„crezi ca e creștineste ce fac?”

Etichete

editoriale

După postare știrii despre concertul trupei SkyDive am primit de la un prieten următoarele cuvinte:

Pace ţie Vasile,

am văzut postarea despre skydive. Vroiam să îţi cer o părere… crezi că e creştineşte ce fac? Mă întreb dacă prin muzica lor îi aduc plăcere Domnului….? Eu unul cred că au ajuns mult prea departe … şi îmi pare rău de asta.

R.

Răspunsul meu cred că este util și pentru cititorii acestui blog, de aceea îl reproduc mai jos:

Ca politică saitul clujulevanghelic.ro oferă informaţii despre şi pentru evanghelicii din Cluj-Napoca cât şi rareori opinii personale. Eu nu sunt meloman, nu mă regăsesc în cultura trupelor moderne de laudă şi închinare, nu gust muzica lor (în sensul că am alte înclinaţii și preocupări). Mie îmi place lectura, apologetica, istoria, teologia. Dar pe sait fac informare, adică reflect, pe cât pot şi cunosc, viaţa evenghelicilor din Cluj, aşa cum e ea.

Această trupă are membri din Biserica Baptistă Mănăştur din câte ştiu. Părerea mea este că trupele ale căror membri sunt evanghelici ar trebui să se aşeze sub autoritatea bătrânilor bisericii din care fac parte, pentru îndrumare şi eventual corectare, versurile să fie în acord în linii mari cu teologia denominaţiei din care fac parte, şi desigur cu orthodoxia creştină.

Iar activitatea şi versurile unei trupe se evaluează în comunitatea celor credincioşi, prin critică, dezbatere, interacţiune cu cei implicaţi, la fel cum se primeşte de exemplu o carte (vezi dezbaterile din România pe cartea Baraca / The Shack – recenzii de Andrei Jităreanu, David Reguș, Iulia Tuns, Lavinia Stancu).

Rata natalității în România în funcție de religie

Etichete

editoriale

În contextul discuției despre Criza demografică din România amintesc un articol din ziarul Capital din 3 februarie 2010 (pe care l-am semnalat la vremea aceea pe twitter) intitulat Natalitatea la romi, de 2,5 ori mai mare decât la români.

În articol se prezintă un grafic cu natalitatea în funcție de religie pe care l-am găsit foarte interesant:

Cea mai mare rată a fertilităţii este înregistrată de penticostali, respectiv patru născuţi la o femeie apoi adventiști și baptiști cu câte doi născuți la o femeie. De remarcat diferența foarte mare între penticostali și restul religiilor (natalitate de cel puțin două ori mai mare). Bravo lor! Intuiesc totuși că odată cu fenomenul urbanizării populației inclusiv în România natalitatea la penticostali va scădea de la valoarea actuală.

Deși statul poate stimula prin măsuri specifice natalitatea (cum este concediul de 2 ani și indemnizația de creștere), o piedică este mentalitatea omului contemporan (inclusiv cel credincios) care a acceptat sau și-a impus standarde înalte de confort și calitate a vieții atât pentru el cât și pentru copiii lor. Afirmația „nu-mi pot permite mai mult de x copil/copii” poate fi tradusă în multe feluri, unul din ele fiind „nu-mi pot permite mai mult de x copil/copii la standardele sau așteptările pe care eu sau societatea le avem”.

Vezi și:

• Demografie musulmană şi individualism vestic (clujulevanghelic.ro)
• Să ne zidească Dumnezeu familiile şi naţiunile (moldovacrestina.net)
• The Pill Turns 50 — TIME Considers the Contraceptive Revolution (Albert Mohler)

Arca lui Noe pe Muntele Ararat?

Etichete

editoriale

O echipa de cercetători evanghelici din cadrul Noah’s Ark Ministries International pretind cu o certitudine de 99.9% că au găsit Arca lui Noe.

Organizația creaționistă Creation Ministries International (din care face parte și românul Emil Silvestru) sfătuiește la precauție. Printre motivele pentru care nu ar trebui să ne grăbim cu concluziile sunt:

• „Ararat” este versiunea ebraică a „Urartu”, numele antic al Armeniei. Unele traduceri biblice din ebraică precum Vulgata (în latină) păstrează în Genesa 8:4 numele Armenia: „requievitque arca mense septimo vicesima septima die mensis super montes Armeniae” (în română: „iar în a şaptesprezecea zi a lunii a şaptea, arca s-a oprit pe munţii Ararat”).
• Istoricul evreu din sec. I Flavius Josphus menționează o tradiție care identifică locul de acostare al arcei pe Muntele Baris într-o țară la nord de Tigru. El mai spune că până în zilele acelea se putea găsi bitum în apropierea acelui loc.
• Chiar dacă arca s-ar fi oprit pe actualul munte numit Ararat, descendenții lui Noe și a fiilor lui ar fi putut folosi bârnele pentru construcții.
• Geologia Muntelui Ararat arată că au fost multe erupții și cutremure, fapt ce ar minimiza șansele supraviețuirii unei construcții uriașe cum a fost Arca.

Aceste considerații nu înseamnă că descoperirea nu este totuși autentică ci doar că trebuie să rămânem atenți și precauți până se vor face mult mai multe cercetări.

Note:

Acest eveniment media putea fi o oportunitate pentru cercetătorii creștini și Biserică să vorbească despre Marele Potop de pe vremea lui Noe. Așa cum orice elev care a trecut prin școală știe, Potopul lui Noe nu se predă la orele de Științele Naturii (sau altă materie similară) și asta pentru că lumea științifică contemporană respinge istoria biblică a Potopului.  Chiar și creștinii sunt în dilemă uneori cum să integreze istoria biblică unde se spune repetat că apele au acoperit întreg pământul cu geologia modernă care vorbește despre ere de milioane de ani în care s-a format structura scoarței terestre.

