“Este moartea lui Cristos, nu nasterea lui, care ne salveaza” / “It is Christ’s death, not his birth, that saves us.” (Rick Warren, 7 dec. 2012)

„Ieslea este nimic fara cruce. Adevaratul dar de Craciun a fost livrat de Vinerea Mare.” / „The cradle is nothing without the cross. The real gift of Christmas was delivered on Good Friday.” (Max Lucado, 26 decembrie 2012)

Evanghelicii din SUA se plang de „razboiul asupra Craciunului” prin care secularii ar incerca sa elimine referintele la Cristos din spatiile publice si sarbatoarea Craciunul sa fie pe cat se poate golita  de semnificatia ei crestina, religioasa.

Dar exista un razboi mult mai subtil asupra Craciunul pe care insisi crestinii evanghelici il duc, asa cum se vede din spusele fara echivoc al celor doi lideri Rick Warren si Max Lucado. Este un razboi pentru golirea de sens mantuitor a Nasterii lui Cristos. Cei doi, reprezentativi probabil pentru gandirea evanghelica contemporana, minimalizeaza Craciunul („ieslea este nimic fara cruce”, „nu nasterea lui ne salveaza„) opunandu-i Crucea.

In vorbirea noastra obisnuita spunem ca de Craciun sarbatorim Nasterea lui Cristos. Sa patrundem putin dincolo de familiaritatea acestor cuvinte. Sa observam mai intai ca daca cu adevarat Dumnezeu-Fiul a intrat in spatiu-timp atunci nu putem vorbi de o simpla nastere. Eu m-am nascut, sotia mea s-a nascut, fetele mele s-au nascut, chiar si Fecioara Maria s-a nascut, si Moise, si toti de la Cain pana la ultimul prunc care se naste acum undeva in lungul acestui pamant. Dar cand vorbim de Dumnezeu, El nu s-a nascut cum s-a nascut un om obisnuit. Sau, mai degraba, nu a fost conceput ca un om obisnuit. Pentru ca dincolo de nastere, care a fost probabil aproximativ la fel cu a altor oameni, dupa cuvantul rostit in Eden Evei, Cristos mai intai s-a intrupat. Si de Craciun crestinii ar trebui sa priveasca dincolo de obisnuita nastere la Intrupare.

Sfera semantica a sarbatorii Craciunul ar trebui deci sa include nu numai Nasterea, asadar, ci si Intruparea. Pentru ca in intelepciunea ei, Biserica nu a introdus in calendarul crestin doua sarbatori, una a Intruparii, si una a Nasterii (exista insa Bunavestire, cand insusi arhanghelul Gabriel, nu un inger oarecare, a fost trimis sa bine-vesteasca fecioarei Mariei, incepand cu cuvintele: „Plecăciune, ție, căreia ți s’a făcut mare har…”).

Acuma ca am ajuns dincolo de familiara nastere la tainica Intrupare, sa vedem, incercand marea cu degetul (caci intelesul si consecintele Intruparii sunt asemenea unei mari), ce s-a realizat in si prin ea?

Intai si intai, Dumnezeu Creatorul a patruns in Creatie intr-un mod unic si nou. Dumnezeu-Fiul a luat trup de om, si nu doar trup, ci si fire, adica Dumnezeu insusi a unit in Persoana lui Isus Cristos Dumnezeirea de Umanitate. Dumnezeu adevarat si Om adevarat in aceeasi persoana, a unit firea dumnezeiasca cu firea omeneasca „fara amestec, separare sau confuzie”.

Prin Intrupare Dumnezeu s-a introdus pe sine insusi in spatiu si in timp, iar daca Dumnezeu insusi s-a plasat pe Sine in spatio-temporaliate inseamna ca aceasta, creatia, poate fi si a fost intr-un sens purtatoare de Dumnezeu, adica sfintita prin cortuirea Lui in ea. Prin Intrupare nu mai putem vedea spatiul si timpul in mod secular, „stiintific” , ca existand independente, prin ele insele, sau ca fiind complet damnate extinctiei, caci ele au fost apropriate Dumnezeirii, caci Cristos a avut trup adevarat, fiind in acelasi timp Dumnezeu adevarat si Om adevarat (mai mult, ca sa fie si mai mare confuzia celor ce nu vad dincolo de cruce, Cristos s-a ridicat la cer, la dreapta Tatalui, in trupul invierii, trup de carne si oase).

Semnificatia si consecintele intruparii sunt de o importanta covarsitoare si cu inevitabile valente mantuitoare, caci mantuirea omului in Cristos a inceput prin Intruparea Sa. Daca Cristos s-ar fi parasutat la 30 de ani din Cer si ar fi murit rastignit la 33 de ani si totul s-ar fi sfarsit atunci aproape ca Rick Warren si Max Lucado ar fi fost multumiti. Caci, nu-i asa, Crucea lui mantuie, nu nasterea. Urmand aceeasi logica, probabil ca nici invierea, si nici inaltarea. Rostul acestei polemici nu este sa minimalizeze Crucea sau sa separe Intruparea de Cruce, ci sa arate ca Cristos nu este impartit, ca intreaga Lui viata, de la Intrupare la Inaltarea in trup are caracter mantuitor. Nici un eveniment, oricat de dramatic ar fi fost el, nu poate fi opus altora, sau izolat, caci nici chiar Crucea nu poate fi inteleasa si nu ar fi putut fi eficace daca nu ar fi fost Intrupare. Pentru ca Crucea sa fie eficace, pentru ca jertfa sa fie primita, trebuia ca pe lemn sa atarne Dumnezeu-Om-intrupat.

Nu putem neglija Intuparea fara sa-l neglijam pe Cristos insusi.