• Acasă
  • Best of
  • Toate postările
  • Resurse
  • Clujul Evanghelic
  • Despre autor

Vasile

~ blog deCluj, ex. Clujul Evanghelic

Vasile

Arhive etichetă: Iisus

O fotografie pe săptămână

18 Sâmbătă apr. 2009

Posted by Vasile in default

≈ Un comentariu

Etichete

crucificare, Drumul Crucii, fotografie, Iisus, Isus

tomb stone Jesus Voicu Bojan

© Voicu Bojan; Cluj-Napoca, martie 2009

Drumul Crucii din Miercurea Mare de la Cluj era deschis de o Toyota 4×4 de un roşu sângeriu. Din boxele mari aşezate în pick-up se răvărsau muzici, zgomote învălmăşite şi citate din Scriptură. Un Isus asemănător celui din filmul lui Zefirelli a purtat crucea prin centrul oraşului, a fost bătut vreme de o oră de nişte soldaţi îmbrăcaţi în costume de epocă, urmat fiind de o mulţime de „evrei”, mironosiţe, toboşari printre care şi un Simon din Cirena care mai prelua uneori crucea. La un moment dat, un sutaş roman cu o suliţă lungă m-a recunoscut şi, văzându-mă cu aparatul de gât mi-a şoptit complice: ştiam că o să vii. Adevărul e că nu aş fi mers, dacă nu aş fi avut nevoie de o imagine lipsă dintr-un proiect mai vechi. Totul a culminat cu răstignirea pe scena Casei de cultură a studenţilor, pe care însă am ales să o ratez.

Deşi fotografii şi cei care filmau se călcau ieri pe bătături, cam câte trei pe metru pătrat, care mai de care cu tele-ul mai lung, cred cu tărie ca fotografiile cu adevărat bune nu prea se fac la un asemenea eveniment. Ele nu vor putea arăta nimic altceva decât ceea ce a şi fost – o reconstrucţie dramatică, o înscenare artificioasă, o mare înghesuială, sânge, recuzită, o intenţie de evanghelizare la cald şi o încărcătură de patos menit să provoace milă sau să stoarcă eventual lacrimi.

Niciodată nu mi-a plăcut ideea remake-urilor după Drumul Crucii deşi, trebuie să recunosc, regia la care am asistat a fost muncită. Cât priveşte filmul lui Mel Gibson, l-am abandonat de două ori, pe la sfert. Cred cu tărie că mai important în economia mântuirii nu este atât CUM-ul, cât DE CE-ul. Drumul Crucii rămâne un accent brutal pus pe acest CUM.

Aşa că, în această Săptămână Mare, vă propun nu o poză dramatică, ci una banală. O firmă de pompe funebre din oraş a făcut ceva mai subtil decât show-ul răsunător purtând numele de Drumul Crucii. A creat o poză cu un prezumtiv Isus, numai bună de pus pe o lespede funerară. Se pare că oamenii îl vor în continuare mort şi îngropat pe vecie. Mă tem că nu o să le iasă. Pentru că Drumul Emausului bate Drumul Crucii. Adevărat c-a înviat!

Voicu Bojan
diafragma9.ro

Spune și altora:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Comentarii recente

  • Biblia Fidela la Biblia Fidela este disponibilă gratuit și în format tipărit
  • Din istoria blogosferei evanghelice – 22 februarie (2020) | RoEvanghelica la Când este Biserica Baptistă orthodoxă?
  • Cauze ale rătăcirii unor baptiști titrați precum Vasile Tomoiagă și Daniel Florea – ARMONIA MAGAZINE – USA la Domnilor, eu m-am retras!
  • vivian la Dileme (VII)
  • Cum sa dezabonezi de la un site sau blog de pe platforma wordpress? - la Cum să te dezabonezi de la acest blog wordpress?
  • teo la Grigore Leșe – Cântă cucu-n Bucovina
  • ady la What is the Gospel? A personal perspective.

Cele mai bune articole și pagini

  • Ţara Canaan pe vremea lui Avraam (de Paul Chiș)
  • Miorița: baciul moldovean

Blogroll

  • Journey to Orthodoxy
  • Mihai Oara
  • Orthodox Reformed Bridge
  • Orthodoxy and Heterodoxy
  • Ortodoxie și Protestantism

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Vasile
    • Alătură-te altor 215 urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Vasile
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: