Citatul (restant) de duminică seara: O epistemologie a dragostei pentru lumea postmodernă (N.T. Wright)

Etichete

anunțuri, citate, epistemologie, hermeneutică, Mesia, Mona Lisa, N.T. Wright, postmodernism

„Ce este dragostea? Când iubesc, afirm alteritatea persoanei iubite. A nu face acest lucru, înseamnă, bineînţeles, dorinţă, şi nu dragoste. Dar, în acelaşi timp, când iubesc nu sunt un observator detaşat, musca de pe peretele epistemologiei obiectiviste. Sunt implicat cu toată pasiunea şi compasiunea în viaţa şi fiinţa persoanei pe care o iubesc – fie că este vorba despre un lucru, o fiinţă sau chiar despre Dumnezeu însuşi. Cu alte cuvinte, deşi sunt cu totul implicat în procesul cunoaşterii, aceasta nu înseamnă că nu mai există nimic de cunoscut. Sau, formulând într-un mod diferit, deşi vorbesc despre o realitate care este în afara sistemului meu intelectual, aceasta nu înseamnă că sunt un observator detaşat. Ca şi creştini într-o lume postmodernă, cred că putem şi trebuie să formulăm o teorie a cunoaşterii umane care se va aplica în muzică şi matematică, în biologie şi istorie, în teologie şi chimie. Trebuie să articulăm pentru lumea post-modernă ceea ce am putea numi o epistemologie a dragostei.

Aceasta este esenţa marii noastre oportunităţi, aici şi acum, pentru misiunea creştină serioasă şi jovială într-o lume postmodernă. Trăim într-o perioadă de criză culturală. În acest moment, nu găsesc pe nimeni care să arate o cale de ieşire din încurcătura postmodernă. Unii oameni încearcă să-şi tragă obloanele şi să trăiască într-o lume pre-modernă; mulţi se agaţă de modernism pentru tot ceea ce le oferă el; alţii decid că a trăi cu resturile din lada de gunoi a postmodernismului este cea mai bună soluţie care se oferă. Noi, însă, putem avea o soluţie şi mai bună.

Nu este aşa de simplu să spunem că Evanghelia lui Isus ne oferă o opţiune religioasă care poate fi superioară altor opţiuni religioase, poate umple mult mai eficient spaţiul numit „religie” din bufetul suedez cultural şi social. Evanghelia lui Isus ne direcţionează şi, într-adevăr, ne îndeamnă să fim prezenţi în zona de autoritate asupra întregii culturi, articulând prin poveste, muzică, artă, filozofie, educaţie, poezie, politică, teologie şi chiar, ajută-ne Doamne, prin studii biblice o perspectivă care să monteze provocarea creştină înrădăcinată istoric atât pentru modernitate, cât şi pentru postmodernitate, cu bucurie, umor, blândeţe, judecată sănătoasă şi cu înţelepciune adevărată. Cred că avem în faţa noastă o întrebare: dacă nu acum, atunci când? Dacă am fost atraşi de această viziune, am putea de asemenea auzi întrebarea: dacă nu noi, atunci cine? Iar dacă Evanghelia lu Isus nu este cheia pentru această îndatorire, atunci care este această cheie? „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi…” Luaţi Duhul Sfânt, oferiţi iertarea şi condamnaţi păcatele.

Închei cu o pildă şi cu un poem. Împreună cu soţia mea am mers la Paris pentru o conferinţă, iar într-unul din momentele libere am vizitat muzeul Louvre. Eram pentru prima dată, atât eu, cât şi soţia mea, în acest muzeu. Ne aştepta o mare dezamăgire. Mona Lisa, la care merge fiecare turist pentru a arunca o privire, nu era doar la fel de enigmatică ca întotdeauna, ci, de data aceasta, datorită unui atac, se afla acum securizată în spatele unei sticle foarte groase. Toate încercările de a privi acei ochi faimoşi, de a încerca să descifrez semnificaţia lor şi dacă această semnificaţie este cu adevărat acolo sau este doar construită de privitori, au fost obturate de alţi ochi şi de alte priviri care se reflectau în sticla de protecţie. Ah, ar spune postmodernitatea: toată viaţa mea arată cam aşa. Ceea ce pare cunoaştere este de fapt o reflecţie a propriei tale lumi, a propriilor tale presupoziţii sau a lumii interioare.  Nu poţi avea încredere în orice; trebuie să devii suspicios faţă de toate lucrurile.

