de bun simț

Etichete

Evanghelizare, fațadă, interes, prietenie, profit, relație

nu cred
în prietenie interesată (nici dacă profitul este „spiritual”)
în presiune relațională
în evanghelizare (agresivă)
în sfântoșenie de fațadă

Presiunea relațională de a face evanghelizare forțată prin prietenie interesată afișând meanwhile o fațadă de sfântoc.

cred
că prietenia din interes ucide prietenia
că presiunea relațională ucide relația
că nici unul din cei hotărâți nu vor pierde corabia
că fațada nu păcălește pe nimeni

Evanghelizarea budiștilor, și nu numai

Etichete

citate, editoriale, Evanghelizare, ortodoxie, Yakov Krotov

Delia Ghergel de la Biserica Baptistă Betel scrie:

„Deocamdată ne pregătim citind şi învăţând despre budism, despre cultura tibetanilor şi despre controversele actuale privind administraţia Tibetului.
…
Evanghelizarea [budiștilor] nu se face în mod direct şi nici brusc, este un proces de lungă durată. Trebuie să încerci să te împrieteneşti cu respectivul budist, fără a-i impune imediat punctul tău de vedere. Cel mai greu lucru în practică este faptul că creştinul trebuie să fie matur, să trăiască ceea ce spune altfel se descalifică în faţa budistului, care-şi trăieşte credinţa. Răbdarea, deschiderea fără rezerve sau prejudecăţi, dragostea sunt cele mai importante ingrediente ale reuşitei unei eventuale convertiri.”

A se citi de 3x.

Dar oare nu așa ar trebui să facem cu toți oamenii? Deseori m-am întrebat de ce când e vorba de evanghelizarea unor grupuri îndepărtate misionarii le studiază cultura, obiceiurile, și încearcă să se apropie de ei prietenos, mizând pe mărturia unei credințe mature, trăită șapte zile pe săptămână, dar când e vorba de evanghelizarea ortodocșilor nepracticanți le scoatem ochii cu icoane, moaște, sfinți, tradiție, și tindem uneori spre o atitudine superioară.

Răbdare, deschidere, dragoste – cele mai importante ingrediente. Oare n-ar fi înțelept să folosim aceste ingrediente zilnic și în propria cultură românească, nu doar când plecăm în misiune în China, India etc?

Și nici o mică doză de „citire şi învăţare” despre ortodoxie nu ne-ar strica. Să nu credem că știm ce este ortodoxia doar pentru că ne-am născut într-o țară ortodoxă. Nici măcar faptul că mulți convertiți evanghelici vin din medii ortodoxe nu garantează că cunoaștem ortodoxia: dacă ar fi fost bine catehizați în credința lor probabil nu s-ar mai fi convertit.

Iată ce sfaturi dă Yakov Krotov, un credincios ortodox rus, misionarilor protestanți într-un eseu numit „Este posibil să mărturisești fără să faci prozelitism?”:

„Am fost convins în modul cel mai serios din experiența și munca mea creștină că cu cât misionarul condamnă mai puțin cu atât mai sănătoase vor fi roadele sale spirituale. Nu sunt sigur dacă asta e adevărat pentru toate religiile, dar în creștinism această lege spirituală pare a curge din natura lui Cristos însuși și a vieții Lui…

Am formulat cinci principii care mă ajută în eforturile mele de a nu face prozelitism, și totuși să port mărturie creștină. Acesta sunt:

1. pune doar întrebări cinstite
2. răspunde doar întrebărilor cinstite
3. înțelege că lupta noastră este împotriva duhurilor rele, nu împotriva confesiunilor religioase
4. înțelege că dragostea înseamnă oferirea informației
5. să-ți pese mai mult de indivizi decât de organizații

Punând întrebări sincere, poți întreba „Ști că ești păcătos?” Aceasta e o întrebare amabilă. O întrebare precum „Ști că catolicii [sau ortodocșii] sunt dușmanii lui Cristos?” este o întrebare rea pentru că arată rea voință împotriva catolicilor. Altă întrebare rea este „Ști că icoanele sunt idoli?”… Iată un secret dacă savurezi să condamni secole de închinare la icoane. Vrei să condamni icoanele ca exemplu periculos de închinare la icoane? Condamnă spiritul închinării la idoli fără să menționezi icoanele deloc.”

Eseul este parte a cărții Christianity in Russia and Post-communist Europe de Sharon Linzey.

Stiaţi că: cum vin oamenii la credinţă?

