Interviu cu dr. Emil Silvestru (soclu.org)

Etichete

interviuri

Vă oferim cel mai recent interviu acordat de dr. Emil Silvestru care va susţine la Cluj-Napoca conferinţa “Amăgirea lui Darwin”. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2010, începând cu orele 18:00, în Sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai.

Milu: Domnule Silvestru, ultima dată aţi fost în România acum 4 ani, în 2006, la Biserica Baptistă Iris din Cluj-Napoca unde aţi susţinut o prelegere despre Creaţie şi Potop precum şi despre activitatea dumneavoastră ca om de ştiinţă în cadrul unui institut de cercetare a creaţiei. Cu ce gânduri vă întoarceţi în România şi cui doriţi să vă adresaţi?

Dr. Emil Silvestru: Revenirea în România îmi cauzează de fiecare dată un amestec de sentimente şi gânduri: pe de o parte acea nostalgie inexplicabilă atât de succint şi intraductibil numită în româneşte „dor”. Pe de altă parte, o amărăciune văzând anumite schimbări pe care nu mi le-aş fi imaginat, schimbări în locuri pe care le păstram ca aproape mistice în inima mea. Mă refer la „colţurile mioritice” pe care mi le doream etern neafectate de drumuri, construcţii etc. Din punct de vedere profesional, acest turneu (care continuă după un turneu de conferinţe în Anglia şi Olanda) are ca scop principal promovarea documentarului produs de CMI [Creation Ministries International] şi în conjunţie cu aceasta, prezentarea unei imagini mai nuanţate şi mai corecte (atât din punct de vedere istoric cât şi ştiinţific) a lui Charles Darwin, personaj a cărui dublă aniversare de anul trecut a atins pe alocuri accente de veneraţie quasi-religioasă. Biserica în ansamblul ei a fost profund afectată şi lucrul acesta trebuie prezentat în mod public.

citește mai departe …

Interviu cu Bradley Nassif, co-autor al cărţii Ortodoxie şi Evanghelism

Etichete

Bradley Nassif, editoriale, Evanghelism, interviuri, ortodoxie

În 5 mai a avut loc lansarea la Cluj-Napoca a cărţii Ortodoxie şi Evanghelism în prezenţa co-autorului Bradley Nassif, profesor de Studii Biblice şi Teologice la Universitatea North Point, a preotului prof. univ. dr. Stelian Tofană şi a lui Dănuţ Mănăstireanu, director pentru credinţă şi dezvoltare al World Vision pentru Orientul Mijlociu şi Europa de Est.

La lansare au fost aproximativ 100 de persoane, ortodocşi şi evanghelici.

Stelian Tofană, Bradley Nassif şi Dănut Mănăstireanu

Cartea doreşte să fie un ghid pentru cele două tradiţii creştine pentru a se cunoaşte mai bine, pentru a ajunge la o cunoaştere cu integritate a celeilalte tradiţii şi este cel mai bun document care există deocamdată cu privire la acest dialog(*).

Cartea vine să suplinească o nevoie în societatea românească unde capacitatea de angajare într-un dialog real a fost distrusă de cei 45 de ani de comunism. (Dănuţ Mănăstireanu)

Stelian Tofană este de părere că Ortodoxie şi Evanghelism este un mare unicat deoarece adună între coperţi teologi ortodocşi şi evanghelici. El crede că e timpul să renunţăm la falsele bucurii ale convertirilor inter-tradiţii, neînţelegând de fapt ce înseamnă întruparea lui Cristos în spaţiul propriei confesiuni. E timpul ca ortodocşii şi evanghelicii să se întâmpine spre alţii şi să stea la masa dialogului respectându-l pe celălalt.

Masa Rotundă

La masa rotundă ce a urmat lansării au participat mai puţine persoane, vreo 25, dar discuţiile au rămas interesante.

Dănut Mănăstireanu a afirmat că este uşor să vorbim de rău unii de alţii dacă nu plătim preţul dialogului.

Stelian Tofană a amintit că în România nu există la nivel oficial un dialog între evanghelici şi ortodoxie. Sarcina principală rămâne a găsi acei oameni care l-ar putea purta.

Bradley Nassif a subliniat că ţinta acestui dialog nu este prietenia, discuţiile, ci comunicarea.

Stelian Tofană, Bradley Nassif şi Dănut Mănăstireanu la masa rotundă

După încheierea mesei rotunde, profesorul Bradley Nassif a avut amabilitatea să ofere un interviu pentru clujulevanghelic.ro, prin medierea binevoitoare a lui Dănuţ Mănăstireanu. Domnul Mănăstireanu m-a ajutat şi cu unele expresii mai dificile pe care nu am reuşit să le traduc din engleză. Teofil Stanciu m-a ajutat cu corectarea stilistică a textului interviului. Amândurora le mulţumesc deopotrivă.

Vasile Tomoiagă: Care sunt diferenţele dintre ortodoxia minoritară, cea din SUA, şi ortodoxia majoritară, cea din România? Există diferenţe în modul de expresie, sau poate teologice sau de alt fel?

Bradley Nassif: Cred că ortodoxia, ca minoritate, este mai liberă şi mai autentică să se dezvolte, într-un anume sens are mai multe oportunităţi să se angajaze un dialog deschis pentru că suntem în minoritate. Deseori suntem văzuţi de unii evanghelici ca un grup necreştin sau eretic, ori o formă nelegitimă de creştinism. Sarcina noastră este să arătăm comunităţii evanghelice că suntem într-adevăr o tradiţie creştină autentică şi că Biserica Ortodoxă este o expresie legitimă a creştinismului, nu o religie păgână. Problema cu care ne confruntăm este aceea a creştinismului cultural. În primul rând noi [ortodocşii din America] suntem o comunitate creştină autentică, iar în al doilea rând nu suntem bântuiţi de plaga creştinismului cultural. Prin aceasta vreau să spun că Ortodoxia nu este înrădăcinată în cultură aşa cum este aici [în România]. Această înrădăcinare creează o anumite dificultăţi. Avem însă o problemă comună în privinţa creştinismului nominal din bisericile tradiţionale. Dar în acelaşi timp a existat un grup de circa 2.000 de evanghelici care au intrat în Biserica Ortodoxă Antiohiană în 1987, şi care au avut un efect foarte pozitiv asupra vieţii spirituale a Bisericii.

VT: Care este relaţia dintre ortodoxie şi evanghelism în SUA? E una de cooperare? Există antagonism? Sau e vorba de ignorare reciprocă?

BN: Toate cele de mai sus, în diferite grade. Există o atitudine de ignorare a ortodocşilor de către evanghelici şi există ignorarea evanghelicilor de către ortodocşi. Pe de altă parte există eforturi atât între teologi cât şi creştini la nivelul creştinilor de rând pentru a comunica şi a se înţelege mai bine. În America, în mod special biserica noastră, dar şi multe altele, încearcă să iniţieze un dialog cu comunităţile evanghelice. Unul dintre modurile în care se realizează aceast lucru este un program radio numit Ancient Faith [Credinţa din vechime], prin care avem un impact mare asupra lumii ortodoxe. Avem câteva voci care fac prezentări în acest program, ceea ce are un impact pozitiv.

Deci da, există ignoranţă, în acelaşi timp există comunicare la nivelul enoriaşilor de rând (eng: grassroots) dar există comunicare şi la nivel academic. Acest dialog s-a realizat prin Societatea pentru Studiul Ortodoxiei şi al Evanghelismului (Society for the Study of Estern Ortodoxy and Evangelicalism) pe care am fondat-o în 1990. În 1999 a intrat în hibernare, pentru că nu am mai putut să continui, dar acum iese din hibernare şi este activă din nou.

