Cugetări (32)

Etichete

erezie, negare, realitate, refuz

Erezia este un refuz și o negare a realității.

Corolar:

Erezia naște schizofrenie.

Consumismul ca erezie

Etichete

împărtășanie, calcedonian, consumism, docetism, erezie, euharistie, hristologie, maniheism, mântuire

Doctrina seculară a consumismului este corolarul doctrinei religioase a nemântuirii trupului.

Doctrina eretică a nemântuirii trupului este corolarul natural al cristologiei docetiste.

Cristologia docetistă lucrează taina fărădelegii.

Cel ce nu mărturisește că Cristos vine în trup este Antihristul.

Doctrina eretică docetică este antihristică.

Ereticii docetici nu mărturisesc explicit doctrina nemântuirii trupului. Dar afirmă pe Cristos doar ca Duh, Fiul lui Dumnezeu, fără să-L mărturisească cu gura ce bun este Domnul euharistic, care este și Fiu al Mariei și al lui Iosif, Fiu al omului, cu trup înviat de carne și oase. Iar cei ce afirmă un Cristos docetic sunt condamnați să afirme mântuirea sufletului fără să sufle o vorbă despre mântuirea acestui trup. Creștinului docetic nu i se predică explicit nemântuirea trupului, dar i se predică până la suprasaturație un Cristos docetic, sau monofizit, și la pachet cu Cristosul docetic i se predică mântuirea sufletului. Creștinul va trage el însuși concluziile de rigoare, mai mult sau mai puțin tari, în funcție de cât de bereeni sunt, în funcție de lungimea continuității eretice, și, desigur, în funcție de mila lui Dumnezeu. Concluzia implicită și nespusă cu voce tare este nemântuirea acestui trup. Mântuirea este doar a sufletului. Pentru că trebuie să fim consecvenți.

Cei ce nu se împărtășesc cu cinstit trupul și preasfânt sângele lui Cristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, cu trup înviat de slavă, de carne și oase, sunt condamnați să macereze neeuharistic, consumist și insațiabil lumea aceasta. Macerarea acestei lumi și consumismul insațiabil reprezintă gestul protopărinților noștri din Eden: întinderea mâinii să ne ne luăm ceea ce nu a fost binecuvântat pentru a fi luat. Exista și atunci și există și acum un pom al vieții. Dar toți, fără excepție, preferăm pomul cunoștinței binelui și răului. Până când Hristosul se face cunoscut la frângerea pâinii. Și atunci se deschid ochii.

Amurgul idolilor

Etichete

apostoli, înviere, biserica, Cina Domnului, docetism, erezie, euharistia, idoli, intrupare, monofizit, pâine, trup

Nu există altă tristețe decât aceea de a nu putea fi ceea ce ni s-a dat să fim. Iar ceea ce ni s-a dat să fim ni s-a arătat, la plinirea vremii, în Fiul. Iar Fiul a crescut în lume, îar în lume sunt necazuri. Dar Fiul a biruit lumea, fiind aparent biruit de lume pe Cruce. Și Fiul nu a cerut ucenicilor să iasă din lume, ci i-a trimis în lume. Căci ei oricum nu mai erau ai lumii. Lumea a fost crucificată pentru El și pentru ei. Lumea și chipul ei trece, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. Nu există nicio altă tristețe decât aceea de a nu fi sfânt, zice A. Schmemann. De a nu fi ceea ce ni s-a dat să fim. Și nici altă bucurie nu este decât aceea ce a fi ceea ce ni s-a dat să fim.