Etichete

citate, Evanghelizare, Jeff Fountain, Speranţă pentru Europa, ştiaţi că

Mi-amintesc de primul sondaj făcut de cineva în mod spontan pe un grup de credincişi. La întrebarea „câţi dintre voi au venit la credinţă prin evanghelizare în masă?, s-au ridicat ici colo câteva mâini. Dar prin evanghelizarea pe stradă?, s-au ridicat ici-colo câteva mâini. Prin radio şi televiziune? Prin literatura evanghelistică? Prin vizitarea bisericii? Evanghelizarea din uşă în uşă? Un mic număr de mâini s-a ridicat de fiecare dată.

Dar când au fost întrebaţi câţi au devenit creştini datorită influenţei unui prieten sau a unei rude, o pădure de mâini s-a ridicat dintr-o dată!

Jeff Fountain, Speranţă pentru Europa, Editura Kairos

Despre misiunea Bisericii Baptiste „Dragostea” din Arad între românii „uitaţi” din Ucraina

Etichete

Biserica Baptistă "Dragostea", David Chidesa, Dolha, editoriale, Evanghelizare, Misiune, Obava, Poroscovo, Remeti, Ucraina

În urma unei postări de pe Clujul Evanghelic despre românii neştiuţi din Ucraina la care am ajuns prin blogul lui Mihnea Măruţă, o domnişoară din Biserica Baptistă „Dragostea” Arad a avut amabilitatea să aducă informaţii suplimentare despre lucrarea pe care biserica ei o face printre aceştia:

Bună

Doresc să întregesc informaţia şi să vă spun că sunt români din România care îi vizitează periodic pe aceşti oameni şi acele sate din Ucraina. Nu ştiu dacă aţi auzit de păstorul misionar David Chidesa. El este păstor la biserică romană din Slatina-Ucraina (chiar peste podul din Sighet) şi el merge periodic (aceasta însemnând lunar) în Poroscovo, Remeti, Dolha, Obava (nu ştiu sigur dacă merge şi în celelalte, dar de astea 4 ştiu sigur sigur).

Eu fac parte din Biserica Baptistă „Dragostea” Arad şi biserica noastră îl susţine pe fr. David în lucrare de mai multă vreme. Din 2007 s-a început să se meargă cu tinerii acolo şi se doreşte în continuare o şi mai multă implicare. Astfel, am fost în ianuarie 2007 de Crăciun. Atunci doar am vizitat Poroscovo şi am făcut cunoştinţă cu oamenii. În acelaşi an, în august, am mers cu un grup de peste 25 persoane (tineri) timp de o săptămână şi ne-am împărţit în două echipe. Una în Poroscovo – lucrare cu copiii/evanghelizare/vizite la oameni. A doua echipă în Dolha şi Obava (dimineaţă într-un sat, după-masă în celălalt) – tot pe aceeaşi linie ca în Poroscovo. Deasemenea, am vizitat şi Remeţi. În 2008 s-a mai mers de două ori, de fiecare dată timp de 5 zile. Iar acum, în ianuarie, de Crăciun, din nou. Se doreşte în continuare să se meargă şi să se susţină lucrarea în mod practic.

În Poroscovo s-a cumpărat o casă ca loc pentru biserică şi este o familie de ucrainieni care îl ajută pe fr. David foarte mult şi l-au ajutat şi la amenajarea clădirii. Am citit articolele la care faci referire pe Clujul Evanghelic şi într-unul din ele se menţionează de o femeie ucraineancă care lucrează în cadrul primăriei din Poroscovo. Cred că este vorba de aceeaşi persoană. Acum, în ianuarie, de Crăciun, am vizitat oamenii în casele lor şi i-am chemat la biserică deşi noi nu speram să vină deoarece casa este situată mai înspre partea unde locuiesc ucrainenii şi ei nu îi iubesc pe români/volohi. Aar, spre surprinderea noastră, biserica s-a umplut de oameni şi am avut o parte de un timp foarte foarte frumos. S-a simţit prezenţa Domnului. Acolo sunt oameni credincioşi, dar este nevoie foarte mare ca o familie de misionari să fie dispuşi să trăiască cu ei acolo, să îi înveţe cum să ducă o viaţă curată din toate punctele de vedere. este foarte foarte multă nevoie!

V-am spus toate aceste lucruri din dorinţa sinceră de a completa informaţiile, nu pentru ca să laud oameni. Acum mă gândesc că poate în felul asta se va putea ajuta lucrarea de acolo. Nu ştiu …

Dumnezeu să te binecuvînteze!
Anca D. Caciora

Mulţumesc foarte mult Ancăi şi pastorului bisericii care a fost de acord ca aceaste informaţii să fie făcute publice. Îndemnul „să nu ştie stânga ce face dreapta” ne învaţă să nu ne trâmbiţăm binefacerile de ochii lumii, dar să nu uităm că Domnul Isus nu şi-a făcum minunile sub obroc, şi nici Luca nu a istorisit misiunile lui Pavel ca să-l laude. Lucrarile aceste slujesc ca inspiraţie şi ca mărturie. Dumnezeu să aibă în pază truditorii săi din toate locurile!