Doresc să atrag atenția asupra existenței cărții în limba engleză Noah’s Ark: Feasibility Study de John Woodmorappe:

„Această carte este evaluarea sistematică a adăpostirii, hrănirii, adăpării și curățării rezidurilor necesare celor aproximativ 16.000 de animale de pe Arca lui Noe. Este de asemenea o combatere aprofundată a miriadelor de argumente care s-au adus împotriva arcei peste veacuri. Se arată că a fost posibil ca 8 oameni să îngrijească de 16.000 de animale și fără intervenție divină.”

Cred că educarea tinerilor (elevi și studenți) în ce privește intersecția dintre științele naturii (așa cum se predau în școală) și Scriptură este datoria familiei și a Bisericii. Să luptăm pentru predarea creaționismului în școli sau pentru educarea acasă înainte să avem resursele necesare de bază înseamnă să punem carul înaintea boilor (sau remorca înaintea mașinii). Uniunea Baptistă, Cultul Penticostal, Universitatea Emanuel, Institutul Teologic Penticostal sunt instituții care ar putea concepe un program comun de pregătire a unui curiculum creaționist (asta dacă s-ar putea pune de acord cu tipul de creaționism, căci sunt mai multe) disponibil pentru învățătorii de școală duminicală, slujitori de tineret, părinți, școli confesionale evanghelice.

Imagine arcă: answersingenesis.org

Post-evanghelici?

Etichete

editoriale

În România nu s-a încetățenit bine termentul „evanghelic” (nici măcar în interiorul comunităților pe care le descrie) și nu avem un echivalent clar și acceptat al termenului englezesc „Evangelicalism” că în SUA se vorbește deja despre post-evanghelici.

Cine sunt post-evanghelicii?

Sunt creștini care s-au distanțat de curentul principal al evanghelismului din motive teologice, politice sau culturale. Unele din criticile pe care post-evanghelicii le fac evanghelicilor sunt:

• individualismul și lipsa de profunzime teologică
• anti-intelectualismul
• partizanatul politic sau vederile politice foarte înguste
• lipsa de participare în artă, media și societate
• materialismul și consumerismul
• lipsa sensibilității față de homosexuali

Autorului intrării din Wikipedia (care a servit ca sursă pentru această postare) notează că printre publicațiile ce se identifică ca post-evanghelice sunt blogul Internet Monk (al cărei autor, Michael Spencer, a murit recent) și revista Patrol.

Există și în România post-evanghelici? Cu siguranță. Il mondo e un paese, spun italienii, și angoasele, nemulțumirile, zeitgeistul acestei lumi se propagă prin televiziune și internet în zone și comunități de pe toată planeta.

„Mulți post-evanghelici s-au maturizat în timpul creșterii conștienței multi-culturalismului în societatea vestică. Lor le este prezentată lecția validității tuturor culturilor și necesitatea unei paradigme pluraliste. Puțină tensiune există între unele aspecte ale pluralismului și mesajul unic, exclusiv al Creștinismului.”

en.wikipedia.org/wiki/Post-evangelical

Foto: Vancouver Chinese Evangelical Free Church

PS: despre post-evanghelici a scris și Emi Pavel în … 2007.

Viața Sf. Polycarp – ucenicul apostolului Ioan (de Paul Chiș)

Etichete

editoriale, episcop, martir, Polycarp, Smyrna

În acest articol aş dori să prezint viaţa si activitatea unui mare om a lui Dumnezeu, unul din primii părinţi ai Bisericii: Polycarp, episcopul bisericii din Smyrna.

Polycarp a trăit între anii 69-155 (aproximativ) în cetatea Smyrna din Asia Mică. Istoricii bisericeşti antici Irineu din Lyon (130-202) şi Eusebiu din Cezareea (275-339) spun că a fost ucenicul apostolului Ioan.

Irineu din Lyon mărturiseşte ca l-a cunoscut pe Polycarp care i-a transmis învaţăturile primite de la apostolul Ioan pe când acesta a trăit în Asia Mică în ultimii săi ani de viaţă.

Martirizarea Sf. Policarp de Smirna

Polycarp s-a convertit de tânăr la credinţa crestină şi după ce caţiva ani a fost ucenicul apostolului Ioan, a devenit episcop al Bisericii din Smyrna. În timpul cât a fost episcop a reuşit să atragă la credinţa creştină o mare mulţime de păgâni şi a luptat împotriva ereziilor gnostice şi marcionite.

Gnosticii erau un grup care a apărut în toate Bisericile din aceea epocă şi care învaţa că există doi dumnezei: un Dumnezeu bun care a creat sufletul omului şi îngerii adică lumea spirituală și un dumnezeu rău inferior dumnezeului care a creat sufletul omului, numit Demiurg şi care a creat materia şi trupul omului. Din această cauză gnosticii susţineau că trupul uman şi toate lucrurile materiale din Univers sunt rele şi că doar sufletul este bun şi neatins de păcat. Ei credeau că sufletul este ţinut captiv ca într-o închisoare în trup şi că Isus a venit să elibereze oamenii din închisoarea trupului şi nu pentru a fi o jertfă răscumpărătoare pentru păcatele omenirii.