Deci America de Nord este o lumină puternică pentru viitorul dialogului ortodox-evanghelic, în care ne implicăm nu într-un mod amplu dar totuşi semnificativ şi cu impact. De fapt, trebuie să spun că există un număr mare de evanghelici în şcolile de teologie [din America] ce sunt interesaţi de ortodoxie. Nu ştiu daca ai auzit de ei, de exemplu: Universitatea Biola din California, unde am auzit că sunt poate 50 de studenţi evanghelici interesaţi să devină ortodocşi şi să se alăture unei biserici ortodoxe. De asemenea, şcoala lui Jerry Falwell, Universitatea Liberty, l-a invitat pe părintele Peter Gillquist să vorbească acolo cu doar câteva luni în urmă. Nimeni nu s-ar fi gândit că un fundamentalist ar invita un ortodox acolo. Aş adăuga şi că poziţia mea la Universitatea North Park este unică în lumea evanghelică, pentru că ei mă cunosc şi m-au bineprimit ca teolog ortodox. Sunt un teolog ortodox al evangheliei şi am o focalizare evanghelică pentru că eu cred că credinţa Bisericii o face să fie aşa. North Park este o şcoală evanghelică ce face pionierat angajând cu normă întreagă un profesor ortodox la catedra de teologie. Poate că au mai angajat [ortodocşi] la catedra de sociologie, dar nu la cea de teologie, până la mine. Școala noastră este singura universitate din Statele Unite care cere ca toţi absolvenţii de teologie să facă un curs de istoria teologiei creştinismului vestic, catolic şi protestant, din secolul al doilea până în zilele noastre, şi încă un un curs de istoria teologiei ortodoxe din secolul al doilea până în zilele noastre. Eu mă concentrez acum mai mult pe Răsărit (ortodoxie); pentru Apus a fost angajat un alt profesor, dr. Mary Veeneman. În acestă privinţă, noi formăm studenţi care au o perspectivă completă şi echilibrată asupra tradiţiei creştine, atât asupra celei răsăritene cât şi asupra celei occidentale.

VT: Credeţi că este mai uşoară angajarea într-un dialog între ortodoxie şi evanghelism în SUA decât în Europa de Est?

BN: Avem aceeaşi problemă pe care o aveţi şi voi; aceea de a găsi oamenii care au această dorinţă şi care au dragoste autentică pentru creştini şi doresc să fie uniţi cu ei. Este poate ceva mai uşor pentru că societatea americană este mai pluralistă din punct de vedere religios şi cultural, ceea ce a oferit un context propice pentru acest fel de dialog. Deci atunci când contextul cultural favorizează diversitatea, este ceva mai uşor pentru ortodocşi şi evanghelici să intre în dialog.

VT: În România, ortodocşii practicanţi îi numesc pe evanghelici sectari sau eretici, în timp ce evanghelicii îi etichetează pe neevanghelici drept necreştini, de cele mai multe ori. Ce motive am avea, atât ortodocşii cât şi evanghelicii, să ne numim fraţi? Care sunt paşii posibili spre acest ţel?

BN: Cred că întâi trebuie să înţelegem ce este un evanghelic. David Bebbington ne furnizează o accepţiune edificatoare a acestui termen şi el spune că un evanghelic este acea persoană care accentuează patru lucruri:

• convertirea, experienţa naşterii din nou în Cristos;
• Scriptura, considerată Cuvânt al lui Dumnezeu şi autoritate pentru viaţă;
• centralitatea Crucii pentru identitatea creştină şi
• misiunea.

Dacă foloseşti aceste caracteristici pentru a identifica cine este evanghelic, această titulatură va include, în România, penticostalii, baptiştii şi creştinii după evanghelie. Îi exclude pe martorii lui Iehova, ei prin definiţie nu sunt evanghelici. Dacă definim un evanghelic în acest mod, atunci ortodocşii şi evanghelicii nu pot să se numească unii pe alţii eretici, ci trebuie să ne numim fraţi în Cristos. Este ceva inevitabil. În capitolul meu din cartea Ortodoxie şi Evanghelism am scris despre teologia evanghelică a Bisericii Ortodoxe. Acesta cred ca va fi cel mai bun ghid atât pentru evanghelici cât şi ortodocşi pentru a vedea unde ne asemănăm şi unde suntem diferiţi. Am 30 de ani de cercetare şi experienţă în relaţiile ortodoxie-evanghelism care sunt reflectate în acel capitol şi îi invit pe cititori să corecteze şi să îmbunătăţească, dar din perspectiva mea este cel mai bun lucru pe care l-am putut face şi, dacă am dreptate, trebuie să ne îmbrăţişăm unii pe alţii ca fraţi în Cristos. Suntem diferiţi, avem o viziune diferită care nu trebuie neglijată, dar, în cele patru puncte care îi caracterizează pe evanghelici, ortodocşii şi evanghelicii ar trebui să se accepte unii pe alţii.

VT: Care sunt punctele în care ortodoxia şi evanghelismul converg cel mai mult şi care sunt punctele de maximă divergenţă?

BN: Cred că dacă luăm ca reper cele patru puncte ale lui Bebbington, acolo există convergenţă, acolo suntem de acord. Există divergenţă nu în aceste puncte, ci în felul cum sunt puse în practică cele patru puncte. Ce am făcut eu în acest capitol a fost ca mai întâi să identific evanghelismul cu cele patru puncte şi apoi am spus: ok, convertire, Scriptura, cruce, misiune – cum sunt cele patru puncte tratate de tradiţia clasică a Bisericii Ortodoxe din secolul al IV-lea până la căderea Imperiului Bizantin în secolul al XIV-lea, adică din perioada de după Părinţii Bisericii până după Sf. Grigorie Palama? Când ne uităm la aceste patru puncte şi felul în care le-au înţeles Părinţii Bisericii vedem că ei le-au îmbrăţişat. Este vorba chiar de mai mult decât de o îmbrăţişare, de un maximalism cristologic pe care Ortodoxia îl are, dar evanghelicii nu. Eu aş spune că diferenţa fundamentală este în modul în care cuprindem aceste principii în viziunea noastră teologică. Biserica Ortodoxă este o biserică maximalistă din punct de vedere cristologic; din acest motiv, de exemplu, Întruparea, Dumnezeu devenit om, are implicaţii enorme pentru felul în care facem teologie. Teologia deci este cristocentrică şi aceasta are consecinţe asupra sfintelor taine. Aici ar fi un punct de diferenţiere. Ortodocşii cred în Botez, în Împărtăşanie (Euharistie) care nu este doar un simbol, ci o realitate, într-un mod pe care nu îl definim. Este un adevăr mistic. Botezul nu este doar un simbol, ci Duhul Sfânt foloseşte acest timp, nefiind limitat totuşi doar la acest moment, dar acesta este modul principal în care Dumnezeu comunică viaţă nouă credinciosului. Iconografia este o expresie a Cuvântului făcut Trup. În secolele al VIII-lea şi al IX-lea, când Biserica Bizantină a meditat aşa mult asupra problemei icoanelor, justificarea teologică finală pentru icoane a fost faptul Întrupării.

Deci, răspunsul simplu este că ortodocşii şi evanghelicii sunt de acord în aceste patru puncte care îi definesc pe evanghelici, dar că noi suntem în dezacord asupra punerii în practică a implicaţiilor cristologice ale acestora.

VT: Există aspecte ale unei tradiţii din care cealaltă tradiţie ar avea de învăţat, şi care ar fi acestea?

BN: Evanghelicii sunt puternici în trei domenii, din care ortodocşii ar putea învăţa. Cea mai importantă lecţie pe care evanghelicii o pot da ortodocşilor nu este o noutate teologică, ci mai degrabă arată spre ceva ce există deja în viaţa Bisericii Ortodoxe: centralitatea Evangheliei (a veştii bune), nevoia de păstra conştient şi voluntar – mereu limpede şi în centrul atenţiei învăţătura cu privire la importanţa Evangheliei în viaţa Bisericii. Problema noastră [a ortodocşilor] constă în faptul că suntem nominali, că nu cunoaştem Evanghelia din icoane, că nu ştim felul în care toate astea se potrivesc împreună şi că avem nevoie de o foarte clară înţelegere a răscumpărării, a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Cristos, şi trebuie să păstărm centralitatea Evangheliei. Ce este Evanghelia? Este Cuvântul făcut trup, El (Cuvântul) a răscumpărat cosmosul, ne-a eliberat din robie, Cristos este înviat şi deci viaţa nouă poate fi oferită. Evanghelicii le amintesc ortodocşilor că nu este de ajuns să mergi la biserică, că poţi fi religios, dar pierdut, că avem nevoie să-l experimentăm în mod conştient pe Dumnezeu în inimă. Bisericile noastre (ortodoxe) au spus asta prin mistici, Sf. Macarie din Egipt în secolul al IV-lea, Sf. Simeon Noul Teolog în secolul al X-lea, amândoi au spus că nu este de ajuns să mergi la biserică sau să participi la sfintele taine; se poate să fim sacramentalizaţi, dar nu evanghelizaţi. Trebuie să avem o experienţă conştientă a lui Dumnezeu în inimă, trebuie să avem o încredinţare, o sensibilitate conştientă pe care Simeon Noul Teolog o numea botez în Duhul Sfânt. Asta este ortodoxia. Simeon Noul Teolog nu era împotriva tainelor; el era sacramental şi mistic în acelaşi timp. Cred că asta ar putea evanghelicii să ofere ortodocşilor în termenii vieţii spirituale.

