Etichete

, , , ,

În acest articol aş dori să prezint viaţa si activitatea unui mare om a lui Dumnezeu, unul din primii părinţi ai Bisericii: Polycarp, episcopul bisericii din Smyrna.

Polycarp a trăit între anii 69-155 (aproximativ) în cetatea Smyrna din Asia Mică. Istoricii bisericeşti antici Irineu din Lyon (130-202) şi Eusebiu din Cezareea (275-339) spun că a fost ucenicul apostolului Ioan.

Irineu din Lyon mărturiseşte ca l-a cunoscut pe Polycarp care i-a transmis învaţăturile primite de la apostolul Ioan pe când acesta a trăit în Asia Mică în ultimii săi ani de viaţă.

Policarp de Smirna

Martirizarea Sf. Policarp de Smirna

Polycarp s-a convertit de tânăr la credinţa crestină şi după ce caţiva ani a fost ucenicul apostolului Ioan, a devenit episcop al Bisericii din Smyrna. În timpul cât a fost episcop a reuşit să atragă la credinţa creştină o mare mulţime de păgâni şi a luptat împotriva ereziilor gnostice şi marcionite.

Gnosticii erau un grup care a apărut în toate Bisericile din aceea epocă şi care învaţa că există doi dumnezei: un Dumnezeu bun care a creat sufletul omului şi îngerii adică lumea spirituală și un dumnezeu rău inferior dumnezeului care a creat sufletul omului, numit Demiurg şi care a creat materia şi trupul omului. Din această cauză gnosticii susţineau că trupul uman şi toate lucrurile materiale din Univers sunt rele şi că doar sufletul este bun şi neatins de păcat. Ei credeau că sufletul este ţinut captiv ca într-o închisoare în trup şi că Isus a venit să elibereze oamenii din închisoarea trupului şi nu pentru a fi o jertfă răscumpărătoare pentru păcatele omenirii. Gnosticismul este o religie mult mai veche decat creştinismul, a existat şi înainte de creştinism dar în momentul în care a apărut creştinismul unii gnostici au intrat în biserică şi au început să amestece ideile lor cu idei specific creştine. S-a creat astfel încă din vremea când mai trăiau unii din apostoli un „creştinism gnostic”. O astfel de grupare gnostică este gruparea nicolaiţilor împotriva cărora scrie apostolul Ioan în Apocalipsa. Despre Nicolaiţi ştim de la Irineu din Lyon, ucenicul lui Polycarp, că promovau ideea că de vreme ce trupul este rău şi supus distrugerii şi deoarece doar sufletul e cel care contează pentru Dumnezeu, cu trupul se poate face orice, asa că ei practicau diferite orgii sexuale şi aduceau jertfe idolilor în temple, dar mergeau în acelaşi timp şi la biserică.

O altă erezie era cea a lui Marcion. Acesta a fost fiul unui episcop din Sinope (oraş în Asia mică, port la marea Neagră) care din cauza ideilor sale greşite si a refuzului de a se pocăii a fost dat afară din biserică chiar de propriul tată. Marcion susţinea la fel ca şi gnosticii că există doi dumnezei, dumnezeul Vechiului Testament care este rău, crud şi ca „dovadă” el aduce porunca dată evreilor de a omorâ pe canaaniţi şi alte violenţe pe care le-a facut acest dumnezeu în vechiul testament şi dumnezeul bun, milos, Tatal Domnului Isus din Noul Testament. Din cauza aceasta Marcion şi-a alcătuit propria Biblie din care a scos Vechiul Testament, epistolele cu un carater evreiesc (Iacov, Iuda, Evrei, 1& 2 Petru), Evanghelia după Matei dar a păstrat evanghelia dupa Luca „corectată” (adică a scos pasajele cu idei şi teme din vechiul testament) şi epistolele lui Pavel care îi păreau lui că sunt împotriva iudaismului. Marcion a fost primul lider religios „creştin” care a promovat antiiudaismul şi a căutat să cureţe creştinismul de toate influenţele sale iudaice. După ce s-a mutat la Roma, Marcion a strâns o mulţime de adepţi devenind foarte influent în Biserica din Roma, la aceasta popularitate contribuind şi donaţia de 200.000 de sesterţi (moneda romană) pe care a făcut-o bisericii. Aici îl întâlneşte Polycarp cand a venit într-o vizită la Roma. În timpul acestei vizite Polycarp a reuşit să convingă pe mulţi dintre adepţii lui Marcion să se întoarcă la adevărata credinţă creştină. Tot acum biserica din Roma l-a excomunicat pe Marcion şi i-a returnat suma de 200.000 de sesterţi.

Polycarp a mai discutat la Roma cu episcopul bisericii locale, Anicet, despre problema datei sărbătoririi Paştelui. Cei doi episcopi au încercat să găsească o soluţie pentru ca cele două biserici păstorite de ei să sărbătorească Paştele în aceeaşi zi. Până atunci biserica din Smyrna sărbătorea Paştele în aceeaşi zi cu evreii (14 Nissan-martie/aprilie) indiferent în ce zi a săptămânii era. Biserica din Roma sărbătorea Paştele doar într-o zi de duminică după Vinerea Mare. Niciunul din episcopi nu a reuşit să îl convingă pe celălalt să adere la obiceiul instituit în propria biserică. Dar cu toate acestea cei doi au ramas prieteni iar comuniunea celor doua biserici nu a fost afectată de această diferenţă de opinii. Ba mai mult ca un semn de prietenie si dragoste fraţească episcopul Romei Anicet l-a lăsat pe Polycarp să oficieze serviciul divin special cu ocazia Cinei Domnului. Apoi Polycarp s-a întors în Smyrna.