Evanghelizarea budiștilor, și nu numai

Etichete

citate, editoriale, Evanghelizare, ortodoxie, Yakov Krotov

Delia Ghergel de la Biserica Baptistă Betel scrie:

„Deocamdată ne pregătim citind şi învăţând despre budism, despre cultura tibetanilor şi despre controversele actuale privind administraţia Tibetului.
…
Evanghelizarea [budiștilor] nu se face în mod direct şi nici brusc, este un proces de lungă durată. Trebuie să încerci să te împrieteneşti cu respectivul budist, fără a-i impune imediat punctul tău de vedere. Cel mai greu lucru în practică este faptul că creştinul trebuie să fie matur, să trăiască ceea ce spune altfel se descalifică în faţa budistului, care-şi trăieşte credinţa. Răbdarea, deschiderea fără rezerve sau prejudecăţi, dragostea sunt cele mai importante ingrediente ale reuşitei unei eventuale convertiri.”

A se citi de 3x.

Dar oare nu așa ar trebui să facem cu toți oamenii? Deseori m-am întrebat de ce când e vorba de evanghelizarea unor grupuri îndepărtate misionarii le studiază cultura, obiceiurile, și încearcă să se apropie de ei prietenos, mizând pe mărturia unei credințe mature, trăită șapte zile pe săptămână, dar când e vorba de evanghelizarea ortodocșilor nepracticanți le scoatem ochii cu icoane, moaște, sfinți, tradiție, și tindem uneori spre o atitudine superioară.

Răbdare, deschidere, dragoste – cele mai importante ingrediente. Oare n-ar fi înțelept să folosim aceste ingrediente zilnic și în propria cultură românească, nu doar când plecăm în misiune în China, India etc?

Și nici o mică doză de „citire şi învăţare” despre ortodoxie nu ne-ar strica. Să nu credem că știm ce este ortodoxia doar pentru că ne-am născut într-o țară ortodoxă. Nici măcar faptul că mulți convertiți evanghelici vin din medii ortodoxe nu garantează că cunoaștem ortodoxia: dacă ar fi fost bine catehizați în credința lor probabil nu s-ar mai fi convertit.

Iată ce sfaturi dă Yakov Krotov, un credincios ortodox rus, misionarilor protestanți într-un eseu numit „Este posibil să mărturisești fără să faci prozelitism?”:

„Am fost convins în modul cel mai serios din experiența și munca mea creștină că cu cât misionarul condamnă mai puțin cu atât mai sănătoase vor fi roadele sale spirituale. Nu sunt sigur dacă asta e adevărat pentru toate religiile, dar în creștinism această lege spirituală pare a curge din natura lui Cristos însuși și a vieții Lui…

Am formulat cinci principii care mă ajută în eforturile mele de a nu face prozelitism, și totuși să port mărturie creștină. Acesta sunt:

1. pune doar întrebări cinstite
2. răspunde doar întrebărilor cinstite
3. înțelege că lupta noastră este împotriva duhurilor rele, nu împotriva confesiunilor religioase
4. înțelege că dragostea înseamnă oferirea informației
5. să-ți pese mai mult de indivizi decât de organizații

Punând întrebări sincere, poți întreba „Ști că ești păcătos?” Aceasta e o întrebare amabilă. O întrebare precum „Ști că catolicii [sau ortodocșii] sunt dușmanii lui Cristos?” este o întrebare rea pentru că arată rea voință împotriva catolicilor. Altă întrebare rea este „Ști că icoanele sunt idoli?”… Iată un secret dacă savurezi să condamni secole de închinare la icoane. Vrei să condamni icoanele ca exemplu periculos de închinare la icoane? Condamnă spiritul închinării la idoli fără să menționezi icoanele deloc.”

Eseul este parte a cărții Christianity in Russia and Post-communist Europe de Sharon Linzey.

Ţara Canaan pe vremea lui Avraam (de Paul Chiș)

Etichete

Avraam, Canaan, editoriale

Ţara unde curge lapte şi miere, ţara promisă, aşa numeşte Biblia ţara Cannan, ţara pe care Dumnezeu i-a promis lui Avraam că o va da urmaşilor lui.

În rândurile care urmează aş dori să fac o prezentare a acestei ţări aşa cum era ea atunci cand Avraam a sosit în această ţară la chemarea lui Dumnezeu.

Plecarea lui Avraam, de József Molnár. Imagine: wikipedia.org

Canaanul se întindea de la Nil (râul Egiptului) până la Eufrat, cuprinzând deci teritorii care astăzi aparţin Egiptului, Libanului,  Siriei, Israelului şi Autorităţii Naţionale Palestiniene.

Din punct de vedere geografic Canaanul în care a trăit Avraam este situat la 31*30′ latitudine N, 34*45′ longitudine E, în partea răsăriteană a Mediteranei, în Asia de V. Canaanul se afla la intersecţia a trei continente: Asia, Africa, Europa.

Geografic aceasta parte a lumii este alcătuită din 4 regiuni: câmpia de coastă mediteraneană, dealurile centrale, valea Iordanului și deșertul Negev.

Declarația de la Manhattan: un grupaj de opinii

Etichete

citate, editoriale

Alin Cristea (jurnalist independent şi blogger evanghelic)
22.11.2009
Declarația de la Manhattan este un document de 4.732 de cuvinte semnat de peste 125 de lideri – ortodocși, catolici și evanghelici – care proclamă 1) sanctitatea vieții umane, 2) căsătoria definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie și 3) libertatea religioasă și libertatea de conștiință.

