Etichete

,

Evanghelia:

Pentru a fi mântuiți trebuie să credem în Isus și să-l primim în inimă.

Traducere:

Trebuie să credem exclusiv cerebral într-un Cristos actualmente monofizit, spiritual, neîntrupat, pentru a primi mântuirea sufletului (nu și a trupului) obținută în chip tranzacțional după ce am oferit la schimb lui Dumnezeu rugăciunea păcătosului.

Această rugăciune îl obligă pe Isusul monofizit să vină în inima noastră spirituală în chip spiritual și apoi să ne curățească de orice păcat în chip spiritual atunci când noi îi cerem acest lucru.

Și cum devenim și suntem cu siguranță mântuiți, și cum mântuirea trupului e un subiect tabu iar creația va fi anihilată am putea deja să ne luăm zborul spre cer la Domnul Isus, căci orice existență întrupată devine absurdă odată sufletul mântuit, cu excepția activismului evanghelic de a duce și la alții vestea bună a absurdului existenței întrupate după primirea unui Isus monofizit în inima spirituală.