De cealaltă parte, ortodocşii pot oferi evanghelicilor această viziune maximalistă. Trinitatea şi cristologia sunt ambele împărtăşite de evanghelici şi ortodocşi, dar evanghelicii nu au înţeles încă implicaţiile enorme ale teologiei Sfintei Treimi văzută ca o comuniune de persoane. Pentru că Trinitatea este o comuniune între persoane, asta afectează modul în care înţelegem Biserica, spiritualitatea, viaţa sacramentală. Maximalismul cristologic al Bisericii, despre care vorbeam mai înainte spune Da! întregii viziuni sacramentale a vieţii în întreaga sa dimensiune fizică.

Aş mai adăuga faptul că ambele tradiţii trebuie să ducă Evanghelia, aşa cum este ea, în termenii relevanţei sale sociale. Evanghelia este relevantă social pentru lume. Deci ortodocşii şi evanghelicii trebuie să se unească în acţiuni sociale, să venim împreună pentru că avem o etică creştină comună cu privire la cele mai multe lucruri care sunt păcătoase; în particular, în societatea americană trebuie să luptăm cu rele precum pornografia, traficul de fiinţe umane, abuzul femeilor şi al copiilor, avortul.

Ideea de bază este că trebuie să păstrăm comunicarea. Tocmai am ieşit de la o masă rotundă unde am discutat despre diverse moduri de a face asta. Întotdeauna va fi imperfect, nu vom găsi niciodată un mod perfect de a realiza acest dialog, dar mie îmi place să mă gândesc la evanghelistul D.L. Moody din Chicago care a fost criticat o dată de cineva care i-a spus că nu-i place de modul în care Moody face evanghelizare. Dwight L. Moody a replicat că lui îi place mai mult modul în care el face evanghelizare decât modul în care criticul său nu o face. Cred că această povestire are multă înţelepciune în ea. Oamenii ne pot critica, spunând că nu facem acest lucru aşa cum trebuie. Asta este OK, ne puteţi critica, dar noi măcar încercăm. Efortul comunicării va fi imperfect, eu voi păcătui, tu vei păcătui, toţi vom aveam slăbiciuni şi ne vom poticni pe cale, dar este mai bine să ne iubim unii pe alţii şi să comunicăm şi să avem încredere în Dumnezeu în privinţa imperfecţiunilor pe care le avem.

VT: La sfârşit aş dori să vă adresez o întrebare ce mă interesează personal. Evanghelicii sunt speriaţi şi fascinaţi de lucrurile privitoare la sfârşitul lumii, distrugerea universului şi crearea unuia nou, bazându-se pe versete cum ar fi cele din Petru. Mi se pare că ortodoxia nu are această viziune a distrugerii Universului, ci una a restaurării lumii fizice. Ortodoxia, prin corpul tradiţiei, îi fereşte pe credincioşi de a se îndepărta de modul în care Sfinţii Părinţi şi alţi teologi ai Bisericii au înţeles Scriptura. Are dreptate ortodoxia să spună că Universul material va fi transfigurat?

BN: Cred că lumea materială va fi transfigurată într-un mod similar învierii corpului uman. Va fi continuitate şi schimbare. Va fi o legătură între corpul în care trăim acuma şi corpul înviat. Ştim că atunci când Isus a înviat nu a avut un corp în întregime diferit, ci acelaşi corp în care a murit a fost şi cel în care a înviat. Deci există continuitate, şi cred că acesta este un model pentru ce se va întâmpla în Cosmos. Va fi continuitate, şi ceea ce va fi schimbat va fi materia existentă, dar va fi radical diferită. Va fi o răscumpărare; aşa cum spune Pavel în Romani 8: creaţia suspină după răscumpărare.

VT: Cum înţelegem atunci versetul din Petru unde ni se spune că „cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10).

BN: Cred că asta înseamnă, că vor trece, dar nu este nevoie să intinzi asta mai mult; nu se spune că va avea loc extincţia acestora ci că lumea materială va suferi o transformare. Ar trebui să mă uit la textul grecesc pentru a fi mai exact, dar nu-l am aici, şi nu doresc să încropesc acum un răspuns sau să dau unul greşit.

VT: A fost o întrebare de interes personal, căci în România au fost recent discuţii despre sfârşitul lumii, venirea anticristului, paşapoarte biometrice ca început al controlului complet …

BN: Nu vă preocupaţi excesiv de aceste lucruri. Când Petru spune de ce vă spun aceste lucruri, pentru că ştiindu-le „ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, trăind nişte vieţi sfinte şi evlavioase”. Scopul acestor formulări escatologice, legate de sfârşitul lumii, nu a fost ca să amplifice speculaţia ci ca să mărească sfinţenia.

(*) afirmaţia aparţine lui Stelian Tofană sau Bradley Nassif, nu mai reţin.

CV-un în engleză al lui Bradley Nassif se găseşte pe stiricrestine.ro. Fragmente din introducerea cărţii Ortodoxie şi Evanghelism se pot citi pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu.  Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Casa Cărţii.

Interviu cu ClujulEvanghelic.ro pentru blogul Psihotricks

Etichete

Clujul Evanghelic, interciu, interviuri

Blogul cu sfaturi din psihologie Psihotricks a dorit să facă un interviu cu ClujulEvanghelic.ro. Nu sunt cititor al acelui blog, şi nu ştiu care a fost natura interesului pentru un interviu cu un blog de nişă, confesional, dar întrebările nefiind prea grele şi nesolicitând efort prea mare, am dat curs invitaţiei. Rezultatul îl puteţi citi mai jos, sau pe blogul psihotricks.wordpress.com

PT: Te rog să prezinţi pe scurt blogul tău!

CE: clujulevanghelic.ro este un blog de informare şi opinie destinat în special cititorilor evanghelici din Cluj-Napoca. Oferă informaţii despre bisericile, fundaţiile, editurile ş.a. care ţin de mediul confesional evanghelic (baptist, penticostal, creştin după evanghelie), ştiri şi reportaje de la evenimente, etc. Are un singur editor. Motto-ul blogului este preluat din Faptele Apostolilor, şi reprezintă începutul discursului Apostolului Pavel în faţa atenienilor de pe Areopag:  „străbateam cetatea [oraşul] şi mă uitam de aproape la lucrurile la care va închinaţi voi”.

PT: Când ai început să scrii pe blog, şi cum a evoluat?

CE: clujulevanghelic.ro a început în septembrie 2007 prin afişarea unor informaţii şi fotografii ale câtorva biserici evanghelice din oraş. Începând cu luna următoare am început să postez ştiri de interes local pentru evanghelici, care ţin în special de evenimente din interiorul acestei comunităţi, cum ar fi concerte, conferinţe, botezuri, evanghelizări. În timp am reuşit să acopăr prezentarea majorităţii bisericilor şi fundaţiilor (inclusiv o hartă Google cu locaţia acestora), am creat un reperoar al site-urilor şi apoi al blogurilor administrate de evanghelici clujeni, toate acestea cu scopul de a facilita fluxul de informaţii relevante pentru comunitate. Pe lângă ştiri şi informaţii generale, postez uneori şi opinii sau reportaje de la evenimente curente, cum a fost recent aniversarea a 100 de ani de la naşterea pastorului luteran evreu Richard Wurmbrand, erou al rezistenţei creştine în faţa persecuţiei comuniste.