Iar noi nu putem fi dacă nu ni se dă Pâinea vieții. Pâinea ce s-a pogorât din cer, care se dă pentru viața lumii. Pâinea ce nu se sfârșește. Cine ne va izbăvi de acest trup de moarte? Trupul înviat! Trupul lui Dumnezeu. Trupul lui Cristos se dă pentru viața lumii, pentru ca oile să aibă viață. Trupul înviat nu este docetic, nu are aparență de trup. Este un trup real de carne și oase. Toma știe. Și cel ce deschide ușa primește la cină pe Fiul și pe Tatăl. Și pe Duhul Sfânt. Căci unde e unul sunt toți. Cina nu este simbolică, căci Trupul înviat nu este simbolic. El este. Acuma. Și se dă pentru viața lumii. Și fără să mâncăm acest trup și acest sânge nu putem avea viață în noi înșine. Nu merge cu surogate. Trăim o vreme cu zahăr, cu coloranți artificiali, cu arome identic naturale. Dar vine vremea când vrem adevărul. Când ni s-a acrit de Egipt. Când nu mai vrem simboluri, ci vrem realitatea. Trupul lui Cristos este real. Nu e docetic. Nu e aparent. Docetismul și monofizismul sunt blasfemii și erezii. Sunt negarea Întrupării Fiului. Fiul s-a zămislit în pântecele Fecioarei de la Duhul Sfânt, precum au scris proorocii. La plinirea vremii. Nu mai devreme, nu mai târziu. Iar oamenii trebuia să-l primească. Eu trebuie să-l primesc. Nu pot refuza Cristosul Întrupat pentru un Cristos docetic, sau pentru unul monofizit. Aș fi un blasfemiator și un eretic. Să neg Trupul de carne și oase al lui Cristos. Să neg Întruparea. Să fiu mai deștept ca Toma. Toma a pus degetul în urmele cuielor și a suliței. Ferice de cei ce nu vor pune degetul și vor crede că Isus are trup înviat de carne și oase.

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer;
căci Pânea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa”.

Pânea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară.

Eu Sunt Pânea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”

La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?”

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.

Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.

Astfel este pâinea, care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac.”

Nu mai pot refuza trupul și sângele, cum am refuzat până acum. Ar însemna să refuz viața.

Apoi a luat pîne; și, după ce a mulțămit lui Dumnezeu, a frînt-o, și le-a dat-o zicînd: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.“

Nu mă pot juca cu euharistia. Unii au murit nedeosebind Trupul Domnului.

Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osînda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta Sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.

Nu e loc de hermeneutică născută în premodernitate și în modernitate și în autonomie luciferică. Nu pentru mine. Nu e loc de alegere. Alegerea e erezie. Erezia e alegere, etimologic. Erezia e schismă. Trupul lui Cristos nu poate fi schismatizat, nu poate fi rupt. El se dă. El este.

Apostolul e clar. Întotdeauna a fost. Biserica așa a crezut dintru început.

Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pânea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?

Aici stă Biserica. Aici a stat de la apostoli până azi. Eu nu pot sta altfel. Ar însemna să stau strâmb. Biserica stă drept. Și Biserica nu greșește, pentru că zidește pe temelia apostolilor. Nu doar pe temelia lui Petru, sau pe temelia lui Pavel, sau Sila, sau Apolo. Ci pe toți apostolii. Sinodal. Acolo trebuie să stau și eu.

iluzia impunerii adevărului și a binelui

Etichete

Adam, adevăr, alegere, bine, erezie, Geneva, impunere, minciună, partidă, poftă, rău, schismă

Niciodată, nimeni nu poate să convingă de nimic.

Tot ce alegem este pe cine să credem, cine să fie călăuza până la următoarea alegere. Nu ne putem alege pe noi înșine ca și călăuze. Aceasta este o mare iluzie. Tot ce putem alege este ai cui robi să fim. Exercitarea liberului arbitru este întinderea grumazului fie spre jugul lui Cristos fie spre cel al ui Belial. Nu există altă libertate. Libertatea nelimitată, libertatea la purtător, libertatea în același timp în afara lui Cristos și a lui Belial este o mare păcăleală. Orice alegere este o adâncire în robie. Orice algere cu spatele la Cristos este o adâncire în erezie. Erezie înseamnă alegere. Schismă. Partidă. Cu cât continuăm șirul alegerilor, al ereziilor ce stau cu spatele la adevăratul Cristos, Dumnezeu Om Întrupat, cu atât ne afundăm mai tare în erezie. Cu atât este mai greu de ieșit din erezie. Sfârșitul ereziei este renunțarea la alegere. Sfârșitul alegerii este renunțarea la autonomie. Sfârșitul autonomiei este robia în jugul lui Cristos. Jugul lui Cristos este bun.