Declarația de la Manhattan a fost lansată public la Washington, vineri, 20 noiembrie 2009, la conferința de presă National Press Club. Printre semnatarii Declarației se numără evanghelici renumiți precum: Albert Mohler Jr., Timothy George, Marvin Olasky, Ravi Zacharias, James Dobson, Josh McDowell, Chuck Colson, Richard Land, Joni Eareckson Tada.
romaniaevanghelica.wordpress.com

John F. MacArthur (pastor-învăţătăr baptist conservator, preşedinte al Master College, SUA)
25.11.2009
Deşi în mod evident sunt de acord cu opoziţia documentului faţă de căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, avort şi alte probleme morale cheie care ne ameniţă cultura, documentul este de departe insuficient în a identifica soluţia adevărată şi finală a tuturor relelor omenirii: evanghelia.
…
Aici este locul unde documentul eşuează cel mai strident. Acesta presupune de la început că toţi semnatarii sunt camarazi creştini ale căror singure diferenţe au de a face cu faptul că reprezintă „comunităţi” [creştine] distincte. În loc să recunoască adâncimea reală a diferenţelor dintre noi, ipoteza implicită a documentului (de la început până la paragraful final) este că romano-catolicii, ortodocşii, evanghelicii protestanţi şi alţii împărtăşesc toţi o credinţă comună în şi un angajament comun pentru revendicările esenţiale ale evangheliei.
…
Declaraţia, prin urmare, constituie o mărturisire formală de fraternitate între semnatarii evanghelici şi alţi furnizori de evanghelii diferite.
gty.org

P. Andrew Sandlin (pastor în cadrul Fellowship of Mere Christianity, teolog, autor)
30.11.2009
Pe scurt, Declaraţia Manhattan este despre libertatea politică pe care creştinismul o cere, nu despre eficacitatea evangheliei care este cu adevărat „soluţia adevărată şi finală a tuturor relelor omenirii”.
…
Declaraţia Manhattan presupune o chemare etică mai largă decât evanghelia, şi am face bine să nu îngustăm implicaţiile acestei ipoteze în întregime valabile: evanghelia este una din marile teme din Biblie, fără de care nu poate exista un „remediu adevărat şi final pentru toate relele morale ale omenirii”, dar Evanghelia nu este întregul, sau chiar cel mai important mesaj al Bibliei. Este o dimensiune esenţială a unui mesaj şi mai însemnat, care este suveranitatea lui Dumnezeu peste toate lucrurile (2 Cron. 20:6; Ps. 103:19; pr. 21:1; Zaharia. 9:10, 1 Tim. 1:17; Apoc. 19:6). Acest mesaj declară că Dumnezeu este suveran asupra Universului, şi că în această epocă el a înmânat suveranitatea Fiului Său, Isus Cristos (Ps. 2:6-12; este. 9:7; Dan. 7:14; 1 Cor. 15:25; Evr. 2:5-18). Această suveranitate include o perspectivă creştină a statului, care leagă această instituţie la o activitate foarte limitată – conservarea justiţie publice (Romani 13:1-7), nu propagarea răscumpărării. Declaraţia Manhattan este atrăgătoare, implicit, pentru un rol mai creştin, adică foarte limitat, al statului. Declaraţia Manhattan sugerează că Isus este Domn şi al statului, nu doar Domn al răscumpărării. Iar atunci când statul îşi depăşeşte rolul lăsat de Dumnezeu, el stă ca un rebel împotriva împărăţiei lui Isus Cristos, căreia statul, asemenea Bisericii, este chemat să se supună.
…
Un stat care pune în aplicare Domnia lui Isus (cu bună ştiinţă sau nu) se limitează la probleme de justiţie – de exemplu, protejează viaţa, libertatea şi proprietatea, chiar constrângând. Acest fel de stat oferă libertate religioasă (şi nu doar pentru creştini), exact libertatea despre care autorii Declaraţiei Manhattan sunt neliniştiţi că se poate evapora în epoca noastră corectă din punct de vedere politic.
…
Una din problemele presante ale vremurilor noastre este dacă creştinii, într-o epocă flagrant pluralistă, postmodernă şi relativistă, vor accentua revendicarea Domniei lui Isus în toate sferele vieţii, inclusiv în sfera politică. Secularismul revendică propria domnie, şi a condus creştinismul la marginea vietii moderne, o marginalizare stârnită de către creştinii înşişi, care de prea multe ori limitează Domnia lui Isus Cristos la individ, familie şi, cel mult, biserică. Declaraţiei Manhattan face un pas spre recuperarea unei înţelegeri complete a Domniei lui Isus – creştinii trebuie să vorbească profetic problemelor etice ale vremii, şi se aşteaptă ca statul să rămână în limitele prescrise divin. La fel cum Domnia lui Isus este mai largă decât biserica, la fel şi mesajul creştin trebuie să fie mai larg decât evanghelia. Semnatarii Declaraţiei Manhattan nu se aşteaptă ca remediul „adevărat şi final pentru toate relele morale ale umanităţii” să fie altceva decât evanghelia, indiferent de modul în care aceştia sunt în dezacord privind aplicarea acesteia [a evangheliei]. Cu toate acestea, ei se aşteaptă ca statul să se conformeze limitelor sale divin circumscrise.

La urma urmei, „Dacă Isus nu este Domnul a toate, nu este Domn deloc.”
web.mac.com/pandrewsandlin

Tobin Grant (editor christianitytoday.com)
24.11.2009
La sfârşitul săptămânii trecute cei mai importanţi reprezentanţi ai grupurilor de advocacy politic evanghelice au lansat „Declaraţia de la Manhattan”, un apel pentru unitatea creştinilor pe probleme de viaţă, căsătorie libertate religioasă. Coaliţia grupurilor de advocacy a adunat slujitori din mai multe tradiţii creştine, dar nu a inclus mulţi lideri de la ceea ce unii consideră vechea gardă a Dreaptei Creştine.

