Etichete

, , ,

Modernitatea face concurență neloială vechii orânduiri molcome și mulțumitoare a lumii, așa cum a hotărât Dumnezeu lui Adam: „Cu osteneală să te hrăneşti din [pământ] în toate zilele vieţii tale”.

Sub presiunea formidabilă a modernității al cărei vis este automatizarea și autonomizarea omului (procese ce faciliteaza dezumanizarea și robotizarea minții și a trupului), românul ar lepăda serenitatea Mioriței și ar adopta strategii de apărare, defensive, ofensive, războinice, lupta cu destinul nemilos, refuzul soartei, transcenderea condiționalității.

În acest proces de lepădare de teologia baciului moldovean, românul se leapădă de învățătura hristică. Întoarcerea celuilalt obraz. Scuipatul soldaților. Smulgerea bărbii. Coroana de spini. „Înapoia mea satano”. Primirea prietenească a lui Iuda în Ghețemani. „Doamne iartă-i că nu știu ce fac”. „În mâinile Tale îmi încredințez duhul”.

Baciul moldovean nu este bleg. Nu e delăsător. Nu e laș. Curajul său este mult mai mare decât curajul criminal al bacilor ungurean și vrâncean. Baciul moldovean are și curajul să lupte, dar și să moară. El nu se agață cu frică de viață. Pentru el moartea nu este înspăimântătoare. Pentru el posibilitatea morții este o încununare. Miorița nu spune ce s-a întâmplat mai departe. Nici nu contează. Contează ceea ce se spune, pentru că este mai important decât ceea ce nu se spune. Curajul baciului moldovean îl întrece cu mult pe cel al celorlalți doi. El privește cu seninătate la planurile diavolești ale celorlalți baci și are milă pentru ei. Se cunosc de atâta vreme, și ei nutresc asemenea gânduri josnice.

Măreția baciului moldovean este lipsa dorinței de răzbunare. Faptul că nu caută lupta cu lumânarea. Amână cât poate confruntarea, nu o stârnește el. O așteaptă atent, liniștit, știind cine este. Fie va trăi, fie va muri, este un Dumnezeu sus în ceruri care își face voia. Nu este în treaba lui să sortească soarta. Nu este în căderea lui să facă judecata. El se va apăra. Va face ce este mai potrivit când va veni momentul confruntării josnice pe care nu el a stârnit-o.

Baciul molodovean este în tipologia lui Abel (și el păstor de oi). Amândoi dușmăniți fără motiv. Împotriva amândurora s-a făcut planul mârșav al crimei. Amândoi sunt senini. Abel merge cu fratele său la câmp (intră pe teritoriul fratelui său Cain) liniștit, nebănuitor, senin.

Baciul moldovean este în tipologia lui Isus (marele păstor al oilor). Amândoi dușmăniți fără motiv. Împotiva amândurora se pregătește complot de asasinare. Și Isus refuză defensiva și garda îngerească. Deși ar putea. Ceea ce trebuie să se întâmple trebuie să se întâmple. Cu voia Tatălui nu-i de joacă.

Românul care întră în logica lacomă și invidioasă a bacilor ungureni și vrânceni ies din logica hristică a seninei încrederi în Providență, orice se va întâmpla. Cei doi baci vor să fure bincuvântarea, vor să întindă iudaic mâna în avuția altuia. Nu așteaptă să primească binecuvântarea, iar ceea ce au deja nu le este deajuns. Sunt lacomi, invidioși, iar de aici până la ură și gândul crimei nu mai e decât un pas. Ca și Cain, ca și Iuda, ei se înfruntă cu Providența, ei întind mâna în ce nu li s-a dat. Sunt profanatori. Sunt ucigași.

Cineva să-i spună lui Mihail Neamțu că Miorița nu trebuie eutanasiată. Domnul Neamțu trebuie să-și calibreze hermeneutica la evanghelii, nu la spiritul veacului, la spiritul capitalismului de sorginte eretică.