În afară de Anicet, Polycarp a avut relaţii de prietenie cu Ignatie Teoforul episcopul bisericii din Antiohia Siriei care i-a şi scris o scrisoare lui Ignatie în timp ce mergea la Roma ca şi prizonier pentru a fi martirizat în timpul persecuţiei anticrestine din vremea împăratului Traian.

Şi Polycarp a suferit din cauza persecuţiilor anticreștine în timpul împăratului Marcus Aurelius (121-180). Martirajul său a fost descris imediat după ce a avut loc printr-o scrisoare trimisă de biserica din Smyrna către o altă biserică. În timpul acestei prigoane Polycarp a fost arestat şi adus în fata proconsulului Statius Quadratus care a încercat sa îl convingă să se lepede de credinţa creştină spunându-i că dacă „jură pe fericirea împăratului şi apoi îl bleastămă pe Christos îi va da drumul”. Polycarp a refuzat spunând „de 86 de ani îl slujesc şi nu mi-a făcut niciun rău, cum aş putea să blestem pe Împăratul meu, cel care mi-a adus mântuirea”. Văzând încăpăţănarea lui proconsulul l-a ameninţat că îl va da la fiarele sălbatice să fie sfâşiat. Polycarp a refuzat şi de aceasta dată să facă ce îi cerea proconsulul, spunând: „Porunceşte căci pentru noi rămâne cu neputinţă întoarcerea de la mai bine la mai rău”.

Văzând că ameninţarea cu fiarele nu l-a speriat, proconsulul l-a ameninţat că îl va arde pe rug. Polycarp a refuzat încă o dată să îl blesteme pe Domnul iar atunci proconsulul a ordonat să fie ars de viu pe rug. La cuvintele proconsului Polycarp a răspuns: „tu mă ameninţi cu un foc ce arde un timp şi apoi se stinge pentru că nu cunoşti focul judecăţii viitoare şi a osândei celei veşnice care e rânduit celor nelegiuiţi. Dar de ce întârzii ? Fă ce vrei”. Dupa aceste cuvinte a fost dus în arena cetăţii iar mulţimea formată din păgâni şi evrei necreştini a strigat să fie dat la fiare, dar proconsulul a refuzat să facă acest lucru pentru că luptele cu fiarele s-au terminat iar atunci mulţimea a strigat să fie ars de viu pe rug. Polycarp a fost luat şi legat de un stâlp în jurul căruia s-au pus lemne şi i s-a dat foc. Înainte de a se aprinde lemnele Polycarp a rostit o rugăcine. După ce a fost aprins focul s-a întâmplat o minune, flăcările s-au umflat ca şi pânzele de la o corabie şi l-au înconjurat pe Polycarp ca un zid dar fără să îl ardă. Văzând acest lucru oamenii din jurul lui au cerut unui soldat să meargă şi să îl înjunghie, din rana provocată de înjunghiere a curs atâta sânge încat a stins focul. Apoi Polycarp a murit. Unii evrei anticreştini din Smyrna au cerut centurionului roman să nu dea cadavrul lui Polycarp creştinilor pentru ca aceştia să nu se închine acum lui după ce i s-au închinat lui Isus. Autorul care descrie martiriul lui Polycarp comentează că această preocupare a evreilor nu era justificată pentru că, creştinii nu s-ar fi închinat niciodată decât lui Isus. Centurionul a luat cadavrul şi i-a dat foc iar creştinii au luat oasele după ce focul s-a stins şi le-au îngropat.

Împreună cu Polycarp au fost ucişi în aceeaşi zi si alţi presbiteri din Smyrna şi alte cetăţi învecinate.

În aceea epocă persecuţiile anticreştine vizau în general liderii bisericilor şi pe „laicii” mai cunoscuţi pentru că dacă unul din aceştia se lepăda de credinţă toţi ceilalţi membrii ai bisericii l-ar fi urmat. Apostazia publică a unui gigant al credinţei precum Polycarp ar fi determinat distrugerea bisericii din Smyrna şi chiar din Asia mică unde el era foarte cunoscut datorită faptului că a fost ucenicul apostolului Ioan. De aceea autorităţile nu i-au arestat pe toţi creştinii din cetate ci doar pe Polycarp şi presbiterii mai cunoscuţi. Din fericire Polycarp nu s-a lepădat de Domnul şi a fost bucuros să moară pentru El, ba chiar de pe rug a vorbit despre Domnul Isus mulţimilor adunate pe arenă. Credinţa şi curajul său i-au facut pe creştinii din Smyrna să rămână tari in credinta lor in Isus Christos. Viata si moartea lui Polycarp au reprezentat nişte modele demne de urmat pentru creştinii care au trăit după el şi le-a dat curaj să înfrunte suferinţele care au urmat în timpul prigoanelor anticreştine din epocile mai târzii care au fost mult mai dure ca cea din vremea lui Polycarp.

Noi creştinii evanghelici din România de astăzi nu mai avem parte de persecuţii fizice dar zi de zi mass-media, politicienii, colegii de şcoală sau servici ne îndeamnă să trăim o viaţă contrară voii lui Dumnezeu şi să facem compromisuri pentru a obţine „binele” acestei lumi. Trebuie să spunem NU acestor oferte aşa cum Polycarp a spus nu propunerii păgânilor de a se lepăda de Domnul. Asta l-a costat viaţa pământească dar a obţinut viaţa veşnică, iar acum stă în prezenţa lui Dumnezeu aşteptându-ne să i ne alăturăm.

Bibliografie:

  1. Dumitru Fecioru, Scrierile Parintilor Apostolici, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979.
  2. orthoblog.ro
  3. ccel.org
  4. wikipedia.org