Chuck Colson, cel care a condus crearea declaraţiei, a numit-o „un apel la trezire-un apel la conştiinţă-pentru biserică” şi „un mesaj clar către autorităţile civile ca noi nu va sta în nici un caz impasibili în timp ce libertăţile noastre religioase vin sub asalt.”

Declaraţia, care acum are peste 20.000 de semnături, începe cu amintirea non-cooperării bisericii cu nedreptate, tirania, şi asuprirea. Apoi afirmă că astăzi această lipsă de cooperare trebuie să includă protejarea vieţii, a căsătoriei şi a libertăţii religioase.

Declaraţia de la Manhattan este demnă de remarcat atât pentru liderii care au semnat-o cât şi pentru cei care nu au semnat-o.

Declaraţia a primit o atenţie naţională deoarece, în plus faţă de mulţi lideri evanghelici americani, printre semnatari se numără nouă arhiepiscopi catolici, preşedintele Ligii catolice, primatul Bisericii Anglicane din Nigeria şi primatul Bisericii Ortodoxe din America.

Cu toate acestea, absenţe notabile sunt lideri din grupuri politice văzute de mulţi ca fiind „Dreapta Creştină”, inclusiv Asociaţia Familiilor Americane, Centrul American pentru Lege şi Justiţie, Femeile Preocupate pentru America şi Coaliţia pentru Valori Tradiţionale. John Hancocks de la Christian Broadcasting Network, Pat Robertson şi fondatorul Sojourners Jim Wallis lipsesc de asemenea.
christianitytoday.com

Sarah Posner (editor guardian.co.uk/commentisfree)
31.12.2009
În timp ce reputația lor [a Dreptei Religioase] scădea, celebritățile în devenire ale evanghelicilor angajau specialişti pricepuți în relaţii publice și se re-prezentau ca prietenul tău cel mai bun, cel care îți oferă divertisment, sau ca psiholgul tau – și nu ca purtătorul de cuvânt al unui Dumnezeu răzbunător. Pe vremea când Falwell murea subit în 2007, un „nou” tip de evanghelic a confiscat amvonul virtual al atenției Americii.
…
Noii evanghelici scriu cărți nu despre cum Dumnezeu te va lovi, ci despre cum Dumnezeu te iubește și nu dorește nimic mai mult decât cea mai mare împlinire personală, spirituală și materială a ta. Mijlocul decadei a văzut publicarea cărții televnghelistului Joel Osteen Cea mai bună viață a ta acum: 7 pași pentru a trăi la potențialul tău complet (am văzut cartea și la supermagazinul Cora din Cluj-Napoca, n.ed.) și Repoziționându-te: Trăind viața fără limite (2007) a lui T.D. Jakes. Șapte lucruri care îți fură bucuria: Depășind obstacolele spre fericirea ta (2004) și Dependența de aprobare: Depășindu-ți nevoie de a mulțumi pe toată lumea (2005) a lui Joyce Meyer sunt la fel de acasă la studiile biblice și la poveștile de lângă cafea, în magazinul bisericii și la Wal-Mart.
…
Noul evanghelism se prezintă pe sine ca fiind despre un mod diferit de a face poșitică; spre deosebire de Falwell și Robertson, noii evanghelici operează în domeniul inimilor și al minților, nu a politicii.

Odată cu încheierea deceniului, însă, un grup de evanghelici proeminenți, în partereneriat cu catolicii, au semnat Declaraţia de la Manhattan, care promite nesupunere civică față de legile despre care se presupune că le încalcă libertatea religioasă prin acordarea de drepturi persoanelor gay sau drepturi reproductive femeilor. O chemare la reînvierea războaielor culturale, declarația subliniază cum rebrandingul evanghelic nu a prins: pe cât de mult mișcarea încearcă să se prezinte ca fiind drumul spre împlinire personală, încă țintește să fie un mijloc de dominare politică.
guardian.co.uk/commentisfree

Vasile Filat (preot/pastor, conducător al Asociaţiei „Învăţătură din Cuvânt”, director Precept Ministries Eurasia)
26.11.2009
„Invit pe toţi cei care cunosc engleza să facă cunoştinţă cu textul acestei declaraţiei şi să o semneze în cazul când împărtăşesc aceleaşi valori. Să ne rugăm împreună pentru toţi liderii creştini din Moldova să se întrunească împreună pentru a alcătui şi lansa o astfel de declaraţie şi chemare către întreaga naţiune ca să stăm în apărarea adevăratelor valori creştine. Aşa să ne ajute Dumnezeu.”
moldovacrestina.net

Alin Cristea
24.11.2009
Așadar, dilema, de o importanță deosebită, este aceasta: Declarația de la Manhattan este sau nu un gest politic?
romaniaevanghelica.wordpress.com

Declarația de la Manhattan: în engleză și în română.

Notă: traducerea pasajelor din articolele din limba engleză este făcută de Vasile Tomoiagă.

Florentina Bodeanu a finalizat teza de doctorat „Cultul Baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivă (judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj)”

Etichete

editoriale

Actualizare: vezi rezumatul complet al tezei de doctorat la sfârşitul postării.

Cultul Baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivăDoamna Florentina Denisa Bodeanu (căsătorită Budeancă) a susținut cu succes în 27 noiembrie 2009 teza de doctorat cu titlul „Cultul Baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivă. (judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj)”

Cercetarea realizată de Florentina Bodeanu face parte dintr-un program mai amplu al Institutului de Istorie Orală al Univeristății Babeș-Bolyai din Cluj.