PT: Care au fost cele mai pozitive reacţii pe care le-ai primit?

CE: Una dun bucuriile mele este că blogul clujulevanghelic.ro a servit ca inspiraţie pentru lansarea de bloguri similare pentru alte oraşe, în acest moment existând 25 de bloguri în această reţea informală şi necoordonată.

O afirmare a calităţii reportajelor postate pe acest blog a venit cu ocazia Premiilor Thymos pentru Bloguri Evanghelice, unde clujulevanghelic.ro a fost premiat la secţiunea Cea mai importantă ştire, pentru un reportaj de la inaugurarea cele mai noi biserici baptiste din Cluj-Napoca, Biserica Teofania de pe Calea Turzii.

PT: Ce planuri de viitor ai pentru blogul tău?

CE: Menţinerea sau ridicarea standardului de până acuma, cooptarea mai multor colaboratori şi o acoperire şi mai bună vieţii evanghelice din Cluj-Napoca.

Interviu cu Mircea Căpuşan, candidat pentru Camera Deputaţilor în Colegiul D4 Cluj-Napoca

Etichete

alageri parlamentare, anunțuri, colegiul electoral d4 cluj-napoca, interviuri, Mircea Căpuşan

Vasile Tomoiagă:
Domnule Micrea Căpuşan, candidaţi pentru un mandat de deputat în Parlamentul României în colegiul electoral 4 care curpinde zonele Dîmbu Rotund, Gruia, Mărăşti si Someşeni. Vă rugăm să vă prezentaţi pe scurt cititorilor Clujului Evanghelic.

Mircea Căpuşan:
Sunt medic primar ORL la Spitalul Clinic Municipal Cluj, din anul 1992. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală în anul 1978. Sunt căsătorit de 30 de ani cu Lidia şi avem împreună 4 fete: Cristina, Alina, Ami şi Damaris. Fac parte din Biserica Creştină Făclia din oraşul Cluj-Napoca.

Interviu cu John Maury, Calvay Chapel

Etichete

Calvary Chapel, editoriale, interviuri, John Maury

John Maury a lucrat ca misionar în Huedin şi localităţile dimprejur timp de 3 ani şi acum este lider al misiunii Calvary Chapel în Cluj-Napoca. Timp de aproape 6 luni au fost prezenţi pe strada Piezişe lângă căminele din Haşdeu urmând ca şă-şi continue activitatea pe strada Avram Iancu 44.

Vasile Tomoiagă: Aş dori să ştiu ce este Calvary Chapel. Este o denominaţiune?

John Maury: Calvary Chapel nu este o denominaţiune, de fapt s-a format ca răspuns la mişcarea hippie şi a fost înfiinţată de un om numit Chuch Smith. A fost parte a Mişcării lui Isus (Jesus Movement). Cand hipioţii căutau pace, speranţă, bucurie şi împlinire în droguri, sex şi în stilul de viaţă ciudat pe care-l aveau au creat un vacuum mare în vieţile lor şi încă mai căutau ceva. Dumnezeu a profitat de acea oportunitate şi a început să facă o trezire majoră cu aceşti oameni, începând cu California. Când Dumnezeu făcea acest lucru cu hipioţii, ei erau priviţi de restul populaţiei cum sunt priviţi ţiganii în România. Miroseau urât căci locuiau pe străzi, nu aveau încălţăminte şi aveau păduchi. Prin această trezire ei voiau să vină la o biserică, dar cele mai multe din denominaţiunile existente nu erau pregătite să răspundă la nevoile lor. Îţi poţi imagina cum erau primiţi într-o adunare plină de oameni bine îngrijiţi, în costum şi cravată. Nu că oamenii din biserici nu-i iubeau, dar nu ştiau cum să răspundă, la fel cum spuneai [înainte de interviu] că unele biserici au o mentalitate rurală deşi trăim într-o urbe şi contextul este diferit, nevoile sunt diferite şi modul în care o biserică funcţionează trebuie schimbat pentru a împlini aceste nevoi. Calvary Chapel era deschisă spre oricine era interesat de Dumnezeu şi au permis acestor hippie să vină la biserică. Chuck Smith a deschis o casă în care mulţi hippie au venit să stea, a locuit între ei şi le-a slujit, şi în felul acesta s-a dezvoltat biserica şi a crescut foarte mult. Pentru a sumariza, Calvary Chapel este o biserică nedenominaţională, neoprotestantă, care accentuează învăţătura prin Cuvântul lui Dumnezeu verset cu verset şi capitol cu capitol, cu ideea că în acest fel putem să înţelegem Scriptura fără să scoatem versetele din context.

VT: Cum a înţeles Calvary Chapel să răspundă în mod specific acestei noi mişcări hippie?

JM: Trecerea prin întreaga scriptură a fost modul în care Chuck Smith a înţeles că se fac ucenicii. Dar modul de evanghelizare a fost unul care accentua harul şi dragostea lui Dumnezeu şi esenţa mesajului creştin: Isus a murit pentru păcatele noastre, nu putem să căpătăm iertare de la Dumnezeu prin ce facem, ci prin ceea ce Hristos deja a împlinit. Focalizarea pe har a deschis uşa pentru hipioţi să vină, să se simtă iubiţi şi acceptaţi, ceea ce era diferit de respingerea pe care au simţiti-o de la alţi credincioşi când li s-a spus să iasă din biserici că nu aveau încălţăminte. Harul a fost că Dumnzeu se uită la inimă şi toţi suntem păcătoşi şi mântuiţi prin har. Încercăm să nu punem constrângeri externe pe oameni: felul în care se îmbracă sau cum se poartă ci ne interesează schimbările pe care le face Dumnezeu în inimă.

VT: Calvary Chapel a supravieţuit până în zilele noastre. Asta înseamnă că biserica a simţit noile nevoi ale culturii şi încă răspunde la nevoiele curente?

JM: Asta e adevărat în anumite privinţe. Majoritatea pastorilor şi liderilor din Calvary Chapel o privesc ca pe biserica lui Dumnzeu, nu singura, dar este munca Duhului Sfânt care foloseşte unealta numită Calvary Chapel pentru a-şi realiza scopul în zonă noastră de influenţă. Nu-i ca şi cum am fi inventat un program care să se adapteze la cultură, ci căutăm să-L întrebăm pe Dumnezeu ce doreşte El să facem pentru a ne adapta la cultură şi apoi o facem, sper. Există câteva elemente distinctive ale Calvary Chapel care nu s-au schimbat cum ar fi învăţarea prin Scriptură, verset cu verset, capitol cu capitol, şi accentul pe harul lui Dumnezeu. Dar fiecare biserică acolo unde este trebuie să răspundă la nevoile culturale, ale oraşului în care se află, ale oamenilor de lângă ei, pentru că dacă nu, nu se poate ca biserica să crească. Flexibilitatea este permisă în această mişcare, de exemplu Calvary Chapel din Africa nu seamănă prea mult cu Calvary Chapel din California. Nu suntem limitaţi de anumite dogme (de exemplu felul în care un pastor ar trebui să conducă biserica) care ne sunt o povară pentru înaintarea evangheliei ci suntem mai liberi să-l lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce doreşte să facă.

VT: Se pare că Calvary Chapel este destul de mult orientată pe misiune. Sunteţi prezenţi în Londra, Africa de Sud, etc. Cum şi când aţi ajuns în România?

JM: Cred că prima biserică Calvary a fost în Petroşani, la un an sau doi după căderea comunismului. A fost destul de greu să pornim în ţara asta, destul de suprinzător. În acest moment cred că suntem al în al treilea val de misionari care au venit în România şi am acest sentiment că suntem pe punctul de a ne dezvolta semnificativ în acest moment. Avem biserici în Bistriţa, Braşov, Cluj, Bucureşti, Timişoara, Ploieşti, Huedin (lângă). Există cam 8-9 biserici de mărime aprecilabilă şi altele care pornesc.

VT: Cea din Cluj este printre ultimele înfiinţate?

