Etichete

,

Alin Cristea (jurnalist independent şi blogger evanghelic)
22.11.2009
Declarația de la Manhattan este un document de 4.732 de cuvinte semnat de peste 125 de lideri – ortodocși, catolici și evanghelici – care proclamă 1) sanctitatea vieții umane, 2) căsătoria definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie și 3) libertatea religioasă și libertatea de conștiință.

Declarația de la Manhattan a fost lansată public la Washington, vineri, 20 noiembrie 2009, la conferința de presă National Press Club. Printre semnatarii Declarației se numără evanghelici renumiți precum: Albert Mohler Jr., Timothy George, Marvin Olasky, Ravi Zacharias, James Dobson, Josh McDowell, Chuck Colson, Richard Land, Joni Eareckson Tada.
romaniaevanghelica.wordpress.com

John F. MacArthur (pastor-învăţătăr baptist conservator, preşedinte al Master College, SUA)
25.11.2009
Deşi în mod evident sunt de acord cu opoziţia documentului faţă de căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, avort şi alte probleme morale cheie care ne ameniţă cultura, documentul este de departe insuficient în a identifica soluţia adevărată şi finală a tuturor relelor omenirii: evanghelia.

Aici este locul unde documentul eşuează cel mai strident. Acesta presupune de la început că toţi semnatarii sunt camarazi creştini ale căror singure diferenţe au de a face cu faptul că reprezintă „comunităţi” [creştine] distincte. În loc să recunoască adâncimea reală a diferenţelor dintre noi, ipoteza implicită a documentului (de la început până la paragraful final) este că romano-catolicii, ortodocşii, evanghelicii protestanţi şi alţii împărtăşesc toţi o credinţă comună în şi un angajament comun pentru revendicările esenţiale ale evangheliei.

Declaraţia, prin urmare, constituie o mărturisire formală de fraternitate între semnatarii evanghelici şi alţi furnizori de evanghelii diferite.
gty.org

P. Andrew Sandlin (pastor în cadrul Fellowship of Mere Christianity, teolog, autor)
30.11.2009
Pe scurt, Declaraţia Manhattan este despre libertatea politică pe care creştinismul o cere, nu despre eficacitatea evangheliei care este cu adevărat „soluţia adevărată şi finală a tuturor relelor omenirii”.

Declaraţia Manhattan presupune o chemare etică mai largă decât evanghelia, şi am face bine să nu îngustăm implicaţiile acestei ipoteze în întregime valabile: evanghelia este una din marile teme din Biblie, fără de care nu poate exista un „remediu adevărat şi final pentru toate relele morale ale omenirii”, dar Evanghelia nu este întregul, sau chiar cel mai important mesaj al Bibliei. Este o dimensiune esenţială a unui mesaj şi mai însemnat, care este suveranitatea lui Dumnezeu peste toate lucrurile (2 Cron. 20:6; Ps. 103:19; pr. 21:1; Zaharia. 9:10, 1 Tim. 1:17; Apoc. 19:6). Acest mesaj declară că Dumnezeu este suveran asupra Universului, şi că în această epocă el a înmânat suveranitatea Fiului Său, Isus Cristos (Ps. 2:6-12; este. 9:7; Dan. 7:14; 1 Cor. 15:25; Evr. 2:5-18). Această suveranitate include o perspectivă creştină a statului, care leagă această instituţie la o activitate foarte limitată – conservarea justiţie publice (Romani 13:1-7), nu propagarea răscumpărării. Declaraţia Manhattan este atrăgătoare, implicit, pentru un rol mai creştin, adică foarte limitat, al statului. Declaraţia Manhattan sugerează că Isus este Domn şi al statului, nu doar Domn al răscumpărării. Iar atunci când statul îşi depăşeşte rolul lăsat de Dumnezeu, el stă ca un rebel împotriva împărăţiei lui Isus Cristos, căreia statul, asemenea Bisericii, este chemat să se supună.

Un stat care pune în aplicare Domnia lui Isus (cu bună ştiinţă sau nu) se limitează la probleme de justiţie – de exemplu, protejează viaţa, libertatea şi proprietatea, chiar constrângând. Acest fel de stat oferă libertate religioasă (şi nu doar pentru creştini), exact libertatea despre care autorii Declaraţiei Manhattan sunt neliniştiţi că se poate evapora în epoca noastră corectă din punct de vedere politic.

Una din problemele presante ale vremurilor noastre este dacă creştinii, într-o epocă flagrant pluralistă, postmodernă şi relativistă, vor accentua revendicarea Domniei lui Isus în toate sferele vieţii, inclusiv în sfera politică. Secularismul revendică propria domnie, şi a condus creştinismul la marginea vietii moderne, o marginalizare stârnită de către creştinii înşişi, care de prea multe ori limitează Domnia lui Isus Cristos la individ, familie şi, cel mult, biserică. Declaraţiei Manhattan face un pas spre recuperarea unei înţelegeri complete a Domniei lui Isus – creştinii trebuie să vorbească profetic problemelor etice ale vremii, şi se aşteaptă ca statul să rămână în limitele prescrise divin. La fel cum Domnia lui Isus este mai largă decât biserica, la fel şi mesajul creştin trebuie să fie mai larg decât evanghelia. Semnatarii Declaraţiei Manhattan nu se aşteaptă ca remediul „adevărat şi final pentru toate relele morale ale umanităţii” să fie altceva decât evanghelia, indiferent de modul în care aceştia sunt în dezacord privind aplicarea acesteia [a evangheliei]. Cu toate acestea, ei se aşteaptă ca statul să se conformeze limitelor sale divin circumscrise.