O parte a cercetărilor pentru teza de doctorat s-a materializat în volumul publicat la Editura Argonaut în 2007 Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente din care am dat mai multe citate pe acest blog. Studiul de caz conține un consistent studiu introductiv urmat de 14 interviuri cu membri ai cultului baptist cum ar fi Mihai Hușan, Dragomir Bojan, Ioan Alexandru Dan, Liviu Mocan despre viața acestora în comunism.

Teza de doctorat susținută în acestă toamnă lărgește la patru județele din care s-au luat mărturii într-o încercare demnă de toată aprecierea de a conserva memoria colectivă a baptiștilor din această parte de țară, reprezentativă probabil pentru întreaga Românie. S-au realizat 49 de interviuri cu 57 de martori bărbați, femei, țărani, intelectuali, de la sat și de la oraș pentru o cât mai bună reprezentativitate. Au fost folosite și documente din arhivele Securității și ale Departamentului Cultelor.

Lucrarea este structurată pe şapte capitole mari: „Repere teoretice şi metodologice”, „Cadrul general”, „Stat şi biserică în România comunistă. Cazul Bisericii Baptiste”, „Baptiştii în societatea românească între 1948-1989”, „Relaţiile baptiştilor români cu protestanţii din străinătate între 1948-1989”, „Baptiştii despre ei înşişi” și„Caracteristici ale Bisericii Baptiste”.

Deocamdată am avut posibilitatea de a citi doar rezumatul tezei, din care redau mai jos concluzia:

„Teza noastră de doctorat intitulată „Cultul Baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivă. (judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj)” a izvorât din necesitatea de a umple un gol care exista în istoriografia română în ceea ce priveşte situaţia minorităţii religioase baptiste în timpul regimului comunist. Spre deosebire de alte lucrări scrise de membri ai Cultului Baptist, teza noastră a fost redactată după criterii strict ştiinţifice, utilizând cinci tipuri de surse: interviuri de istorie orală, documente de arhivă inedite, cărţi şi studii ştiinţifice, presă, pagini web.

Coroborarea informaţilor furnizate de sursele menţionate mai sus ne-a permis să  surprindem politica statului comunist faţă de religie şi biserică, în general şi faţă de Biserica Baptistă în special, şi să aflăm, pe baza mărturiilor directe ale credincioşilor care au trăit în acea perioadă, modul în care au fost afectaţi de politicile antireligioase ale regimului.

În aceste condiţii, apreciem că teza noastră de doctorat poate să reprezinte un punct de plecare spre o reconstituire ştiinţifică a istoriei baptiştilor din ţara noastră şi din diaspora dar şi un demers util în vederea aprofundării cunoaşterii trecutului comunist al României. Pe de altă parte, avem convingerea că lucrarea noastră va contribui la o cunoaştere şi la o înţelegere mai profundă a minorităţilor religioase din România.”

Anul acesta am avut bucuria de a-l întâlni pe soțul doamnei Denisa Bodeanu, Cosmin Budeancă, în cadrul seminarului de istorie orală desfășurat la Iași în 10-11 iunie.

Această teză de doctorat este un document important și pentru noi, generația tânără, să facem cunoștință cu modul în care părinții și bunicii noștri și-au trăit credința într-o vreme ostilă. Am nădejdea că teza va fi publicată în formă scrisă pentru a da posibilitate oricărui doritor să citească și să învețe despre un trecut apropiat dar repede uitat. Sper de asemenea că baptiștii vor găsi modalități oportune de a-și exprima recunoștința doamnei Budeancă pentru munca pe care a depus-o în acești ani, rezultatul fiind mult mai folositor decât strict din punct de vedere academic.

Actualizare: doamna Budeancă a permis postarea online a rezumatului tezei de doctorat. Are 22 de pagini şi este în format PDF. Descărcaţi-l aici: Cultul Baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivă (judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj) sau vizionaţi aici: Cultul Baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivă (judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj).

Să folosim cuvinte românești atunci când putem

Etichete

editoriale

Recent am început să instalez aplicațiile ce le folosesc des gen Firefox în limba română. Nu de alta, dar parcă e datoria mea să vorbesc și să scriu în limba mea, atunci când există traduceri ale cuvintelor. Download, browser, file, bookmark etc, toate aceste au traducere în limba română.

Pentru leadership avem conducere. Dar în mod surprinzător am găsit cuvântul și în dexonline.ro (sursa cuvântului este totuși Mic dicționar de neologisme).

Evanghelicii sunt poate și mai înclinați să se englezească, fiind cel mai adesea filo-americani. Totuși, câtă vreme va mai exista statul și limba noastră, e de datoria fiecăruia să folosească cuvintele limbii în care s-a născut.

Pentru handmade avem lucrat/făcut de mână. Da, e mai lung, dar e românesc.

Încep să-i înțeleg pe francezi. Ei au legi speciale de protejare a limbii. 40% din piesele difuzate la radio trebuie să fie în limba franceză (nu știu dacă și cele private sau doar cele de stat).

El a făcut ca toţi oamenii […] să locuiască pe toată faţa pământului […] şi a pus anumite hotare locuinţei lor.

Nu este nici o rușine să fim români și să vorbim limba română. Și dacă o facem, să ne străduim să-i facem cinste.