JM: E ciudat pentru că a existat o Calvary Chapel în Cluj, cu 70-75 de participanţi la serviciile de duminică, cred că prin 99. Pastorul a trebuit să se întoarcă în state şi lucrurile s-au mai domolit şi după cam trei ani a dispărut de tot. Eu sunt în Cluj doar de 6 luni, am venit şi m-am alătural lui Răzvan care a fost cu Calvary de la început aici. Felul în care această biserică (de pe strada Piezişe, dar se va muta în luna mai pe Avram Iancu 44, nota mea) a început a fost în felul acesta: a venit o echipă din California şi a făcut puţină evanghelizare pe stradă, am invitat oameni la un grătar şi am vorbit cu ei, cei mai mulţi studenţi. Cei care au venit erau genul de persoane care nu s-ar fi potrivit în bisericile obişnuite. Aşa am început a doua oară, asta a fost cam acum 9 luni.

VT: Deci când aţi revenit în 2007 v-aţi bazat pe experienţa anterioară. Aţi avut sau aţi încercat vreo colaborare cu alte biserici sau organizaţii?

JM: Eu am venit din Huedin, am fost acolo trei ani, unde împreună cu restul echipei am pornit trei biserici în Călăţele şi în Săcuieu. Am avut multe colaborări acolo cu Biserica Baptistă din Sâncrai, şi am încercat să ne adunăm să ne rugăm cu toţi liderii evanghelici din zonă, dar a fost foarte greu să facem asta din cauza unei oarecare neîncrederi. Am mai colaborat cu Ecce Homo şi alte organizaţii pentru împărţirea cutiilor cu cadouri de Crăciun, cu Alege Viaţa şi cu Tineri pentru Misiune. Avem un fel de politică a uşilor deschise şi oricine doreşte să facem ceva împreună, cel puţin dintre evanghelici, vom colabora, pentru că suntem aici pentru scopuri comune.

VT: Deci misiunea voastră este orientată mai mult spre stundeţi?

JM: Ce e pe inima mea în ce priveşte Clujul sunt studenţii şi familiile tinere. Dar ca şi biserică care ne întâlnim duminica, suntem doar câteva familii tinere şi câţiva oameni mai în vârstă. Stundeţi nu prea sunt aici peste weekend. Slujirea noastă are două direcţii: duminca avem învăţătură şi în timpul săptămânii ieşim si căutăm să facem evanghelizare.

VT: Legat de Alege Viaţa, ei lucrează cu stundeţii, bănuiesc că aşa v-aţi întâlnit.

JM: Ei ne-au găsit pe noi. Probabil că au văzut plăcuţa. De asta îmi place locul ăsta, e foarte vizibil şi îmi pare rău că trebuie să ne mutăm. Alege Viaţa au venit la noi şi ne-au întrebat dacă pot să folosească spaţiul pentru unele întâlniri, şi am ajuns să lucrăm împreună destul de bine, în ultima vreme două seri pe săptămână acest loc este folosit pentru întâlnirile Alege Viaţa.

VT: Au fost şi biserici cu care v-aţi întânit, cu care să colaboraţi? Există una penticostală aproape, una baptistă, este şi o organizatie care funcţionează şi ca biserică, Fundaţia Ajutorul Familiei.

JM: Tu eşti singurul care ne-a căutat, dar nici eu nu luat iniţiativa să urc strada nici eu. Ca străin sunt mai prudent să încep ceva, ci mi-e mai uşor când alţii vin la mine.

VT: Mulţumesc pentru amabilitate şi timpul acordat.

Interviu cu Kathy Miller, director Alternative de Viaţă

Etichete

Alternative de Viaţă, avort, casa maternala, consiliere, editoriale, interviuri, Kathy Miller

Kathy Miller este directorul centrului pentru tinerele mame singure „Alternative de Viaţă”, un proiect al Tineri pentru Misiune Cluj-Napoca. În prezent este în construcţie un centru mai mare pentru slujirea acestor mame numit Casa Bucuriei, un loc în care se va oferi consiliere în perioada sarcinii neplanificate, pregătire pentru naştere, programe de ucenicie pentru mame, pregătire pentru încadrare în muncă. Casa va fi pe 3 nivele şi va avea 6 dormitoare, 9 bai, 3 birouri, 2 garsoniere pentru personal, o sală de mese, o cameră de consiliere, un cabinet medical, o sală de cursuri şi o cameră de joacă. Pentru terminarea construcţiei mai este nevoie de 300.000 dolari. Alternative de Viaţă poate figăsită pe internet la adresa alternativedeviata.ro şi livingalternativesromania.com. Donaţiile se pot face în contul Asociaţia Creştină Caritabilă „Tineri Pentru Misiune”, Str. Colonia Borhanci nr. 2A, CF 9612674, Cod IBAN: RO72RNCB2200000026300002 BCR Cluj.

Vasile Tomoiagă: Spuneţi-mi vă rog când şi cum aţi simţit chemarea de a sluji fetele însărcinate necăsătorite?

Kathy Miller: Totul a început în clasa a VII-a. Profesorul ne-a cerut şă scriem o lucrare pe o temă socială şi eu am ales să scriu despre avort. În timp ce mă pregăteam şi învăţam despre acest subiect am început să-mi pun cu adevărat problema a ce este avortul. Îi auzisem pe părinţii mei vorbind şi eram la o şcoală creştină dar abia cu acea ocazie am început să realizez ce înseamnă un avort. Mai târziu în liceu prietena mea cea mai bună a rămas însărcinată şi vorbind cu ea îmi spunea: nu pot să spun la nimeni, sunt la o şcoală creştină, sunt însărcinată şi trebuie să fac un avort. Lucrând cu ea şi rugându-mă cu ea a decis ca să nu facă avort.

VT: A fost primul dvs. succes.

KM: Da. Cu prietena mea a fost mai simplu, eram ataşate emoţional, fiind cea mai bună prietenă a mea. De atunci am avut pe inimă slujirea tinerelor mame. Prietena mea a sfârşit prin a se căsători cu tatăl copilului şi situaţia s-a îmbunătăţit mult, dar văzând cum un creştin poate să spună „nu vreau să ştie nimeni, o să fac avort” m-am întrebat cum gândesc cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu.

VT: Aţi făcut şi anumite studii în acest domeniul în SUA ?

KM: Nu.

VT: Aţi avut o slujire similară şi acolo, aţi fost implicată într-un proiect asemănător cu acesta ?

KM: Am fost implicată cu Tineri pentru Misiune în Taylor, Texas şi ei aveau o casă maternală. Am petrecut un timp acolo şi am învăţat câte ceva. Mă gândeam că o să lucrez în America. Dar când am venit în România prima dată şi am aflat că rata avorturilor este aşa de mare mi-am spus: Dumnezeule, cineva trebuie să meargă în România. Bineînţeles, Dumnezeu a spus: Vei merge tu.

VT: Când aţi venit prima dată în România?

KM: Prima dată am venit în ianuarie 1993, pentru o lună.

VT: Atunci aţi simţit chemarea de a rămâne sau a vă întoarce în România?

KM: Da. Când am fost aici în acea lună, mi-a plăcut foarte mult. M-am îndrăgostit de ţara aceasta. Ar putea părea prostuţ, dar în timp ce eram pe avion întorcându-mă în America, ştiam că o să revin în România. Nu ştiam cum, când, unde, dar ştiam că o să mă întorc. Imediat ce m-am întors în Texas, Tineri pentru Misiunea au spus: Ne mutăm în România. Cei care vor să se mute cu noi, să vină cu noi. Până la revoluţie a fost un dute-vino, doar veneam şi plecam. Atunci şi-au dat seama că trebuie să se mute în România, şi Dumnezeu a spus: în felul aceste te vei întoarce în România.

VT: Când şi în ce fel a început această slujire pro-viaţă în Cluj-Napoca?

KM: A început într-un fel când o vecină a mea era însărcinată şi nu ştia ce să facă.

VT: Înainte de asta cu ce vă ocupaţi?