La urma urmei, „Dacă Isus nu este Domnul a toate, nu este Domn deloc.”
web.mac.com/pandrewsandlin

Tobin Grant (editor christianitytoday.com)
24.11.2009
La sfârşitul săptămânii trecute cei mai importanţi reprezentanţi ai grupurilor de advocacy politic evanghelice au lansat „Declaraţia de la Manhattan”, un apel pentru unitatea creştinilor pe probleme de viaţă, căsătorie libertate religioasă. Coaliţia grupurilor de advocacy a adunat slujitori din mai multe tradiţii creştine, dar nu a inclus mulţi lideri de la ceea ce unii consideră vechea gardă a Dreaptei Creştine.

Chuck Colson, cel care a condus crearea declaraţiei, a numit-o „un apel la trezire-un apel la conştiinţă-pentru biserică” şi „un mesaj clar către autorităţile civile ca noi nu va sta în nici un caz impasibili în timp ce libertăţile noastre religioase vin sub asalt.”

Declaraţia, care acum are peste 20.000 de semnături, începe cu amintirea non-cooperării bisericii cu nedreptate, tirania, şi asuprirea. Apoi afirmă că astăzi această lipsă de cooperare trebuie să includă protejarea vieţii, a căsătoriei şi a libertăţii religioase.

Declaraţia de la Manhattan este demnă de remarcat atât pentru liderii care au semnat-o cât şi pentru cei care nu au semnat-o.

Declaraţia a primit o atenţie naţională deoarece, în plus faţă de mulţi lideri evanghelici americani, printre semnatari se numără nouă arhiepiscopi catolici, preşedintele Ligii catolice, primatul Bisericii Anglicane din Nigeria şi primatul Bisericii Ortodoxe din America.

Cu toate acestea, absenţe notabile sunt lideri din grupuri politice văzute de mulţi ca fiind „Dreapta Creştină”, inclusiv Asociaţia Familiilor Americane, Centrul American pentru Lege şi Justiţie, Femeile Preocupate pentru America şi Coaliţia pentru Valori Tradiţionale. John Hancocks de la Christian Broadcasting Network, Pat Robertson şi fondatorul Sojourners Jim Wallis lipsesc de asemenea.
christianitytoday.com

Sarah Posner (editor guardian.co.uk/commentisfree)
31.12.2009
În timp ce reputația lor [a Dreptei Religioase] scădea, celebritățile în devenire ale evanghelicilor angajau specialişti pricepuți în relaţii publice și se re-prezentau ca prietenul tău cel mai bun, cel care îți oferă divertisment, sau ca psiholgul tau – și nu ca purtătorul de cuvânt al unui Dumnezeu răzbunător. Pe vremea când Falwell murea subit în 2007, un „nou” tip de evanghelic a confiscat amvonul virtual al atenției Americii.

Noii evanghelici scriu cărți nu despre cum Dumnezeu te va lovi, ci despre cum Dumnezeu te iubește și nu dorește nimic mai mult decât cea mai mare împlinire personală, spirituală și materială a ta. Mijlocul decadei a văzut publicarea cărții televnghelistului Joel Osteen Cea mai bună viață a ta acum: 7 pași pentru a trăi la potențialul tău complet (am văzut cartea și la supermagazinul Cora din Cluj-Napoca, n.ed.) și Repoziționându-te: Trăind viața fără limite (2007) a lui T.D. Jakes. Șapte lucruri care îți fură bucuria: Depășind obstacolele spre fericirea ta (2004) și Dependența de aprobare: Depășindu-ți nevoie de a mulțumi pe toată lumea (2005) a lui Joyce Meyer sunt la fel de acasă la studiile biblice și la poveștile de lângă cafea, în magazinul bisericii și la Wal-Mart.

Noul evanghelism se prezintă pe sine ca fiind despre un mod diferit de a face poșitică; spre deosebire de Falwell și Robertson, noii evanghelici operează în domeniul inimilor și al minților, nu a politicii.

Odată cu încheierea deceniului, însă, un grup de evanghelici proeminenți, în partereneriat cu catolicii, au semnat Declaraţia de la Manhattan, care promite nesupunere civică față de legile despre care se presupune că le încalcă libertatea religioasă prin acordarea de drepturi persoanelor gay sau drepturi reproductive femeilor. O chemare la reînvierea războaielor culturale, declarația subliniază cum rebrandingul evanghelic nu a prins: pe cât de mult mișcarea încearcă să se prezinte ca fiind drumul spre împlinire personală, încă țintește să fie un mijloc de dominare politică.
guardian.co.uk/commentisfree

Vasile Filat (preot/pastor, conducător al Asociaţiei „Învăţătură din Cuvânt”, director Precept Ministries Eurasia)
26.11.2009
„Invit pe toţi cei care cunosc engleza să facă cunoştinţă cu textul acestei declaraţiei şi să o semneze în cazul când împărtăşesc aceleaşi valori. Să ne rugăm împreună pentru toţi liderii creştini din Moldova să se întrunească împreună pentru a alcătui şi lansa o astfel de declaraţie şi chemare către întreaga naţiune ca să stăm în apărarea adevăratelor valori creştine. Aşa să ne ajute Dumnezeu.”
moldovacrestina.net

Alin Cristea
24.11.2009
Așadar, dilema, de o importanță deosebită, este aceasta: Declarația de la Manhattan este sau nu un gest politic?
romaniaevanghelica.wordpress.com

Declarația de la Manhattan: în engleză și în română.

Notă: traducerea pasajelor din articolele din limba engleză este făcută de Vasile Tomoiagă.

Anunțuri