Nimeni nu poate să impună nimănui nimic. Dumnezeu nu a impus lui Adam adevărul. Șarpele nu a impus Evei minciuna. Eva a fost atrasă de pofta ei însăși. Pofta de alegere. Pofta de autonomie. Pofta de erezie. La fel și Adam. Dumnezeu nu a impus lui Lucifer adevărul. Lucifer s-a semețit singur. A dorit autonomie, una mai sus de tronul lui Dumnezeu. Isus Cristos Dumnezeu Om Întrupat nu se impune nimănui. Arătarea pe drumul Damascului l-a găsit pe Pavel la vremea potrivită primirii adevărului. Nu toți au văzut și au auzit ce a văzut și a auzit Pavel. Nu toți sunt chemați în același mod. Nu toți sunt aleși.

Totuși, fiecare hotărăște să nu primească adevărul. Să nu primească adevărul întreg. Fiecare este momit de pofta lui însuși. Fiecare păcătuiește. Fiecare vrea să aleagă pentru el. Fiecare bărbat a fost și este Adam, fiecare femeie a fost și este Eva. Fiecare bărbat a abdicat și abdică de la a fi ceea ce i-a fost dat să fie, și fiecare femeie a abdicat și abdică de la a fi ceea ce i-a fost dat să fie. Nu. Nu fiecare. Este un bărbat care nu a abdicat. Și se spune că și o femeie a ajuns la statura la care trebuia să rămână Eva.

Adevărul și înțelepciunea strigă la răspântiile drumurilor. Adevărul este mărturisit în Carte. Cristos s-a înălțat la cer. Cei care citesc cuvintele apostolului nu se pot disculpa. Nu pot da vina pe hermeneutică. Pe text. Textul e clar. E clar pentru cei ce nu mai vor să aleagă, să eretizeze, să se autonomizeze în cartea lor scrie.

Niciodată, nimeni nu poate să convingă de nimic. Dacă credem ceva, nu credem pentru elocvența retorului, ci din pricina poftei noastre înșine după acea învățătură. Chiar și când ni se toarnă o minciună, o credem pentru că dorim, pentru că ne pare adevărată, pentru că promite ceva ce noi dorim în secret. Suntem manipulați și ne lăsăm manipulați. Și apoi devenim cinici și eventual manipulăm la rândul nostru. Iar dacă credem adevăr este pentru că ne deschidem către adevăr. Adevărul nu ar putea intra în noi dacă noi nu l-am dori. Adevărul nu manipulează. Adevărul este blând și aspru. Este răbdător și necruțător. Adevărul smerește, dar adevărul poate aduce mândrie. Mândria cunoașterii adevărului poate fi mai rea decât mândria credinței într-o minciună.

Adevărul nu poate fi impus, el poate fi doar primit. Nu putem fi convinși de ceva ce nu suntem dispuși mai dinainte să primim. Nimeni nu poate să ne convingă prin constrângere de nimic, dar noi ne putem lăsa convinși, fie de adevăr, fie de minciună. Acesta este liberul arbitru. Să arbitreze între robia adevărui și robia minciunii. Între libertatea robiei jugului lui Cristos și robia pretins eliberatoare a demiurgismului luciferic. Aceasta fost alegerea pusă înaintea lui Adam și Eva, și aceasta este alegerea care se pune înainte fiecărui adam și a fiecărei eve.

liber arbitru

Etichete

alegere, autonomie, împărtășire, erezie, Hristos, ruptură, schismă, sectă, Sfânta Treime, viata

În autonomie fiecare om aude ceea ce vrea să audă, citește ceea ce vrea să citească, vede ceea ce vrea să vadă, crede ceea ce vrea să creadă și face ceea ce vrea să facă, oricine orice oricum i-ar spune. Chiar și Scriptura. Chiar și Dumnezeu. Chiar și Șarpele cel vechi.

În autonomie omul își trăiește ispita demiurgismului și a independenței față de orice autoritate, fie oameni, fie îngeri, fie Dumnezeu.

Mântuirea se primește prin renunțare la autonomie.

Autonomia este luciferică, și este soră geamănă cu mândria, și este prima ruptură, prima schismă, prima erezie, prima sectă, prima alegere din ordinea lui Dumnezeu.

Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.

A alege acolo unde Dumnezeu a îngăduit posibilitatea alegerii dar a poruncit să nu aleg, iată erezia, iată autonomia, iată tentația demiurgică, iată schismele și partidele.

Posibilitatea alegerii este precondiție pentru libertate și iubire, dar alegerea propriuzisă este precondiție pentru moarte. Murind vei muri. Moartea și iadul, aici și acum. Sau, prin renunțarea la autonomie, viața și împărția, aici și acum.

---

hairesis: choice, opinion
Original Word: αἵρεσις, εως, ἡ
Part of Speech: Noun, Feminine
Transliteration: hairesis
Phonetic Spelling: (hah’-ee-res-is)
Short Definition: a self-chosen opinion, a sect
Definition: a self-chosen opinion, a religious or philosophical sect, discord or contention.

(source)

---

Suprema renunțare ideatică și faptică la autonomie este împărtășirea cu adevăratul Cristos. Prin împărtășirea cu adevăratul Cristos, care este Dumnezeu adevărat și Om adevărat cu Trup înviat de slavă și de carne și oase adevărat, omul afirmă explicit incapacitatea sa cronică de a se mântui pe sine însuși. Prin împărtășirea cu adevăratul Cristos omul afirmă că nu are viață în sine însuși și că are nevoie de pâinea și apa vieții pentru a primi și astfel a avea viață în sine însuși.

Împărtășirea cu adevăratul Cristos este suprema smerenie și renunțare la autonomie. Iar împărtășirea cu adevăratul Cristos este împărtășirea cu Sfânta Treime, este primirea vieții și participarea în viața îmbelșugată a Sfintei Treimi.

Când este Biserica Baptistă orthodoxă?

Etichete

înviere, baptist, biserica, Cristologie, dogma, eclesiologie, erezie, eshtaologie, filioque, mântuire, orthodoxie, soteriologie, suflet, Trinitate, trup

Sau, care este rostul dogmei drepte?

orthodoxia = dreapta credință. Se implică faptul că ar putea exista și credințe strâmbe. Apostolul spune “Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi mântuitorului nostru Isus Hristos”. Simon Petru implică că există și credințe care nu sunt de același preț cu a lor (a apostolilor?).

Din orthodoxia dogmatică, să ne referim doar la Triadologie și Cristologie. Credința dreaptă despre Dumnezeu unul în ființă și întreit în persoană, și despre Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului (al Mariei), întrupat, ridicat la ceruri în trup.

Care este deosebirea dintre o biserică baptistă trinitariană și una netrinitariană? Există biserici baptiste netrinitariene? Cum se verifică trinitarianismul unei biserici? Este important ca o biserică, respectiv credincioșii din acea biserică să fie trinitarieni? Ce previne o biserică trinitariană să decadă în non-trinitarianism? De exemplu, decăderea la arianism sau unitarianism?

Care e diferența dintre o biserică baptistă care crede într-un Cristos definit calcedonian și o biserică baptistă care crede într-un Cristos monofizit? Că există mulți Cristoși, și nu oricine-I spune Doamne Doamne va fi mântuit, nu? Deci trebuie să fim atenți în ce Cristos credem. Cine este Domnul Isus despre care trebuie să spunem tuturor? Care este evanghelia Cristosului calcedonian, și care este evanghelia unui cristos apolinarianist, sau arian, sau docetic, sau monofizit, sau nestorian, sau sabelian? Există biserici baptiste ariene? Dar creștini baptiști docetici? Monofiziți? Sabelieni? Cum se verifică orthodoxia dogmatică a unei biserici baptiste? Când este o biserică baptistă dogmatic orthodoxă?

Sau toate aceste denumiri fandosite sunt de fapt o pierdere de vreme cu filosofii deșarte și omenești, niște certuri de cuvinte între oamenii care mai bine ar crede în Isus și s-ar ruga mai mult? Și ar fi mai spirituali?

