Etichete

, , , , , , , , , , ,

Niciodată, nimeni nu poate să convingă de nimic.

Tot ce alegem este pe cine să credem, cine să fie călăuza până la următoarea alegere. Nu ne putem alege pe noi înșine ca și călăuze. Aceasta este o mare iluzie. Tot ce putem alege este ai cui robi să fim. Exercitarea liberului arbitru este întinderea grumazului fie spre jugul lui Cristos fie spre cel al ui Belial. Nu există altă libertate. Libertatea nelimitată, libertatea la purtător, libertatea în același timp în afara lui Cristos și a lui Belial este o mare păcăleală. Orice alegere este o adâncire în robie. Orice algere cu spatele la Cristos este o adâncire în erezie. Erezie înseamnă alegere. Schismă. Partidă. Cu cât continuăm șirul alegerilor, al ereziilor ce stau cu spatele la adevăratul Cristos, Dumnezeu Om Întrupat, cu atât ne afundăm mai tare în erezie. Cu atât este mai greu de ieșit din erezie. Sfârșitul ereziei este renunțarea la alegere. Sfârșitul alegerii este renunțarea la autonomie. Sfârșitul autonomiei este robia în jugul lui Cristos. Jugul lui Cristos este bun.

Nimeni nu poate să impună nimănui nimic. Dumnezeu nu a impus lui Adam adevărul. Șarpele nu a impus Evei minciuna. Eva a fost atrasă de pofta ei însăși. Pofta de alegere. Pofta de autonomie. Pofta de erezie. La fel și Adam. Dumnezeu nu a impus lui Lucifer adevărul. Lucifer s-a semețit singur. A dorit autonomie, una mai sus de tronul lui Dumnezeu. Isus Cristos Dumnezeu Om Întrupat nu se impune nimănui. Arătarea pe drumul Damascului l-a găsit pe Pavel la vremea potrivită primirii adevărului. Nu toți au văzut și au auzit ce a văzut și a auzit Pavel. Nu toți sunt chemați în același mod. Nu toți sunt aleși.

Totuși, fiecare hotărăște să nu primească adevărul. Să nu primească adevărul întreg. Fiecare este momit de pofta lui însuși. Fiecare păcătuiește. Fiecare vrea să aleagă pentru el. Fiecare bărbat a fost și este Adam, fiecare femeie a fost și este Eva. Fiecare bărbat a abdicat și abdică de la a fi ceea ce i-a fost dat să fie, și fiecare femeie a abdicat și abdică de la a fi ceea ce i-a fost dat să fie. Nu. Nu fiecare. Este un bărbat care nu a abdicat. Și se spune că și o femeie a ajuns la statura la care trebuia să rămână Eva.

Adevărul și înțelepciunea strigă la răspântiile drumurilor. Adevărul este mărturisit în Carte. Cristos s-a înălțat la cer. Cei care citesc cuvintele apostolului nu se pot disculpa. Nu pot da vina pe hermeneutică. Pe text. Textul e clar. E clar pentru cei ce nu mai vor să aleagă, să eretizeze, să se autonomizeze în cartea lor scrie.

Niciodată, nimeni nu poate să convingă de nimic. Dacă credem ceva, nu credem pentru elocvența retorului, ci din pricina poftei noastre înșine după acea învățătură. Chiar și când ni se toarnă o minciună, o credem pentru că dorim, pentru că ne pare adevărată, pentru că promite ceva ce noi dorim în secret. Suntem manipulați și ne lăsăm manipulați. Și apoi devenim cinici și eventual manipulăm la rândul nostru. Iar dacă credem adevăr este pentru că ne deschidem către adevăr. Adevărul nu ar putea intra în noi dacă noi nu l-am dori. Adevărul nu manipulează. Adevărul este blând și aspru. Este răbdător și necruțător. Adevărul smerește, dar adevărul poate aduce mândrie. Mândria cunoașterii adevărului poate fi mai rea decât mândria credinței într-o minciună.

Adevărul nu poate fi impus, el poate fi doar primit. Nu putem fi convinși de ceva ce nu suntem dispuși mai dinainte să primim. Nimeni nu poate să ne convingă prin constrângere de nimic, dar noi ne putem lăsa convinși, fie de adevăr, fie de minciună. Acesta este liberul arbitru. Să arbitreze între robia adevărui și robia minciunii. Între libertatea robiei jugului lui Cristos și robia pretins eliberatoare a demiurgismului luciferic. Aceasta fost alegerea pusă înaintea lui Adam și Eva, și aceasta este alegerea care se pune înainte fiecărui adam și a fiecărei eve.