez că Ceauşescu n-a scos nici un cuvânt. Constantin Daicoviciu a declarat, însă, că sunt o ruşine, un element anacronic pentru generaţia tânără şi m-a declarat exmatriculată şi mi-a strigat: Ieşi afară!” [2]

La începutul anilor ’60, studenţii ematriculaţi din facultăţi au primit, însă, din partea autorităţilor comuniste, acceptul de a-şi continua studiile.

[1] Interviu al autoarei cu Ioan Alexandru Dan
[2] Mărturie scrisă a Lidiei Ţugulan, aflată în arhiva autoarei

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 54-55