Care este rostul dogmei corecte? Și care este pericolul ereziei? Ce este o erezie nimicitoare? Care e dogmatica baptistă ca să știm care sunt ereziile nimicitoare? Ce anume nimicesc ereziile? Care erezii?

Și care este rostul dogmei? Se învață pe banda rulantă a școlii de popi sau are vreo relevanță în viața bisericii, și în mântuire? E important pentru Ghiță și Safta să nu fie apolinariști? Iarăși, cum arată evanghelia corectă, în care trebuie să credem în Cristosul calcedonian, și cum arată o evanghelie falsă, a unui Cristos, să zicem, docetic? Conteză, când pastorul predică evanghelia, să accentueze că Cristos nu doar a murit pentru păcatele mele, ci a și înviat ÎN TRUP DE CARNE ȘI OASE, dar trup îmbrăcat în slavă? E important la predicile de evanghelizare să se precizeze că va fi o înviere a morților, a trupurilor? Că ACESTE trupuri vor fi îmbrăcate în nestricăciune și neputrezire? E important la evanghelizări să se menționeze, în treacăt, spre final, că Isus s-a înălțat la cer ÎN TRUP? Unde o fi trupul lui Isus? Dar al lui Moise?

Care este rostul dogmei corecte Trinitariene și Cristologice? Există o relevanță eclesiologică, soteriologică și eshatologică a dogmei corecte, sau dogma e doar un set de principii abstracte și uscate bune pentru cursul de teologie de la seminar, pe care absolventul le poate uita când primește slujba de pastor, și textul Bibliei îi este deajuns pentru predicarea corectă?

Dogma, eclesiologia, soteriologia, eshatologia sunt într-o strânsă sinergie și interdependență, sau e trebuincios ca doar dogma să fie corectă, orthodoxă, iar eclesiologia variabilă, soteriologia diversă, și eshatologia schimbătoare? Are vreo influență dogma orthodoxă asupra eclesiologiei, soteriologiei, eshatologiei, sau sunt chestiuni disjuncte, independete una de alta, iar teologii sunt liberi să speculeze cu fiecare individual? Dacă este așa, și dogma este doar un set interesant de formulări intelectuale bune pentru seminar, pentru doctorate la King’s College, sau pentru lecturile private ale baptistului ecumenic, există cu adevărat o relevanță practică a dogmei corecte? Dacă este doar o activitate intelectuală de tip seminar, sau privată, este ea indispensabilă mântuirii și credinței de același preț cu a apostolilor sau este facultativă? Iar dacă este indispensabilă, când și în ce fel este accentuată dogma sănătoasă despre cristologia calcedoniană în bisericile baptiste?

Există biserici care sunt trinitariene și calcedoniene nu doar în dogmatică ci și în eclesiologie, soteriologie și eshatologie? Care sunt acele biserici? Există astfel de biserici? Iar dacă bisericile trebuie să fie trinitariene pentru a fi creștine, care e diferența dintre o biserică creștină trinitară fără filioque, și o biserică creștină trinitară cu filioque?

Este dogma obligatorie, atât întelectual, cât și cultic? Doar intelectual? Dacă dogma nu este obligatorie, nici cultic, nici intelectual, ci este facultativă, fie doar cultic, fie și cultic și intelectual, de ce n-am fi eretici?

Cea mai mare poruncă este

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău

Iar

Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

și

trupul vostru este Templul Duhului Sfânt

și trebuie să

Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu.

Deci, dacă omul este o ființă unitară, trupsuflet, cu minte, inimă, putere, cuget, și dacă toate acestea sunt de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu, nu cumva și în Biserică, dogmatica, eclesiologia, soteriologia și eshatologia sunt sau trebuie să fie un tot unitar? Cum arată o astfel de biserică? Există o astfel de biserică unde cele patru nu sunt despărțite unele de altele? Există om armonios în care trupul nu este despărțit de suflet, și sufletul de trup, ci omul este o armonie unitară și nedivorțat în sine însuși? Există om cu trup frumos și suflet frumos?

Cugetările lui Bazil (13)

Etichete

biserica, erezie, minimalism, teologie

Minimalismul teologic este o poartă larg deschisă ereziilor.