KM: Am venit aici ştiind că o să încep o slujire pro-viaţă, dar ştiam că nu o să o încep imediat. Trebuia să învăţ limba, cultura, trebuia să învăţ mai multe despre România. Nu putea doar să vin aici şi să încep munca. Împrepună cu Tineri pentru Misiune lucram în Şcoala de Ucenicie, şi mă rugam: Doamne, când doreşti Tu să pornesc lucrarea deschide Tu uşile, începe Tu. Şi Dumnezeu tot aducea femei însărcinate la mine. Prima dată a fost in 1997, apoi iar în 1998, apoi iar în 1999. Ceva se întâmpla, fetele veneau şi locuiau la mine în apartament.

VT: Deci aţi început în 1999?

KM: Da, am deschis casa maternală în decembrie 1999, într-o casă închiriată din Gheorgheni.

VT: Şi cum aţi început aici pe strada Colonia Borhanci?

KM: Am început cu o mică casă, dar Scoala de Ucenicie a fost într-o locaţie separată. Începusem cu o casă mică închiriată, şi după câţiva ani am avut nevoie de una mai mare, asa că am închiriat una mai mare în care am stat câţiva ani, doar pentru fetele însărcinate, după care am construit o casă în Zorilor. Aceasta am vândut-o şi în felul acesta am reuşit să cumpărăm proprietata de aici de pe Colonia Borhanci.

VT: Te rog să ne spui despre viziunea Alterntive de Viaţă.

KM: Viziunea noastră este să oferim o alternativă femeilor, şi facem asta în mai multe feluri. Prin Casa maternală putem găzdui fetele, le ajutăm să spună părinţilor că sunt însărcinate oferindu-le suportul moral. Viziunea mare este să oferim o alternativă la avort. Poate ai văzul unele din fetele a cărăr viaţă s-a schimbat [la cina cu strângere de fonduri]. Dorim să răspândim vestea despre ce este avortul, am făcut seminarii pro-viaţă în biserici, cu grupuri de tineri, tabere de vară, prezentări. La un moment dar aveam un loc în centru unde ofeream teste de sarcină, dar nu mai facem acest lucru. Facem şi multă consiliere online. Am făcut asta cu fete românce din 9 ţări, lucru de care mă bucur, nu doar consiliere legată de avort.

VT: Ce este acestă consiliere online? Funcţionează? Mi-ar părea că lucrurile sensibile sunt greu de discutat pe internet.

KM: Despre aceste lucruri e greu să discuţi şi faţă-n-faţă. Pe internet le este mai uşor să se deschidă. Eventual ajung şi la noi în birou unde putem să continuăm consilierea. În plus, atingem toată lumea, cum am spus, am vorbit cu românce din 9 ţări până acum.

VT: Cum aţi găsit sprijinul comunităţii evanghelice din Cluj-Napoca?

KM: Cred că am fost foarte bine primiţi de comunitate creştină. Am fost impresionată într-o ocazie de sprijinul unei biserici care într-o toamnă ne-a ajutat nu cu bani ci cu legume şi fructe din grădinile lor, zacuscă şi altele. Acea biserică a fost foarte inventivă.

VT: Lucrează şi români în personalul Alternative de Viaţă?

KM: De fapt eu sunt singurul american. N-aş puta face asta fără români.

VT: Care este colaboara cu bisericile? Faceţi prezentări, se încearcă obţinerea de fonduri?

KM: Doar informare. Vrem să îi lăsăm să ştie ce se întâmplă, şi uneori din asta oamenii ajung să ofere sprijin financiar. Sunt unii care donează lunar.

VT: Aţi avut şi cazuri din biserici?

KM: Da.

VT: Este cumva de aşteptat, pentru că şi fetele din biserici pot să ajungă în astfel de situaţii.

KM: Mă bucur când primesc telefon de la pastori în care suntem rugaţi să ajutăm.

VT: Deci sunteţi cuonscuţi şi de către pastori.

KM: Da, se duce vestea, deşi personal nu îmi place să fac reclamă, să fiu prea mult cu mass-media.

VT: Colaboraţi şi cu alte centre pro-viaţă în Cluj?

KM: Am lucrat puţin cu ProVita şi cu o altă fundaţie numită Confident care nu mai funcţionează acum.

VT: Colaboraţi şi cu persoane din afara comunităţii evanghelice, din alte tradiţii creştine?

KM: Da. Au fost chiar doi preoţi ortodocsi, unul din ei chiar a găzduit fete însărcinate în casa lui.

VT: Asta e foarte bine. Spuneţi-mi vă rog puţin despre clădirea pe care o ridicaţi acum. Am înţeles că este la nivelul 0, este turnată doar fundaţia. De cât mai este nevoie pentu a termina Casa Bucuriei?

KM: Bogdan este cel care ştie aceste lucruri. Cred că aproximativ 300.000 de dolari.

VT: Aveţi planuri de a căuta sprijin finaciar de la bisericile din Cluj sau de la alte fundaţii? Cum o să strângeţi această sumă?

KM: Unul din lucrurile pe care le căutăm este materiale donate. Este un lucru care ne ajută foarte mult. Acum câteva zile am primit nişte ciment de exemplu. Apoi, în Mai doresc să merg în SUA pentru nişte strângere de fonduri unde sper să găsesc ajutor de la unii oameni de afaceri de acolo.

VT: Unii au observat că americanii nu mai sunt dispuşi să doneze atât de mult în România, în parte din cauza economiei care nu merge aşa bine şi în parte pentru că donaţiile lor se îndreaptă spre alte ţări. Au învăţat românii să compenseze?

KM: Da, sunt chiar impresionată de felul în care românii învaţă să doneze mai mult.

VT: Cred că e vremea să învăţăm să umblăm pe picioarele noastre pentru că în 18-19 ani Dumnezeu a binecuvântat pe mulţi oameni cu mai mulţi bani şi sunt foarte multe oportunităţi de slujire. Mai sunt şi alte lucruri pe care le faceţi în comunitate voi cei de la Alternative de Viaţă?

KM: Da, de exemplu adunăm materiale ca să le ducem la maternităţi, la tinerele mame. Facem pungi mici, punem nişte scutece acolo, loţiuni, etc. Încercăm să ieşim în felul acesta între oameni, aşa se mai află de noi. Acum două săptămâni am întâlnit în felul acesta o doamnă care şi-a exprimat dorinţa să vină să lucreze cu noi la casa maternală. Mi-a spus: Doresc să fiu voluntară la voi, se poate ? Desigur, am răspuns.
Un alt lucru pe care-l facem în comunitate este când aflăm de o mamă singură să dăm o mână de ajutor. De exemplu un coleg al meu merga cu taxiul şi a aflat de mamă singură cu gemeni. Am mers să o vizităm, să-i ducem scutece şă o încurajăm.

VT: Ati avut contacte cu medici care practică avortul, să vorbiţi sau să aveţi dispute cu ei?

KM: De câteva ori. Am vorbit o dată cu un medic şi l-am întrebat: De ce faci asta? A spus: pentru bani. Dacă înmulţeşti cât costă un avort cu câte poţi face într-o zi, sunt foarte mulţi bani.

VT: Cred că un impact semnificativ în această muncă de sprijinire a vieţii ar fi ca oamenii să fie mai evlavioşi, mai credincişi lui Dumnezeu, şi ceea ce oamenii ar trebui să înveţe este tocmai această gândire biblică, înţelegând astfel ce lucru oribil este un avort.

KT: Da, aşa este.

VT: Mulţumesc mult pentru timpul dumneavoastră.

Sumar interviu Andrei Ivan cu Dănuţ Mănăstireanu (II)

Etichete

Andrei Ivan, Dănuţ Mănăstireanu, editoriale, evangehlici, interviuri

În vara anului 2007 Andrei Ivan, absolvent al Institutului teologic penticostal din Bucuresti si student masterand la Facultatea de studii politice a Universitatii Bucuresti i-a luat un interviu lui Dănuţ Mănăstireanu, (doctor în teologie, Director pentru Credinţă şi Dezvoltare pentru regiunea Europei de est şi a Orientului Apropiat a organizaţiei World Vision International) ca parte a unei cercetări mai largi pentru lucrarea de disertaţie a cărei temă este situaţiei evanghelicilor în România.