Citatul de duminică seara: „problemele” Malidiei Faur în scoala generală în perioada comunistă

Etichete

citate, comunism, Denisa Bodeanu, Evanghelizare, Malidia Faur Mihalţa

Denisa Bodeanu: Ce probleme aţi avut dvs. la şcoală?
Malidia Faur: Crescând în biserica baptistă, mi-a plăcut foarte mult tot ce se făcea acolo şi pricepeam. Deci, nu mergeam că mă obliga mama… Aşa de mult îmi plăcea că vroiam să devin predicator. Nimeni nu mi-a spus nici să mă botez, nici că trebuie să merg să mă rog, nici să citesc din Biblie. N-am avut părinţi din ăia care să zică: Pune mâna pe Biblie! Roagă-te! Nu, pentru că ei erau aşa, foarte largi… N-aveam televizor, aveam doar radio, dar nu era o problemă pentru mine, că îmi plăcea foarte mult să învăţ… Îmi plăcea foarte mult matematica, îmi plăcea Biblia s-o studiez… Atunci nu prea erau cărţi de doctrină baptistă, de nici un fel nu erau, practic, nici cărţi ortodoxe nu prea erau ca să studiezi. Mergeam la anticariat şi găseam ceva cărţi ortodoxe sau catolice, aşa, puse mai în altă parte şi, cunoscând vânzătorul de acolo, duceam cărţi bune, romane, şi îmi dădeau cărţi din alealalte. Studiam foarte mult religia, mă interesa să ştiu ce cred, îmi plăcea Biblia, vroiam s-o cunosc şi la şcoală eram foarte bătăioasă în religia mea. Dacă îmi spuneau: Duminică veniţi la muncă patriotică… sau, ştiu eu ce ne tot chema acolo, eu mă ridicam: Eu nu pot să vin că mă duc la biserică. Aşa în plen. La care toată lumea trebuia, mai ales învăţătoarea, să ia atitudinea: Dacă nu vii îţi scad nota la purtare! Nici o problemă, că nu mi-o puteţi scădea dvs. atât de tare încât să nu mai merg eu la biserică. Mi-a scăzut într-a cincea până într-a opta, tot nouă am avut la purtare. Învăţam bine, în rest aveam medii de 9 şi 10, media anuală 9.52, cu media la purtare scăzută la 9. Am fost făcută pionier într-a doua, nu în prima serie, nici în a doua, ci în ultima, din cauza religiei. Când colegii îmi spuneau: Hai să-ţi spun cum a fost la un film sau ceva să-mi povestească… Zic: Bine, ascult, da’ după aia vă povestesc eu cum a fost duminică la biserică, cine a predicat şi ce s-a întâmplat. Eram foarte bună la matematică şi colegii îmi ziceau: Îmi arăţi la matematică? Da, îţi arăt dacă data viitoare îmi spui un verset pe de rost din Biblie. Şi aveau Biblii, bunicii aveau, aduceau Biblia acasă, citeau şi ziceam: Vezi, un verset scurt să-mi spui. Şi până găseau versetul ăla scurt trebuiau să citească mult… ca să găsească un verset scurt. Şi asta făceam, fără ca ei să ştie, şi un pic de cultură religioasă la colegii mei… Şi câte probleme, atâtea versete trebuia’ să-mi zică din Biblie. Cu locul unde scrie, capitolul, versetul, tot…
Denisa Bodeanu: Şi se conformau?
Malidia Faur: Da! Păi, altfel nu le arătam, era clar. Mi se părea cinstit târgul. Într-a VIII-a erau aşa de îndoctrinaţi cei din clasă de la mine… ştiau întotdeauna cine o predicat, ce s-o predicat, tot, tot, tot… Aveam putere de convingere şi mă impuneam în clasă. Şi când a venit profa să ne înveţe despre perioada darwinismului, că omul este din maimuţă, toată lumea a început să râdă! Că nu-i adevărata, doară Dumnezeu l-o creat pe om. La care profesoara s-a uitat la mine, zice: Malidia, ieşi afară! Ştiind că eu am fost vinovată, eă numai eu eram pocăită în clasă.

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 155-156

Malidia Faur povesteşte şi despre cum un profesor de matematică a devenit interesat de credinţă în urma discuţiilor şi cărţilor pe care i le aducea, fiind mutat din acest motiv la Oradea, despre cum la cercul de ateism s-a ajuns să se studieze Biblia, şi alte isprăvi povestite cu haz. Am râs cu poftă citindu-le, protagonista dându-le un aer de poveste în genul Amintirilor lui Creangă.