Da, nici eu nu sunt întru totul consecvent, uneori fiind explicabilă folosirea englezismelor, alteori ba. Un prieten chiar mi-a arătat cel puțin 5 locuri pe acest blog în care textul este în engleză. Foarte bine. „Vegheați unii asupra altora” ca să ne putem corecta.

AUDIO Vasile Boari: „Creştinul şi Politica” – un sumar de Silvian Guranda

Etichete

editoriale

Notă: înregistrarea audio se găseşte la sfârşit.

Dezbatere din Biserica Baptistă Iris – 15 nov. 2009

Invitat: Vasile Boari, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Univ. „Babeş Bolyai”, directorul Centrului de Analiză Politică a U. B. B.

Rezumatul discursului – întrebări şi răspunsuri

Relaţia dintre creştinism şi politică: „complicată, dificilă…suntem puşi în faţa a două împărăţii diferite, care se conduc după principii diferite”.
„Dacă în Împărăţia lui Dumnezeu, funcţionează cele zece porunci, în împărăţia cezarului funcţionează o cu totul altă regulă: vulpea şi leul deasupra cărora este pusă coroana (viclenia şi forţa sunt principiile guvernatoare – v. coperta Măştile puterii).

• „Minciuna face parte din natura politicii”.
• „În împărăţia lui Dumnezeu este intolerabilă, în vreme ce în împărăţia cezarului este indispensabilă. ” (ideea o găsim chiar şi la Platon)
• „Politica aparţine mai curând împărăţiei celui rău”.
• Machiavelli („părintele ştiinţei politice moderne”) – „Aş prefera să merg în iad, pentru că acolo aş găsi partenerii potriviţi pentru a face politică”
• Politica este „murdară” pentru că este legată de răul din noi – „nu binele pe care vreau să-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac…păcatul care este în mine”

Sensul politicii: binele public şi administrarea treburilor publice

• Definiţiile lui Platon, în Omul politic: politica este (1) ştiinţa vieţuirii în comun a oamenilor / (2) Arta cârmurii oamenilor

Două modele diferite care au o idee comună: Politica inventată de Dumnezeu (Rom. 13) vs. Politica a fost inventată de grecii antici (Platon) – politica trebuie să servească binelui public, nu binelui de partid, nici binelui unui conducător etc.

Concluzii biblice vizavi de politică:

1. Creştinismul NU este o ideologie – este o doctrină spirituală (Cuvântul lui Dumnezeu) care a revoluţionat lumea, schimbând sufletul oamenilor
2. Isus Hristos NU a fost un om politic, deşi a jucat un rol crucial pe scena politică a vremii lui (v. reacţiile mai marilor vremii şi procesul lui – „Isus, rival al Cezarului”); dacă „toate s-au făcut prin El (scaune de domnii etc. ), nu se poate spune că Isus nu cunoştea ce este politica”
3. Biblia NU este o carte [despre] politică, deşi conţine ample referiri la politică („70% din Vechiul testament este despre politică” – R. Wurmbrandt); v. referendumul din vremea lui Samuel şi instituirea monarhiei evreieşti, în defavoarea teocraţiei (1Sa. 87), dialogul dintre Pilat şi Isus (Ioa. 1835-38)

Viziunea paulină asupra politicii (Romani 13):

1. supunerea faţă de autorităţi (v. 1) – „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte”
2. originea divină a structurilor de autoritate (v. 1-2) – „nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu”, „rânduiala pusă de Dumnezeu”
3. sarcinile omului politic:
(a) să facă binele tuturor supuşilor (v. 4) – „slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău”
(b) să limiteze răul în societate (v. 4) – „în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău”
4. mijloacele omului politic de a-şi duce la îndeplinire sarcinile:
(a) constrângerea (v. 4) – „[nu degeaba] poartă sabia…[ca să îl răzbune pe Dumnezeu şi să pedepsească pe cel ce face rău]”
(b) lauda [binelui] (v. 3) – „[fă binele şi vei avea] laudă de la stăpânire”
5. legitimitatea autorităţii politice:
(a) vine de la Dumnezeu
(b) urmăreşte binele

Argumente pentru implicarea creştinului evanghelic în politică:

1. politica este o necesitate (v. căderea lui Adam, Cain etc. – istoria politică a omenirii) şi este îngăduită de Dumnezeu
2. sarcinile politice prescrise de Dumnezeu incumbă o responsabilitate morală în acest domeniu, pe care omul care nu este sub autoritatea lui Dumnezeu nu o are; în schimb, creştinul evanghelic ar putea aduce lumina lui Dumnezeu în politică, dacă nu s-ar lăsa corupt de anti-principiile care domină politica actuală
3. politica actuală are nevoie de creştini care să aducă valorile Împărăţiei lui Dumnezeu în guvernarea cetăţii, judeţului şi a ţării

Întrebări şi răspunsuri

Părinţii Capadocieni – scurtă biografie (IV) – Grigorie de Nyssa (de Paul Chiş)

Etichete

editoriale

I. Introducere
II. Vasile cel Mare
III. Grigorie de Nazianz

IV. Grigorie de Nyssa

Grigorie de Nyssa s-a născut în 335 şi a fost al treilea dintre Sfinţii Capadocieni. A fost fratele lui Vasile cel Mare. El nu a studiat la Atena şi Antiohia ca şi fratele său ci a studiat cu un profesor pe nume Libaniu.