Dat fiind raritatea unor astfel de demersuri de întelegere şi explicare a vremurilor, nu poate decât să ne bucure apariţia acestui material care este o analiză atât largă cât şi adâncă a stării curente a evanghelicilor. Printre subiectele abordate se numără influenţa comunismului, Alianţa Evanghelică, instituţiile eclesiale si paraeclesiale, rolul banilor, angajarea socială, captivitatea culturală, activismul şi colaborarea cu Securitatea.

Deşi voi încerca să fac un rezumat (parafrazare) cât mai concis, acesta nu poate înlocui citirea în întregime a interviului, întins pe 14 episoade (cam 24 pagini A4).

Prima parte: I-VII

Partea a doua şi ultima (VIII – XIV):

Calităţi şi defecte

Am fost infuenţati şi cu bune şi cu mai puţin bune de tradiţia pietistă şi teologia trezirilor. De la aceştia din urmă avem predilecţia pentru convertirile traumatice, iar de la pietismul târziu exacerbarea emoţionalului. Dorinţa după trăirea curată în care există o balanţă sănătoasă între doctrină şi vieţuire deşi există şi astăzi, nu mai e la fel de întâlnită. Acum însă observăm tot mai des mentalătăţi de tipul „eu şi Dumnezeu formăm majoritatea” sau „fiecare cu buticul lui”, în detrimentul colaborării ca trup al lui Hristos.

Mai putem observa o atitudine de genul „Cristos împotriva culturii” moştenită de la reforma radicală. Deşi metafora războiului este legitimă, în Noul Testament este folosită exclusiv cu referire la planul nevăzut, spiritual, pe când pentru realitatea văzută metaforele favorite ale lui Isus au fost lumina, sarea, sămânţa de muştar, etc. Abordarea în termeni de conflict ne-a ajutat în perioada comunistă, dar continuarea şi în zilele noastre ne face incapabili să infuenţăm societatea, fiind marginalizati de contemporani.

Ceea ce putem aduce pozitiv în societate este ideea asumării personale a credinţei, necesitatea convertirii, a angajării personale ca responsabilitate de a aduce pe alţii la Cristos, nevoia innoirii permanente a minţii. Apoi mai sunt cele patru note caracteristice evanghelicilor: concentrarea pe Scriptură, importanţa împăcării omului cu Dumnezeu prin cruce, necesitatea întrupării faptice a credinţei şi obligativitatea mărturisirii veştii bune, deşi la unele din acestea este nevoie de completări sau reformulări.

Contextul social

Deoarece România în ansamblul ei a fost şi continuă să fie influenţată de ortodoxia răsăriteană, importarea de modele şi tipare religioase din occident trebuie făcută cu mare precauţie pentru că în vest acestea s-au dezvoltat în raport cu catolicismul, fiind mai pragmatice şi mai raţionale, pe când ortodoxia aduce o dimensiune relaţională şi reflexivă.

În ce priveşte mult discutata relevanţă culturală, este bine să ne aducem aminte că în vremea umblării pe pământ a lui Cristos, acesta nu a fost un om nedefinit, universal, ci s-a născut evreu, s-a îmrăcat evreu, a trăit evreu. La fel, evanghelia trebuie să îmbrace haina culturală specifică locului, dar nu trebuie să permitem culturii să domine esenţa evangheliei. Cultura este parte a unei realităţi în care binele este amestecat cu răul, prin faptul că este construită de omul care mai poartă câte ceva din chipul lui Dumnezeu, dar şi din cel al păcatului. Modelul angajării noastre culturale este dat de Cristos care a venit într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului, făcându-se în toate asemeni nouă, dar fără păcat. Cu alte cuvinte, culturii nu trebuie să i se permită să suprascrie principiile, etica şi spiritualitatea noastră, deşi modul specific de a îmbrăca straiele culturale trebuie redescoperit de fiecare generaţie, neavând un model standard, dar având totuşi Scriptura şi tradiţia Bisericii creştine. Există desigur riscul să mergem prea departe, sau să nu ne mişcăm deloc, în spirit legalist.

Modernitatea şi postmodernitatea

Probabil la fiecare schimbare de paradigmă culturală evangelicii se panichează, aşa cum s-a întâmplat cu existenţialismul, mişcarea new-age şi mai recent cu postmodernismul. Trebuie să depăşim superficialitatea şi să observăm slăbiciunile şi punctele tari ale acestui curent. Printre lucrurile pozitive pe care le putem recupera, dintre cele care ar rezona cu postmodernii sunt dimensiunea comunitară a credinţei, regăsirea misticului, a minunii, şi altele. Modernitatea spre exemplu a avut şi influenţe negative, cum ar fi raţionalismul şi individualismul, absorbite de evangelici fără prea mult discernământ.

Evanghelicii şi captivitatea culturală

Mijloacele sociologice pe care biserica le foloseşte trebuie puse sub controlul unei teologii solide înrădăcinate în Scriptură şi în istoria Bisericii, altfel, riscăm ca pragmatismul să domine teologia ceea ce poate duce la riscuri enorme.

Realitatea culturală îmbină pe lângă expresii ale chipului lui Dumnezeu şi forme ale păcatului. De aceea nu trebuie să ne sustragem totalmente culturii, dar nici să nu cădem captivi în formele pe care aceasta ni le oferă. Mesajul împăcării trebuie contextualizat dar niciodată atât de mult încât ceea spunem să ajungă golit de semnificaţie.

O soluţie este să ne privim viaţa în contextul larg al istoriei creştine, citind de exemplu Părinţii Bisericii sau scrierile lui Spurgen sau alţii care au trăit în alte veacuri dar au ştiut să se ridice deasupra veacului lor, reuşind să-l judece şi să fie un glas profetic al vremii lor. O doua şansă este să privim spre viitor, să ne raportăm viaţa cu ceea ce vom deveni la finalul istoriei. Dacă reuşim să ne trăim viaţa între manifestare Duhului în istorie şi realitatea escatologică spre care ne îndreptăm vom reuşi să ne sustragem spiritului veacului, înnoindu-ne mintea spre priceperea şi împlinirea voii lui Dumnezeu.

Tinerii evanghelici şi modelele lor

Generaţia născută şi crescută în comunism este iremediabil marcată şi influenţată de tipare specifice de gândire de care nu poate scăpa decât prin trecerea din lumea aceasta. Este generaţia sclaviei, şi la fel cum poporul Israel nu a putut intra în ţara promisă decât după naşterea noii generaţii născută în libertate, la fel şi noi nu vom putea gusta şi trăi libertatea decât după trecerea a cel puţin o generaţie. Aşa stând lucrurile, cel mai bun lucru pe care-l putem face este să plecăm de pe scena istoriei cu demnitate, dar nu abandonând implicarea activă, căci sunt multe lucruri pe care le putem face încă bine. Din aceste motive nu ne calificăm prea bine să fim mentorii de care tinerii noştri ar avea nevoie. Tinerii de acuma se formează, dacă se poate spune, în mare parte fără mentori, pentru că noi nu ştim cum să transmitem mai departe ceea ce am primit fără să creem copii ale noastre, şi în plus nu vedem necesitatea pentru că la rândul nostru nu am fost ucenicizaţi de mai marii din bisericile noastre, ci, atunci când s-a întâmplat, de Campus Crusade, Navigatorii sau alte organizaţii para-bisericeşti.

Activismul evanghelic

Evanghelicismul contemporan este “lat de un kilometru şi adânc de un deget”, din Asia până în America Latină. Există o preocupare pentru statistici, pentru numere dar nu îndeajuns pentru formare spirituală, pentru lărgirea intimităţii cu Dumnezeu dincolo de “timpul de părtăşie”.

În viaţa politică, implicara evanghelicilor a avut un impact destul de redus, în mare parte din cauza lipsei de vocaţie a celor care au activat după 90 în Parlament, deşi implicarea competentă şi susţinută a creştinilor în politică nu poate fi decât un lucru bun. Pentru a fi pastor e nevoie de vocaţie şi de chemare, şi acelaşi lucru este valabil şi pentru a fi politician.