Este oare adevărat? Cred, şi vreau să-mi provoc cititorii să mediteze la acest lucru acolo unde se află în lumile lor, că există ceva ce se numeşte dragoste, cunoaştere, hermeneutică a încrederii, şi nu a suspiciunii, de care avem cu siguranţă nevoie în secolul douăzeci şi unu:

Dintâi la Paris, nu ştiusem ce-nseamnă
Să fii bântuit de ochii aceia, vrăjit
De subânţelesul surâs. Tâlcul, asemeni frumuseţii,
Zgândăre, dansând în văzduhul dintre artist,
Portret şi văzul uimit. Acum, însă, de două ori sfioasă,
Se ascunde sub vălul de lemn şi de sticlă;
În vreme ce noi, scuturându-i obraznici lumea,
Găsim poze, şcolari, alţi ochi
Şi alte zâmbete curioase. Vedem, mai nou, aşadar
În lume, în celălalt şi în Dumnezeu
Gratii: bănuieli, temeri, neâncredere –
Umbra neliniştilor noastre. Să fie cunoaşterea
Răsfrngere-n geamuri? Mai bine să cred şi să văd
Şi, cu ochii iubirii, să-mi câştig libertatea.
(traducerea poeziei: Anton Horvath)”

N.T. Wright, Mesia, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca 2007

Mesia de N. T. Wright

Etichete

Aqua Forte, Cărţi, editoriale, Mesia, N.T. Wright, postmodernism, teologie

Nu mai ţin minte cine mi-a recomandat cartea dar ştiu că m-a atras s-o citesc de când am văzut-o prima dată, din două motive: auzisem de la unii apologeţi că N. T. Write este printre marii teologi contemporani care a scris despre şi a apărat cu argumente istorice serioase învierea în trup a lui Isus Hristos. Al doilea motiv este unul estetic: coperta. Ştiam despre carte că a apărut la Aqua Forte al cărei director este Voicu Bojan, un bine cunoscut fotograf. Fotografia de pe copertă îi aparţine lui Vasile Dorolţi din grupul 7 zile şi nu pot decât să felicit editura atât pentru inspirata contextualizare a esteticii coperţii cât şi pentru felul armonios în care se îmbină cu titlul: Mesia (în engleză este: The Challenge of Jesus: Rediscovering Who Jesus Was and Is). În felul acesta a fost adusă mai aproape de sufletul românesc o carte de teologie pretenţioasă scrisă de un anglican.

Trebuie să precizez că nici măcar la nivel amator nu sunt preocupat de teologie aşa încât să am la activ lecturi serioase în domeniu. Părerile pe care le am după această lectură trebuie deci înţelese ca venind de la neavizat, dar interesat.

Mesia nu este o carte cu care cititorul evanghelic comun să fie obişnuit. De fapt intuiesc că şi studentului la teologie i s-ar părea destul de nestandard gândirea şi abordarea lui Wright. Probabil cel mai confortabil cu lectura acestei cărţi s-ar simţi cei su studii doctorale în teologie, sau amatorii serioşi care au trecut pe la Părinţii Bisericii, Toma Aquinas, Barth, Stăniloae, etc.

Scopul autorului este să încerce o reconstrucţie a lui Isus cel istoric, Acel tânăr profet născut şi crescut evreu, care a predicat printre evreii secolului I, care a gândit şi şi-a îndeplinit misiunea în contextul aceleaşi mari paradigme în care gândeau unii din contemporanii săi. Wright se îndepărtează astfel de interpretările clasice pe care Biserica le-a dat unor pilde şi fapte a lui Isus, dar pentru o miză uriaşă: credibilizare în ochii istoricului serios a acţiunilor lui Isus aşa cum ne-au rămas scrise în evanghelii. Impresia mea este că Wright a intenţionat şi să arunce o frânghie spre lumea teologică liberală pe care aceasta să o poată apuca pentru a ajunge la întregul adevăr istoric despre Cristos.

Autorul tratează în mod serios şi cu respect unele obiecţii ale teologilor liberali, pe care nu îi concediază cu aroganţă ci raţioneză cu ei încercând să le arate „o cale cu mult mai bună” care are atât o puternică bază istorică şi care rămâne în acelaşi timp în perimetrul orthodoxiei. Cartea se încheie cu două capitole despre abordarea misiunii în lumea contemporană postmodernă, valoroase pentru creştinul care îi tratează pe semenii săi cum o face Wright cu teologii liberali, adică cu respect şi preocupare autentică.

Închei cu câteva citate care mi-au plăcut în mod special:

Răspunsul la provocarea postmodernismului nu este să fugim cu lacrimi în ochi înapoi în braţele modernismului. Dimpotrivă, în postmodernism, răspunsul este să fim atenţi la judecata lui Dumnezeu peste nebuniile şi carenţele veacului, peste aroganţa absolută şi egoistă a modernismului şi să privim, să ne rugăm şi să contribuim cu tot ce putem la învierea în noua lume a lui Dumnezeu şi la tot ce va urma.

Cât timp va mai trebui să treacă până vom învăţa că datoria noastră ca şi creştini este să fim în prima linie a construirii lumii postmoderne?

Mărturia creştină înseamnă să fii în Hristos, în Duhul, prin locuri unde lumea este în suferinţă, pentru ca dragostea vindecătoare a lui Dumnezeu să poată fi adusă şi răspândită prin acele locuri.

Spun împreună cu Tom Wright: Aşa să ne-ajute Dumnezeu.