Grigorie de Nyssa a intrat mai târziu în slujba Bisericii decât fratele său, după terminarea studiilor s-a căsătorit şi a lucrat ca şi retor. După moartea soţiei sale s-a călugărit şi s-a retras la mănăstirea fratelui său Vasile în Pont. În 371 a fost ales de Vasile episcop de Nyssa. Profitând de lipsa sa de experienţă în administrarea bisericii, arienii au încurcat gestiunea financiară a episcopiei iar apoi l-au acuzat de deturnare de fonduri şi au reuşit îndepărtarea sa din scaunul episcopal în 376. În 378, după moartea împăratului arian Valens, se face dreptate şi este declarat nevinovat şi reinstalat ca episcop la Nyssa. După moartea fratelui său Grigorie continuă lupta împotriva arianismului prin cuvântări şi scrieri.

Grigorie a participat la Conciliul ecumenic de la Constantinopol unde va vota condamnarea învăţăturilor lui Macedonius, împreună cu Grigorie de Nazianz.

Grigorie de Nyssa a fost un un scriitor prolific care a abordat diverse teme teologice precum: divinitatea Duhului Sfânt, Sfânta Treime, credinţa. Are şi câteva scrieri filosofice: „Despre facerea omului”, „Despre suflet şi înviere”. A scris şi o carte despre viaţa lui Moise.

În 379 participă la un conciliu bisericesc la Antiohia iar conciliul îl numeşte inspector bisericesc în Pont, Arabia şi Palestina. Tot atunci este ales mitropolit de Sevasta în Armenia. Grigorie de Nyssa va muri în 384 sau 385.

Grigorie de Nyssa este unul din primii reprezentanţi ai teologiei apofatice. Apofatismul este ideea conform căreia Dumnezeu nu poate fi cunoscut în întregime de oameni, omul cu mintea sa limitată nu poate să îl înţeleagă pe Dumnezeu şi planurile sale în întregime deoarcece Dumnezeu este infinit. Putem înţelege ceva din Dumnezeu dar nu totul, Dumnezeu în esenţa sa nu poate fi cunoscut de om. Viaţa creştinului este o călătorie fără sfârşit către Dumnezeu, o perfecţionare continuă, care începe acum pe Pământ şi va continua şi în veşnicie.

În cartea Viaţa lui Moise, Grigorie de Nyssa spune: „Lăsând în urmă tot ceea ce poate fi perceput – nu doar ce percep simţurile, ci şi ceea ce crede inteligenţa că percep ele – mintea continuă să penetreze tot mai adânc, până când tânjirea inteligenţei după înţelegere atinge ceea ce este invizibil şi incomprehensibil, şi acolo îl vede pe Dumnezeu. Aceasta este vederea care constă din a nu vedea. Lucrul căutat transcende toată cunoaşterea şi este înconjurat de incomprehensibilitate ca un fel de întunecime. De aceea sublimul Ioan, care a pătruns întunericul luminos, spune „Nimeni n-a văzut vreodata pe Dumnezeu” – în sensul că această cunoaştere a esenţei divine este de neatins pentru fiinţele umane şi pentru toate creaturile raţionale.”
În aceeaşi carte, în alt capitol, Grigorie de Nyssa spune: „Aceasta este adevărata viziune a lui Dumnezeu: ca dorinţa noastră de a-l vedea să nu fie niciodată satisfăcută. Dar privind la ceea ce se vede, trebuie să ne reîmprospătăm dorinţa de a vedea mai mult. Deci nu poate exista nicio limitare care să întrerupă creşterea noastră în apropierea de Dumnezeu, pentru că Bunătatea nu are limite, iar tânjirea noastră dupa Bunătate nu ajunge la capăt prin satisfacerea ei.” După opinia lui Grigorie de Nyssa omul poate cunoaşte doar acţiunile lui Dumnezeu printre oameni, activitatea sa în lumea creată, dar adevărata fiinţă a lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută de om. Aceste idei erau destul de radicale pentru aceea vreme, când mulţi oameni credeau că ei îl cunosc pe Dumnezeu în totalitate, că divinitatea cu tot ce înseamnă ea nu are secrete pentru ei.

Grigorie de Nyssa dă dovadă de umilinţă şi smerenie în faţa măreţiei lui Dumnezeu şi recunoaşte micimea omului în faţa lui Dumnezeu. Atitudinea sa lipsită de aroganţă faţă de Dumnezeu, dragostea de oameni şi Dumnezeu îl înscriu pe Grigorie de Nyssa în rândul marilor slujitori a lui Dumnezeu alături de ceilalţi părinţi capadocieni.

Bibliografie:

• Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor – o istorie a bisericii creştine, ed. Cartea Creştină, Oradea, 2007.
• Jonathan Hill, Istoria Gândirii Creştine, ed. Casa Cărţii, Oradea, 2007.
• Emanuil Băbuş, Bizanţul – Istorie şi Spiritualitate, ed. Sophia, Bucureşti, 2007.
• Teodoret al Cirului, Scrieri – Istoria Bisericească II, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995.
• ziarullumina.ro
• basilica.ro
• wikipedia.ro

Scrieri ale părinţilor capadocieni:

• Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântări Teologice, ed. Herald, Bucureşti, 2006
• Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Suflet şi înviere, ed. Herald, Bucureşti, 2006
• Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Viaţa lui Moise, ed. Sf. Gheorghe Vechi, Bucureşti, 2006
• orthoblog.ro/?cat=164 (Omilii la Hexaemeron de Vasile cel Mare, un comentariu pe marginea celor 6 zile ale creaţiei)
• sfantulvasilecelmare.info/carti-scrieri.php (site-ul conţine predici ale lui Vasile cel Mare pe diferite subiecte)
• newadvent.org/fathers (site cu scrieri ale părinţilor capadocieni, în limba engleză)