Evanghelicii şi colaborarea cu Securitatea

Această problemă spinoasă îşi aşteaptă de multă vreme rezolvarea, dar ceea ce s-a făcut până acuma este sau nefolositor sau insuficient. După uciderea lui Abel, Dumnezeu îi spune ucigaşului “sângele [fratelui tău] strigă din pământ la mine şi aşteaptă să se facă ispăşire”. Similar, nedreptatea şi răul uriaş pricinuit victimelor colaborării unora din slujitorii Bisericii nu poate fi trecut cu vederea. Din păcate însă lipseşte reflecţia teologică şi abordarea profesională a acestei probleme deloc simple.

Sumar interviu Andrei Ivan cu Dănuţ Mănăstireanu (I)

Etichete

alianţa evanghelică, Andrei Ivan, biserica, comunism, Dănuţ Mănăstireanu, editoriale, evanghelici, instituţii, interviuri

În vara anului 2007 Andrei Ivan, absolvent al Institutului teologic penticostal din Bucuresti si student masterand la Facultatea de studii politice a Universitatii Bucuresti i-a luat un interviu lui Dănuţ Mănăstireanu (doctor în teologie, Director pentru Credinţă şi Dezvoltare pentru regiunea Europei de est şi a Orientului Apropiat a organizaţiei World Vision International) ca parte a unei cercetări mai largi pentru lucrarea de disertaţie a cărei temă este situaţiei evanghelicilor în România.Dat fiind raritatea unor astfel de demersuri de întelegere şi explicare a vremurilor, nu poate decât să ne bucure apariţia acestui material care este o analiză atât largă cât şi adâncă a stării curente a evanghelicilor. Printre subiectele abordate se numără influenţa comunismului, Alianţa Evanghelică, instituţiile eclesiale si paraeclesiale, rolul banilor, angajarea socială, captivitatea culturală, activismul şi colaborarea cu Securitatea.

Deşi voi încerca să fac un rezumat (parafrazare) în două părţi cât mai concis, acesta nu poate înlocui citirea în întregime a interviului, întins pe 14 episoade (cam 24 pagini A4).

Influenţa comunismului.
În materie de conducere (leadership) am moştenit din comunism secretomania, controlul şi manipularea prin vinovăţie. Apoi, incapacitatea dialogului în contradictoriu, chiar şi între intelectuali, mentalitatea de asistaţi, dependenţa de exterior (vest) şi uşurinţa cu care ne vindem libertatea. Deşi o convertire completă (conform lui Calvin) ar trebui să includă mintea, inima şi punga, la noi s-a ajuns în cel mai bun caz la inimă, şi foarte rar la pungă, motiv pentru care susţinerea materială a diferitelor nevoi interne este majoritar din vest, lucru care poate duce la impunerea unor direcţii sau linii doctrinare din afară, sau chiar la manipulare.
Libertatea.
Pentru înţelegerea libertăţii câştigate în 89, cea mai bună metaforă este inspirată din Vechiul Testament, robia egipteană a poporului evreu – pentru definirea comunismului; exodul – pentru a descrie pregatirea pentru libertate; si cei 40 de ani in pustie – pentru definirea postcomunismului. Pornind de la această metaforă, este imposibil pentru o naţiune care a trăit în robia comunismului să înţeleagă şi să trăiască libertatea.
Pentru vremuri noi avem nevoie de structuri (şi de oameni) noi, pe când bisericile permanentizeaza modele din perioada comunistă în vreme ce datele realităţii din jurul nostru s-au schimbat complet. Oamenii nu mai pot fi controlaţi prin vinovăţie şi reguli, ci aşteaptă să le fie insuflate convingeri şi să aibă modele vrednice de urmat.
Alianţa Evanghelică.
Alianţa a apărut dintr-o nevoie reală, de unitate a evanghelicilor. Dar modelul de conducere prin rotaţie între cele trei culte este unul care mai mult duce la fragmentare decât ajută. Un model mai bun ar putea fi cel din Anglia, unde conducerea e aleasa prin vot pe baza unui proiect. Cum Alianţa nu este viabilă în teren, soluţia ar putea fi crearea unor structuri alternative care să poată mobiliza resursele locale pentru unitate, cum este iniţiativa BIG-Impact.
Instituţiile eclesiale şi ‘paraeclesiale’.
Deoarece moştenim ADN-ul reformei radicale nu avem o relaţie foarte bună cu instituţiile, unul dintre motive fiind si faptul că nu am dezvoltat o teologie a insitituţiei. De asta evanghelicii au triumfat mai degrabă în perioada anti-instituţională, pe când în momentul în care acestea se consolidează şi în spaţiul propriu, riscă să stingă duhul evanghelic.
Instituţiile parabisericeşti (termen nefericit, deoarece numai ‘lumea’ – în sensul teologic – este în afara Bisericii) se aseamănă cu ordinele călugăreşti catolice. Atunci când bisericile uită sau neglijează anumite domenii de slujire cum este îngrijirea săracilor, Dumnezeu ridică o carismă specială, de ajutorare a săracilor. În lumea catolică este exemplu franciscanilor, care au apărut tocmai din acest motiv. Dar aceste organizaţii există doar pentru a umple găurile pe care biserica nu le umple şi nu le încorporează holistic în viaţa ei, dar cum este cazul World Vision, în momentul în care biserica încorporează din ce în ce mai mul dimensiunea slujirii săracilor, prezenta organizatiei nu mai este necesară în acea comunitate.
Bisericile uneori nu funcţionează în mod eficient, nu împlinesc nevoile oamenilor şi se autoperpetuează din rutină. În aceste situaţii o mică infuzie cu pragmatism este binevenită.
La nivel personal, pentru creştin religiosul ar trebui să fie savoarea care pătrunde întregul, sarea care dă gust mâncării, şi nu ceva care înghite toate dimensiunile vieţii. Subsumărea întregii realităţi personale religiosului duce la concetrarea noastră pe activităţi şi programe care umplu săptămâna la biserică, ne mai lăsând loc la o dezvoltare socială, culturală şi profesională coerentă.
Rolul banilor
Saracia materială a românilor este în mare parte rezultatul mentalităţii de asistaţi. Soluţia pentru depăşirea dependenţei finaciare de vest este aplicarea modelul biblic vechi testamental, când 12 triburi susţineau material leviţii, cei care făceau slujba la Templu. La fel, 12 familii ar putea susţine un slujitor eclesial, într-un model ideal. Există biserici mult mai sărace care au o mentalitate misionară şi dăruiesc pentru acest scop cu mult peste cât am fi noi înclinaţi să credem.
Ne putem confrunta cu două pericole financiare: dependenţa de sponsorizari si astfel probabilitatea impunerii din afară şi a pierderii indentităţii, şi cealaltă extremă, autarhia, izolarea completă de trupul lui Hristos. Ca si evanghelici oricum suntem izolaţi prin ignorarea celor 14 secole de la apostoli până la reformă, uitând sau neglijând că în această perioadă s-a mai făcut teologie şi au mai fost sfinţi. Această amnezie istorică ne afectează serios identitatea, riscând să repetăm greşelile trecutului din care se pot învăţa atâtea. Iar izolarea duce la spirit sectar, care nu naşte sănătate spirituală.
Angajarea socială.
O contribuţie importantă pe care evangelicii o pot aduce spaţiului românesc este etica împuternicită de Duh şi întrupată în faptă, predicată teoretic dar care nu este întâlnită plenar în comunităţile noastre.
Apoi mai putem aduce in societatea contemporană o înţelegere a muncii ca vocaţie (la care se adaugă conceptul de chemare) nu ca corvoadă. Aceste perspective ne pot ajuta să sacralizăm componentele „ne-religioase” ale vieţii cum ar fi munca, politica, grija faţă de natură. Dar din păcate nu am ajuns să avem reflecţie de calitate, teologie românească evanghelică. N-am ajuns nici la o asumare sănătoasă a responsabilităţii pentru faptele noastre izvorâtă din realitatea că suntem parte a planului mai mare a lui Dumnezeu. Parte din vină este moştenirea comunistă, unde responsabilitatea şi deciziile erau ale partidului, si individul nu era nevoie să gândească prea mult, ajungând ca şi acuma să trăim în umbra aceleiaşi mentalităţi iresponsabile.